• Înapoi

Mărimea vinovăției împiedică intrarea în lumea de dincolo.... Izgonirea....

Mărimea vinovăției cu care este împovărată omenirea crește în fiecare zi și trebuie numiți vinovați toți oamenii care săvârșesc sau aprobă acțiuni cărora trebuie să li se refuze orice iubire față de aproapele lor. Acolo unde ura și lipsa de bunăvoință răzbat, oamenii păcătuiesc, pentru că încalcă ordinea divină, încalcă poruncile de iubire față de Dumnezeu și față de aproapele lor. Și astfel își sporesc vinovăția cu fiecare acțiune rea; și este vinovat chiar și cel care nu detestă o astfel de acțiune, ci consimte la ea. Dar oamenii nu se gândesc la consecințe, cu toate acestea trebuie să și le asume pe Pământ sau în lumea de dincolo, și cum vinovăția crește incomensurabil, ea nu poate fi răscumpărată nici pe Pământ, nici în lumea de dincolo, căci timpul pământesc este prea scurt, iar în lumea de dincolo o ascensiune nu poate avea loc decât de la un anumit grad în sus, iar oamenii care sunt vinovați în așa măsură încât comit noi acte de răutate în fiecare zi și în fiecare ceas nu mai ajung la acest grad. Și, prin urmare, ei trebuie să rămână pe acest Pământ, nu pot intra în împărăția spirituală după moarte, ci moartea lor va însemna doar o schimbare a formei lor exterioare, sufletele lor vor primi alte învelișuri și vor continua să se miște pe Pământ doar într-o stare complet lipsită de libertate. Pentru că, prin vina lor excesivă, ei și-au pierdut orice libertate și cad într-o captivitate chinuitoare din care nu se pot elibera. Cu toate acestea, magnitudinea vinovăției lor necesită ispășire și, întrucât ar trebui să lâncezească și să sufere pentru eternități în împărăția spirituală dacă ar dori să fie eliberați de marea lor vină, este un act de milă al lui Dumnezeu faptul că El creează o altă posibilitate de a ispăși această vină și, în același timp, de a tinde din nou spre libertate, chiar dacă sufletul primește o reînnoită libertate a voinței după un timp infinit de lung. Dar într-o stare de constrângere este totuși determinat la o activitate care înseamnă în același timp o dezvoltare superioară, în timp ce în lumea de dincolo, în împărăția spirituală, ființa este lipsită de orice forță, iar voința de activitate este de asemenea complet paralizată din vina sa. Astfel, chiar și cea mai crudă în aparență lucrare a Creatorului divin este o lucrare de iubire asupra spiritualului căzut, care și-a sporit de multe ori vina anterioară prin acțiunile opuse lui Dumnezeu, pe care le desfășoară pe Pământ în mod liber consimțit. Și atâta timp cât oamenii nu se pocăiesc și nu se schimbă în iubire, ei adună asupra lor vină peste vină, iar consecințele sunt înspăimântătoare, căci atrag inevitabil judecata punitivă a lui Dumnezeu asupra lor și se lipsesc de orice libertate.... Căci ei trebuie să ispășească conform justiției divine, trebuie să ia asupra lor toate consecințele.... ei trebuie să parcurgă din nou calea prin întreaga creație până când le va fi dat din nou liberul arbitru pentru a-l putea folosi în vederea eliberării definitive de formă....

Amin

O tamanho da culpa impede a entrada na vida após a morte.... Banimento....

A extensão da culpa da humanidade aumenta diariamente, e todas as pessoas devem ser chamadas de culpadas que realizam ou aprovam ações que lhes negam qualquer amor ao próximo. Onde o ódio e a indelicadeza rompem com as pessoas pecam, porque ofendem a ordem divina, ofendem os mandamentos do amor a Deus e ao próximo. E assim aumentam a sua culpa com cada ação que é má; e mesmo ele é culpado que não detesta tal ação, mas consente com ela. Mas as pessoas não consideram as conseqüências, no entanto têm de tomá-las sobre si mesmas na Terra ou no além, e como a culpa aumenta imensamente não pode ser redimida na Terra nem no além, pois o tempo terreno é muito curto e no além uma ascensão só pode proceder a partir de um certo grau, e as pessoas não chegam mais a esse grau que se fazem culpadas a tal ponto que cometem novos atos de indelicadeza a cada dia e a cada hora. E por isso eles têm de permanecer nesta Terra, não podem entrar no reino espiritual após a sua morte, mas a sua morte significará apenas uma mudança da sua forma exterior, as suas almas receberão outras coberturas e continuarão a mover-se na Terra apenas num estado completamente desprovido de liberdade. Pois através da sua culpa excessiva eles perderam toda a liberdade e caem num cativeiro agonizante do qual não se podem libertar. Mas a magnitude de sua culpa requer expiação, e como teriam de definhar e sofrer por eternidades no reino espiritual se quisessem ser libertados de sua grande culpa, é ato de misericórdia de Deus que Ele cria outra possibilidade de expiar essa culpa e, ao mesmo tempo, lutar novamente pela liberdade, mesmo que a alma receba renovada liberdade de vontade depois de um tempo infinitamente longo. Mas num estado de compulsão é contudo induzida a uma actividade que, ao mesmo tempo, significa um desenvolvimento superior, enquanto que no além, no reino espiritual, falta-lhe toda a força e a vontade de actividade é também completamente paralisada pela sua própria culpa. Assim, mesmo a obra aparentemente mais cruel do Criador divino é uma obra de amor sobre o espiritual caído, que aumentou muitas vezes a sua culpa anterior através de ações de oposição a Deus, que ele realiza na Terra em livre arbítrio. E enquanto as pessoas não se arrependerem e mudarem para o amor, amontoam a culpa sobre a culpa sobre si mesmas, e as consequências são assustadoras, pois inevitavelmente atraem o julgamento punitivo de Deus sobre si mesmas e privam-se de toda a liberdade.... Pois eles devem expiar segundo a justiça divina, eles devem assumir todas as conseqüências sobre si mesmos.... eles têm que percorrer novamente o caminho através de toda a criação até receberem novamente o livre arbítrio para poderem utilizá-lo para o lançamento final a partir do formulário...._>Amém