• Înapoi

Mărimea vinovăției împiedică intrarea în lumea de dincolo.... Izgonirea....

Mărimea vinovăției cu care este împovărată omenirea crește în fiecare zi și trebuie numiți vinovați toți oamenii care săvârșesc sau aprobă acțiuni cărora trebuie să li se refuze orice iubire față de aproapele lor. Acolo unde ura și lipsa de bunăvoință răzbat, oamenii păcătuiesc, pentru că încalcă ordinea divină, încalcă poruncile de iubire față de Dumnezeu și față de aproapele lor. Și astfel își sporesc vinovăția cu fiecare acțiune rea; și este vinovat chiar și cel care nu detestă o astfel de acțiune, ci consimte la ea. Dar oamenii nu se gândesc la consecințe, cu toate acestea trebuie să și le asume pe Pământ sau în lumea de dincolo, și cum vinovăția crește incomensurabil, ea nu poate fi răscumpărată nici pe Pământ, nici în lumea de dincolo, căci timpul pământesc este prea scurt, iar în lumea de dincolo o ascensiune nu poate avea loc decât de la un anumit grad în sus, iar oamenii care sunt vinovați în așa măsură încât comit noi acte de răutate în fiecare zi și în fiecare ceas nu mai ajung la acest grad. Și, prin urmare, ei trebuie să rămână pe acest Pământ, nu pot intra în împărăția spirituală după moarte, ci moartea lor va însemna doar o schimbare a formei lor exterioare, sufletele lor vor primi alte învelișuri și vor continua să se miște pe Pământ doar într-o stare complet lipsită de libertate. Pentru că, prin vina lor excesivă, ei și-au pierdut orice libertate și cad într-o captivitate chinuitoare din care nu se pot elibera. Cu toate acestea, magnitudinea vinovăției lor necesită ispășire și, întrucât ar trebui să lâncezească și să sufere pentru eternități în împărăția spirituală dacă ar dori să fie eliberați de marea lor vină, este un act de milă al lui Dumnezeu faptul că El creează o altă posibilitate de a ispăși această vină și, în același timp, de a tinde din nou spre libertate, chiar dacă sufletul primește o reînnoită libertate a voinței după un timp infinit de lung. Dar într-o stare de constrângere este totuși determinat la o activitate care înseamnă în același timp o dezvoltare superioară, în timp ce în lumea de dincolo, în împărăția spirituală, ființa este lipsită de orice forță, iar voința de activitate este de asemenea complet paralizată din vina sa. Astfel, chiar și cea mai crudă în aparență lucrare a Creatorului divin este o lucrare de iubire asupra spiritualului căzut, care și-a sporit de multe ori vina anterioară prin acțiunile opuse lui Dumnezeu, pe care le desfășoară pe Pământ în mod liber consimțit. Și atâta timp cât oamenii nu se pocăiesc și nu se schimbă în iubire, ei adună asupra lor vină peste vină, iar consecințele sunt înspăimântătoare, căci atrag inevitabil judecata punitivă a lui Dumnezeu asupra lor și se lipsesc de orice libertate.... Căci ei trebuie să ispășească conform justiției divine, trebuie să ia asupra lor toate consecințele.... ei trebuie să parcurgă din nou calea prin întreaga creație până când le va fi dat din nou liberul arbitru pentru a-l putea folosi în vederea eliberării definitive de formă....

Amin

La grandezza della colpa impedisce l’entrata nell’Aldilà - La Relegazione

La grandezza della colpa con cui l’umanità si è caricata, cresce di giorno in giorno, e sono da chiamare colpevoli tutti gli uomini che eseguono delle azioni oppure le chiamano buone, alle quali è da negare ogni amore per il prossimo. Dove irrompono odio e disamore, là gli uomini peccano, perché trasgrediscono il divino Ordine, infrangono i Comandamenti dell’amore per Dio ed il prossimo. E così con ogni azione cattiva aumentano la colpa; e si rende colpevole anche colui che non aborrisce una tale azione, ma l’acconsente.

Gli uomini non pensano alle conseguenze, ma le devono comunque prendere su di sé, sulla Terra o nell’aldilà, e dato che la colpa sale nell’incommensurabile, non è estinguibile né sulla Terra né nell’aldilà, perché il tempo terreno è breve, e nell’aldilà uno sviluppo verso l’Alto può svolgersi solamente da un determinato grado, e questo grado non lo raggiungono più gli uomini che si rendono colpevoli nella misura che commettono giornalmente ed in ogni ora nuove azioni nel disamore.

E perciò devono continuare a rimanere su questa Terra, non possono entrare nel Regno spirituale dopo la loro morte, ma la loro morte significherà solamente un cambiamento della loro forma esteriore, le loro anime riceveranno altri involucri e continueranno a muoversi sulla Terra soltanto in uno stato totalmente legato. Perché tramite la loro ultragrande colpa si sono giocati ogni libertà e giungono in una prigionia di supplizi, dalla quale non possono liberare sé stessi. Ma la grandezza della colpa richiede un’espiazione e dato che nel Regno spirituale dovrebbero languire e soffrire per delle Eternità, se volessero diventare liberi della loro grande colpa, allora con un’Opera di Misericordia di Dio Egli crea un’altra possibilità, per espiare questa colpa e tendere nello stesso tempo nuovamente alla libertà, all’anima viene offerta una rinnovata libertà della volontà, anche se dopo un tempo infinitamente lungo.

Ma in uno stato dell’obbligo verrà comunque indotta ad una attività che significa contemporaneamente uno sviluppo verso l’Alto, mentre nell’aldilà, nel Regno spirituale manca ogni Forza all’essenziale ed anche la volontà per l’attività è totalmente paralizzata mediante la propria colpa. Quindi anche l’Opera apparentemente la più crudele del divino Creatore è un’Opera d’Amore per lo spirituale caduto che ha ingrandito la sua colpa di allora di molte volte attraverso azioni contro Dio, che esegue sulla Terra nella libera volontà.

Finché gli uomini non ritornano e cambino nell’amore, accumulano colpa su colpa su di sé e le conseguenze sono spaventose, perché attirano inevitabilmente il Giudizio di Dio e derubano sé stessi di ogni libertà. Perché devono espiare secondo la Giustizia divina, devono prendere su di sé tutte le conseguenze, devono ripetere ancora una volta il percorso attraverso l’intera Creazione, finché verrà loro data di nuovo la libera volontà, per poterla utilizzare per la definitiva liberazione dalla forma.

Amen