• Înapoi

Numai iubirea răscumpără pe Pământ și în lumea de dincolo....

Nici pe Pământ, nici în lumea de dincolo nu este posibilă ascensiunea spirituală fără activitatea iubirii, căci numai iubirea conduce la Dumnezeu, numai iubirea reduce distanța dintre ființa umană și Dumnezeu și numai iubirea realizează unirea cu Dumnezeu. De aceea, cea mai mare poruncă pe Pământ este să fii activ în iubire, altfel viața pământească va fi trăită inutil, iar sufletul va intra în lumea de dincolo la aceeași distanță de Dumnezeu la care se afla înainte de întruparea sa ca ființă umană. Dar viața pământească este ultimul har pentru spiritual în lumea pământească.... apoi viața începe în veșnicie, în împărăția spirituală, care poate fi și o stare de moarte, o stare de neputință care nu poate fi numită niciodată viață. Și acum există din nou o singură posibilitate de a urca prin activitatea iubitoare.... dar activitatea în slăbiciune este imposibilă și, prin urmare, sufletul se află în cea mai mare adversitate pentru că trebuie să accepte mai întâi puterea pentru a putea lucra în iubire. Iar această acceptare a forței depinde din nou de voința sa, care trebuie să fie îndreptată spre activitatea iubitoare pentru alte suflete. Dar un suflet slab este extrem de slab de voință dacă nu are o voință complet opusă lui Dumnezeu și se dăruiește forțelor lumii de dincolo. Iar o voință slăbită este cu greu capabilă să se străduiască pentru o schimbare de situație pentru ea însăși, cu atât mai puțin sufletul se gândește la sufletele suferinde și își folosește voința în mod corect, adică poartă în sine voința de a le ajuta. Totuși, numai această voință de a fi activ cu iubire față de sufletele nevoiașe îi oferă forța pe care o poate folosi acum și, astfel, să parcurgă el însuși calea ascensiunii. Până când sufletul nu va dezvolta în el însuși voința de a iubi, starea sa va fi dezolantă și fără speranță, căci numai iubirea aduce răscumpărarea din chinurile sale. Iată de ce ascensiunea în lumea de dincolo este mult mai dificilă decât pe Pământ și poate trece un timp nesfârșit până când sufletul se decide să lucreze cu iubire, în timp ce pe Pământ ființa umană este în deplinătatea vitalității sale și cea mai mică ocazie o poate împinge la un act de iubire, pe care, prin urmare, îl poate și îndeplini imediat, deoarece este capabilă de aceasta. Incapacitatea ființei în lumea de dincolo este o stare de maximă agonie, căci după viața pământească ființa o simte ca pe o cătușă de care nu se poate elibera. Și întrucât a trecut pe Pământ fără iubire, ea nu știe nici despre puterea sa. Ea depinde acum de ajutorul altor suflete care încearcă să o convingă la voința corectă prin sugestii și de rugăciunea oamenilor de pe Pământ pentru a i se furniza forța care se aplică voinței sale slăbite. Răscumpărarea nu poate avea loc niciodată prin intermediul altor ființe, sufletul trebuie să se răscumpere pe sine prin iubire.... Aceasta este o lege divină care nu poate fi niciodată ocolită. Și de aceea Dumnezeu creează nenumărate posibilități pe Pământ care au ca scop să aprindă dragostea în ființa umană, pentru ca aceasta să lucreze acum și astfel să-și maturizeze sufletul, astfel încât să nu intre în lumea de dincolo ca o ființă neputincioasă, ci să fie deja un beneficiar de putere, adică să poată intra în veșnicie ca o ființă de lumină el însuși, chiar dacă cu diferite grade de putere de lumină, dar întotdeauna capabil să lucreze din nou cu puterea sa în dragoste asupra sufletelor suferinde și să crească în mod constant gradul de lumină. Căci iubirea trebuie practicată atât pe Pământ, cât și în împărăția spirituală, ea este liantul dintre suflete și Dumnezeu, deoarece Dumnezeu Însuși este iubire și ființa nu se poate uni cu El decât dacă a devenit ea însăși iubire....

