• Înapoi

Mărimea vinovăției împiedică intrarea în lumea de dincolo.... Izgonirea....

Mărimea vinovăției cu care este împovărată omenirea crește în fiecare zi și trebuie numiți vinovați toți oamenii care săvârșesc sau aprobă acțiuni cărora trebuie să li se refuze orice iubire față de aproapele lor. Acolo unde ura și lipsa de bunăvoință răzbat, oamenii păcătuiesc, pentru că încalcă ordinea divină, încalcă poruncile de iubire față de Dumnezeu și față de aproapele lor. Și astfel își sporesc vinovăția cu fiecare acțiune rea; și este vinovat chiar și cel care nu detestă o astfel de acțiune, ci consimte la ea. Dar oamenii nu se gândesc la consecințe, cu toate acestea trebuie să și le asume pe Pământ sau în lumea de dincolo, și cum vinovăția crește incomensurabil, ea nu poate fi răscumpărată nici pe Pământ, nici în lumea de dincolo, căci timpul pământesc este prea scurt, iar în lumea de dincolo o ascensiune nu poate avea loc decât de la un anumit grad în sus, iar oamenii care sunt vinovați în așa măsură încât comit noi acte de răutate în fiecare zi și în fiecare ceas nu mai ajung la acest grad. Și, prin urmare, ei trebuie să rămână pe acest Pământ, nu pot intra în împărăția spirituală după moarte, ci moartea lor va însemna doar o schimbare a formei lor exterioare, sufletele lor vor primi alte învelișuri și vor continua să se miște pe Pământ doar într-o stare complet lipsită de libertate. Pentru că, prin vina lor excesivă, ei și-au pierdut orice libertate și cad într-o captivitate chinuitoare din care nu se pot elibera. Cu toate acestea, magnitudinea vinovăției lor necesită ispășire și, întrucât ar trebui să lâncezească și să sufere pentru eternități în împărăția spirituală dacă ar dori să fie eliberați de marea lor vină, este un act de milă al lui Dumnezeu faptul că El creează o altă posibilitate de a ispăși această vină și, în același timp, de a tinde din nou spre libertate, chiar dacă sufletul primește o reînnoită libertate a voinței după un timp infinit de lung. Dar într-o stare de constrângere este totuși determinat la o activitate care înseamnă în același timp o dezvoltare superioară, în timp ce în lumea de dincolo, în împărăția spirituală, ființa este lipsită de orice forță, iar voința de activitate este de asemenea complet paralizată din vina sa. Astfel, chiar și cea mai crudă în aparență lucrare a Creatorului divin este o lucrare de iubire asupra spiritualului căzut, care și-a sporit de multe ori vina anterioară prin acțiunile opuse lui Dumnezeu, pe care le desfășoară pe Pământ în mod liber consimțit. Și atâta timp cât oamenii nu se pocăiesc și nu se schimbă în iubire, ei adună asupra lor vină peste vină, iar consecințele sunt înspăimântătoare, căci atrag inevitabil judecata punitivă a lui Dumnezeu asupra lor și se lipsesc de orice libertate.... Căci ei trebuie să ispășească conform justiției divine, trebuie să ia asupra lor toate consecințele.... ei trebuie să parcurgă din nou calea prin întreaga creație până când le va fi dat din nou liberul arbitru pentru a-l putea folosi în vederea eliberării definitive de formă....

Amin

La gran culpa frena la entrada al más allá.... Solidificación....

La gran culpa, con la cual la humanidad se ha cargado, aumenta cada día, y todos los hombres son culpables a activar sucesos o los aceptan, les falta cualquier amor al semejante. Donde sale odio y falta de amor, allí peca el hombre, porque van contra el orden divino, van contra los mandamientos del amor hacia Dios y al semejante. Con esto aumentan la culpa con cada acción que es mala; Y también aquél se convierte en culpable que no rechaza aquella acción, sino que la admite. Pero los hombres no piensan en las consecuencias, pero tienen que cargar con ellas en la tierra o en el reino del más allá, y como el pecado aumenta al infinito ya no se puede remediar ni en la tierra ni en el más allá, porque el tiempo terrestre restante es corto, y en el más allá un ascenso solo puede funcionar cuanto haya llegado a un cierto nivel, y este grado los hombre no consiguen ya, porque son culpables de cosas de falta de amor diarias. Y por esto tienen que permanecer más tiempo en esta tierra, no pueden entrar al reino del más allá después de la muerte, sino su muerte sólo significa un cambio de su funda exterior, sus almas van a obtener otras formas exteriores para moverse en estados no libres en la tierra. Porque por su culpa exorbitante se ha jugado cualquier libertad, y llegan a un cautiverio tortuoso, de lo cual no se pueden liberar por sí mismos. Pero la magnitud de la culpa pide una expiación, y como tienen que consumirse y sufrir eternidades en el reino espiritual, quieren deshacerse de esa gran culpa, y por esto es una obra de misericordia de Dios que le conserva la posibilidad a cada uno a expiar esta culpa y llegar a la vez a la libertad, aunque pasando tiempos eternos hasta llegar a la libertad de la voluntad. A pesar, se llega a una actividad en un estado forzado, que a la vez significa un avance hacia arriba, mientras en el más allá, en el reino espiritual falta a los seres cualquier fuerza y también la voluntad para activarse se ha eliminado por completo por culpa propia. Y aparentemente la obra más cruel del creador divino es un acto de amor en el espíritu caído, que ha aumentado por muchas veces su culpa anterior por actividades contra Dios y que ha realizado por voluntad libre en la tierra. Y mientras los hombres no vuelven y cambian al amor, cargan culpa sobre culpa en ellos, y las consecuencias son terribles, porque atraen el juicio de Dios inevitablemente y se roban cualquier libertad a sí mismos.... Porque tienen que expiar según la justicia divina, tienen que cargar con cualquier consecuencia.... tienen que ir de vuelta el camino a través de la creación hasta que se les conceda de nuevo la voluntad libre para poder aprovecharla ahora para llegar a la liberación final de la funda....

amén