• Înapoi

Mărimea vinovăției împiedică intrarea în lumea de dincolo.... Izgonirea....

Mărimea vinovăției cu care este împovărată omenirea crește în fiecare zi și trebuie numiți vinovați toți oamenii care săvârșesc sau aprobă acțiuni cărora trebuie să li se refuze orice iubire față de aproapele lor. Acolo unde ura și lipsa de bunăvoință răzbat, oamenii păcătuiesc, pentru că încalcă ordinea divină, încalcă poruncile de iubire față de Dumnezeu și față de aproapele lor. Și astfel își sporesc vinovăția cu fiecare acțiune rea; și este vinovat chiar și cel care nu detestă o astfel de acțiune, ci consimte la ea. Dar oamenii nu se gândesc la consecințe, cu toate acestea trebuie să și le asume pe Pământ sau în lumea de dincolo, și cum vinovăția crește incomensurabil, ea nu poate fi răscumpărată nici pe Pământ, nici în lumea de dincolo, căci timpul pământesc este prea scurt, iar în lumea de dincolo o ascensiune nu poate avea loc decât de la un anumit grad în sus, iar oamenii care sunt vinovați în așa măsură încât comit noi acte de răutate în fiecare zi și în fiecare ceas nu mai ajung la acest grad. Și, prin urmare, ei trebuie să rămână pe acest Pământ, nu pot intra în împărăția spirituală după moarte, ci moartea lor va însemna doar o schimbare a formei lor exterioare, sufletele lor vor primi alte învelișuri și vor continua să se miște pe Pământ doar într-o stare complet lipsită de libertate. Pentru că, prin vina lor excesivă, ei și-au pierdut orice libertate și cad într-o captivitate chinuitoare din care nu se pot elibera. Cu toate acestea, magnitudinea vinovăției lor necesită ispășire și, întrucât ar trebui să lâncezească și să sufere pentru eternități în împărăția spirituală dacă ar dori să fie eliberați de marea lor vină, este un act de milă al lui Dumnezeu faptul că El creează o altă posibilitate de a ispăși această vină și, în același timp, de a tinde din nou spre libertate, chiar dacă sufletul primește o reînnoită libertate a voinței după un timp infinit de lung. Dar într-o stare de constrângere este totuși determinat la o activitate care înseamnă în același timp o dezvoltare superioară, în timp ce în lumea de dincolo, în împărăția spirituală, ființa este lipsită de orice forță, iar voința de activitate este de asemenea complet paralizată din vina sa. Astfel, chiar și cea mai crudă în aparență lucrare a Creatorului divin este o lucrare de iubire asupra spiritualului căzut, care și-a sporit de multe ori vina anterioară prin acțiunile opuse lui Dumnezeu, pe care le desfășoară pe Pământ în mod liber consimțit. Și atâta timp cât oamenii nu se pocăiesc și nu se schimbă în iubire, ei adună asupra lor vină peste vină, iar consecințele sunt înspăimântătoare, căci atrag inevitabil judecata punitivă a lui Dumnezeu asupra lor și se lipsesc de orice libertate.... Căci ei trebuie să ispășească conform justiției divine, trebuie să ia asupra lor toate consecințele.... ei trebuie să parcurgă din nou calea prin întreaga creație până când le va fi dat din nou liberul arbitru pentru a-l putea folosi în vederea eliberării definitive de formă....

Amin

VELIČINA KRIVNJE SPRJEČAVA ULAZAK U ONOSTRANO.... PROGONSTVO....

Veličina krivnje koju čovječanstvo svaljuje (natovaruje) na sebe, svakodnevno se povećava, i treba nazvati krivima sve ljude koji izvršavaju ili odobravaju postupke kojima je zanijekana svaka Ljubav prema bližnjemu. Gdje provaljuju mržnja i neljubavnost (nemilosrdnost), tamo ljudi griješe, jer oni krše Božji red, oni krše Zapovjedi Ljubavi prema Bogu i prema bližnjemu. I tako oni povećavaju krivnju svakim postupkom koji je loš, a sebe čini krivim i onaj koji se ne gnuša takvog postupka, nego pristaje na njega (odobrava ga). Ali ljudi ne promišljaju na posljedice, no oni ih moraju na sebe preuzeti na Zemlji ili u onostranom, a budući da se krivnja uzdiže u neizmjerno, ona se ne može iskupiti (namiriti) ni na Zemlji ni u onostranom, jer je zemaljsko vrijeme prekratko, a u onostranom se razvoj naviše može odvijati samo od određenog stupnja nadalje, a ovaj stupanj više ne dosežu ljudi, koji su se učinili krivima do te mjere da oni svakog dana i svakog sata počinjaju prijestup u novoj neljubavnosti. I zato oni moraju i dalje ostati na ovoj Zemlji, oni ne mogu nakon svoje smrti ući u duhovno kraljevstvo, nego njihova smrt znači jedino promjenu njihovog izvanjskog oblika, njihove duše će dobiti druge pokrivače, i kretati se i dalje na Zemlji, samo u potpuno neslobodnom stanju. Jer, kroz njihovu ogromnu krivnju, oni su proigrali svaku slobodu, i dospjeli u mučno zatočeništvo, iz kojeg se sami ne mogu osloboditi. No, veličina krivnje zahtijeva iskupljenje (naknadu), a budući da u duhovnom kraljevstvu oni moraju vječnostima čamiti i patiti, žele li se oni osloboditi svoje velike krivnje, Božje je Djelo milosrđa to da On stvara drugu mogućnost da se okaje ova krivnja i istodobno iznova teži slobodi, čak i ako je nakon beskrajno dugog vremena duši iznova odobrena obnovljena sloboda volje. Ipak će, u stanju prisile biti potaknuta na aktivnost, koja istovremeno znači viši razvoj, dok u onostranom, u duhovnom kraljevstvu suštini nedostaje svake snage, a također je i volja za aktivnošću potpuno paralizirana (onemogućena) vlastitom krivnjom. Stoga je naizgled najokrutnije djelo Božanskog Stvoritelja, ujedno djelo Ljubavi prema palom duhovnom, koje je svoju nekadašnju krivnju višestruko povećalo kroz Bogu-protivne postupke, koje ono u slobodnoj volji vrši na Zemlji. I dok god se ljudi ne vrate i ne promijene u Ljubav, oni na sebe nagomilavaju krivnju na krivnju, a posljedice su zastrašujuće, jer oni neizbježno privlače Božji Sud, i sebe same lišavaju svake slobode.... Jer, oni moraju ispaštati zbog Božanske Pravednosti, oni sve posljedice moraju preuzeti na sebe.... oni moraju još jednom proći hod kroz cijelo Stvaranje, dok im iznova nije dana slobodna volja, kako bi ju oni sada mogli iskoristiti za konačno oslobađanje iz forme.

AMEN