• Nazaj

KRISTUSOVO ROJSTVO.... II.

Nihče ne more oceniti globine Božanske Ljubezni, katera se je izrazila v dejstvu, da se je Bog Osebno spustil na Zemljo, da bi namesto človeštva uresničil delo Odrešenja. On se je usmilil ljudi zaradi ogromne krivde greha, ker ga sami grešniki niso bili sposobni plačati, ker je bil prekršek proti Božji Ljubezni narejen popolnoma zavestno.... ne zaradi nepopolnosti, da je bilo bitje nesposobno prepoznati svoj prekršek proti Bogu, ampak zato, ker so bila ta bitja osvetljena z blestečo svetlobo, da so tako lahko Boga prepoznala v Njegovi moči in slavi.... Oni Ga sicer niso bili sposobni videti, vendar pa so kljub boljšemu (spo)znanju sledili tistemu (Luciferju), kateri se je predstavil kot Bog in Stvarnik.... in oni so mu sledili, ker so ga lahko videli, četudi so vedeli, da je bil tudi on samo proizvod Božje ustvarjalne volje in Božje moči. Veličina krivde je v dejstvu, da so bila bitja osvetljena s svetlobo dojemanja in so se kljub temu obrnila stran od svojega Boga ter Stvarnika večnosti. Za njih je bilo namreč nemogoče, da odplačajo to ogromno krivdo, ker oni greha niso bili več sposobni izbrisati; oni so ostali obremenjeni z njim in za Boga je bila edina možnost, da ta greh odplača Osebno.... vendar pa se je to lahko zgodilo samo znotraj okvirja Božanske pravice. Namreč vsaka krivda, da bi se lahko odplačala, zahteva pokoro; da pa bi za človeštvo naredil to pokoro, se je Bog spustil na Zemljo in v človeku Jezusu uresničil delo Odrešenja....

Bog Osebno ni mogel trpeti, vendar pa je On na Sebe želel vzeti trpljenje, katerega je človeška rasa zaslužila zaradi greha njihovega predhodnega odpadništva od Boga.... In to je bil razlog, da je človeško bitje, v ovoju Katerega je se je Bog Osebno utelesil, vzelo trpljenje na Sebe.... Večna Ljubezen, Katera je na ta način želela ponuditi žrtev, žrtev pokore za ogromno krivdo.... Človeško bitje je s srcem polnim Ljubezni dovolilo, da Ga za celotno človeško raso pribijejo na Križ. In edino Ljubezen Ga je motivirala, da uresniči to delo usmiljenja. Človeško bitje se je z vsemi človeškimi slabostmi in strahovi napotilo po mukotrpni zemeljski stezi; Ljubezen v njem pa je neprestano rasla, ker je bil Bog Osebno v tem človeškem bitju, da so bile zaradi tega besede in dejanja vedno motivirane samo z Ljubeznijo (Janez 5:19, 30; 8:28; 12:49; 14:10), kakor je tudi Ljubezen končno hodila po mukotrpni stezi trpljenja, trpela in umrla na Križu. To ni bilo prostovoljno delo človeškega bitja, Katero bi je zaradi koristi žrtvovalo za Svoja bližnja človeška bitja; enostavno ga je Ljubezen spodbudila, da uresniči delo usmiljenja, ker je vedel, da njihova pot do kraljestva je in tudi mora za njih ostati zaprta, če niso najprej osvobojeni njihove krivde greha.... On je namreč vedel, iz česa je bil prvobitni greh sestavljen in da ga oni sami od sebe ne bi bili nikoli sposobni odplačati (oz. »narediti tista dela, katera bi ta greh lahko odplačala). In zaradi tega se je On prostovoljno prijavil, da bi Bogu ponudil žrtev pokore, da bi (od)rešil Svoja bližnja človeška bitja.... V Resnici pa Ga je na to spodbudila Ljubezen znotraj Njega; to je bila namreč Sama Večna Ljubezen, Katera je na ta način želela odrešiti ljudi njihove nezamisljive krivde, ker se je Večno Božanstvo v vsej polnosti zakrilo v človeškem bitju.

In zaradi tega mora biti Božje učlovečenje dojeto tako, da Se je Večna Ljubezen utelesila v človeškem bitju, Katero je Sebe pripravilo na način, da je bila Večna Ljubezen sposobna prebivati v Njem in da je bilo zaradi tega vse, kar je človeško bitje Jezus naredil v zemeljskem življenju, dejansko narejeno s strani Boga Osebno.... da je »Ljubezen« določala vse namere, misli in akcije človeškega bitja Jezusa; da je človeško bitje zagotovo trpelo in umrlo na Križu, vendar pa je bil Bog Osebno v tem človeku in da je glede na to On uresničil delo Odrešenja za človeštvo. Samo takrat, ko ljudje dojamejo, da je Bog Ljubezen (1 Janez 4:8, 16), bodo oni obenem tudi razumeli problem Božjega učlovečenja in bodo razumeli, da sta Bog in Kristus eno (Janez 10:30); da onadva nista dve osebi in da se Božanske Enosti ne more zanikati, ker je Ljubezen prežela človeški ovoj in je bila glede na to zunanja forma človeškega bitja Jezusa ravno tako vidna forma Same Božanske Ljubezni; da onadva nista bili ločeni Bitji, ampak vedno samo Bog Osebno. Problem Božjega Učlovečenja se lahko reši samo na ta način, vendar pa potem človek tudi z lahkoto priznal Jezusa. On bo namreč v Njem našel pribežališče in s tem, ko bo klical Njega, bo klical Boga Osebno in Ga na ta način obenem tudi priznal. In njegov prvobitni greh bo izbrisan, ker se je zaradi njegovega greha Bog Osebno spustil na Zemljo in namesto njega uresničil delo Odrešenja, delo pokore.