Amin

Solo l’amore redime sulla Terra e nell’aldilà

Né sulla Terra né nell’aldilà è possibile una risalita spirituale senza attività d’amore, perché soltanto l’amore conduce a Dio, soltanto l’amore diminuisce la distanza dall’uomo a Dio, ed unicamente l’amore procura l’unificazione con Dio. Perciò sulla Terra il più grande Comandamento è di essere attivo nell’amore, altrimenti la vita terrena è stata vissuta invano e l’anima entra nell’aldilà nella stessa distanza da Dio, come stava prima della sua incorporazione come uomo. La vita terrena però è l’ultima Grazia per lo spirituale nel mondo terreno, poi comincia la Vita nell’Eternità, nel Regno spirituale, che può anche essere uno stato di morte, uno stato di assenza di Forza, che non può mai essere chiamato Vita. Ed ora esiste nuovamente soltanto l’unica possibilità di salire verso l’Alto attraverso l’agire nell’amore, ma un agire nell’assenza di Forza è impossibile e perciò l’anima è nella miseria più grande, perché prima deve ricevere la Forza, per poter agire nell’amore. E questa ricezione di Forza dipende di nuovo dalla sua volontà, che dev’essere rivolta all’attività d’amore su altre anime. Un’anima senza Forza è però oltremodo debole nella volontà, se non è magari totalmente di volontà distolta da Dio e si dà alle forze del mondo inferiore. Una volontà indebolita non è quasi capace di tendere da sé stessa ad un cambiamento della situazione, meno ancora l’anima pensa alle anime sofferenti la miseria e non usa bene la sua volontà, cioè di portare in sé la volontà di aiutare. Ma solo questa volontà di essere attiva nell’amore sulle anime sofferenti la miseria, le trasmette la Forza che ora può utilizzare e con ciò lei stessa intraprende la via verso l’Alto. Se l’anima non dischiude in sé la volontà di amare, il suo stato è sconfortante e senza speranza, perché unicamente l’amore le porta la Redenzione dal suo tormento. Perciò la risalita nell’aldilà è molto più difficile che sulla Terra e possono passare dei tempi infiniti, prima che l’anima si decida ad agire nell’amore, mentre sulla Terra l’uomo è nel pieno possesso della sua forza vitale ed il minimo stimolo lo può spingere ad un’azione dell’amore, che lui può anche eseguire subito, perché ne è capace. L’incapacità dell’essere nell’aldilà è uno stato del più estremo tormento, perché l’essere lo percepisce dopo la vita terrena come una catena, di cui non si libera. E dato che sulla Terra camminava senza amore, non conosce nemmeno la sua Forza. Ora dipende dall’aiuto di altre anime, che con proposte cercano di muoverla alla giusta volontà, e dalla preghiera degli uomini sulla Terra, che le venga apportata la Forza per fortificare la sua volontà. La Redenzione non può aver luogo attraverso altri esseri, l’anima deve redimere sé stessa tramite l’amore. Questa è la Legge divina, che non può mai essere raggirata. Perciò Dio crea sulla Terra innumerevoli possibilità, che devono servire ad attizzare l’amore nell’uomo, affinché ora agisca e con ciò maturi nella sua anima, affinché non entri nell’aldilà come essere inerme, ma che sia un ricevente di Forza, cioè che possa entrare nell’Eternità lui stesso come essere di Luce, anche se in forza differente di Luce, ma sempre capace di agire con la sua Forza di nuovo nell’amore per le anime sofferenti la miseria e di aumentare costantemente il grado di Luce, perché l’amore dev’essere esercitato sulla Terra come nel Regno spirituale, è il mezzo di legame fra le anime e Dio, perché Dio Stesso E’ l’Amore e l’essere trova l’unificazione con Lui soltanto, se egli stesso è diventato amore,

Amen