AMEN

Nașterea lui Hristos....

Nimeni nu poate măsura profunzimea iubirii divine care s-a exprimat prin coborârea lui Dumnezeu însuși pe Pământ pentru a împlini lucrarea de răscumpărare a omenirii. I-a fost milă de imensa vină a păcatului oamenilor, pentru că nu putea fi răscumpărată de păcătoșii înșiși, pentru că ofensa adusă iubirii lui Dumnezeu a avut loc în cea mai deplină conștiință a vinovăției.... pentru că nu "imperfecțiunea" nu a fost cea care nu a permis ființei să recunoască ofensa adusă lui Dumnezeu, ci pentru că aceste ființe se aflau în cea mai strălucitoare lumină și, prin urmare, L-au recunoscut și ele pe Dumnezeu în puterea și gloria Sa.... Dar ele nu L-au văzut și de aceea, împotriva unei mai bune cunoașteri, L-au urmat pe cel care se prezenta ca Dumnezeu și Creator.... L-au urmat pentru că îl vedeau, deși știau că și el era doar un produs al voinței Creatorului și al puterii lui Dumnezeu. În aceasta constă măreția vinovăției că ființele au stat în lumina cunoașterii și totuși s-au îndepărtat de Dumnezeul și Creatorul lor din veșnicie. Iar ele nu mai puteau răscumpăra această mare vină, nu mai puteau anula păcatul, rămâneau împovărate de el, și nu mai rămânea decât o singură posibilitate, ca Dumnezeu însuși să răscumpere vina.... care, însă, nu se putea întâmpla decât în cadrul justiției divine, pentru că orice vină necesită o ispășire pentru a fi răscumpărată. Și pentru a face această ispășire pentru umanitate, Dumnezeu s-a înălțat pe Pământ și a săvârșit lucrarea de răscumpărare în ființa umană Iisus...... Dumnezeu Însuși nu putea să sufere, dar a vrut să ia asupra Sa suferința pe care omenirea o merita pentru păcatul apostaziei din trecut de la Dumnezeu.... Și de aceea, o ființă umană a luat asupra sa această suferință, în al cărei înveliș s-a întrupat Dumnezeu.... Iubirea veșnică, care voia acum să ofere jertfa, jertfa răscumpărătoare pentru marea vină.... O ființă umană, a cărei inimă era plină de iubire, s-a lăsat răstignită pentru întreaga omenire, și numai iubirea l-a determinat să facă această lucrare de milă. O ființă umană, cu toate slăbiciunile și temerile umane, a parcurs un amar drum pământesc și iubirea din El a crescut tot mai mult, căci Dumnezeu Însuși era în această ființă umană și, de aceea, numai iubirea l-a determinat pe Iisus, omul, să vorbească și să acționeze, așa cum și iubirea a parcurs în cele din urmă drumul amar al suferinței și a suferit și a murit pe cruce.... Nu a fost un act arbitrar al unei ființe umane care S-a sacrificat pentru semenii Săi de dragul unui avantaj, în schimb, El a fost pur și simplu împins de iubire să săvârșească acest act de milă pentru că știa că drumul spre împărăția luminii era și trebuia să rămână închis pentru ei dacă nu se absolveau mai întâi de vina păcatului.... El știa în ce consta păcatul originar și că ei nu vor putea niciodată să răscumpere această vină pe cont propriu. De aceea, El S-a oferit pe Sine însuși lui Dumnezeu ca jertfă de ispășire pentru a-i răscumpăra pe semenii Săi..... Dar, în realitate, iubirea din el a fost cea care l-a determinat să facă acest lucru; a fost însăși Iubirea eternă care a vrut astfel să-i răscumpere pe oameni de imensa lor vină, căci Dumnezeirea eternă s-a ascuns în ființa umană în plinătatea ei. Astfel, întruparea lui Dumnezeu trebuie înțeleasă ca întruchiparea Iubirii Eterne într-o ființă umană, care s-a pregătit astfel încât Iubirea Eternă să poată locui în El și astfel tot ceea ce a făcut ființa umană Iisus în viața pământească a fost în realitate făcut de Dumnezeu Însuși în El.... această "iubire" a determinat voința, gândirea și acțiunile ființei umane Iisus, astfel că ființa umană a suferit și a murit pe cruce, dar Dumnezeu Însuși era în această ființă umană, astfel că El a săvârșit actul de Mântuire pentru toți oamenii. Numai atunci când oamenii vor înțelege că Dumnezeu este iubire vor înțelege și problema întrupării lui Dumnezeu și vor înțelege că Dumnezeu și Iisus Hristos sunt una, că nu sunt două persoane, ci că unitatea divină nu poate fi contestată pentru că iubirea a umplut învelișul uman și astfel forma exterioară a omului Iisus a fost și forma vizibilă a iubirii divine însăși, că nu au fost ființe separate, ci întotdeauna Dumnezeu Însuși. Numai în acest fel se poate rezolva problema întrupării lui Dumnezeu, dar atunci va fi ușor și pentru ființa umană să-l recunoască pe Iisus, se va refugia în El și Îl va chema pe Dumnezeu Însuși cu chemarea Sa, recunoscându-L astfel. Iar păcatul său originar va fi șters pentru că Dumnezeu Însuși a coborât pe Pământ pentru vina lui și a săvârșit lucrarea de răscumpărare, lucrarea de ispășire, pentru el....

Amin