• Înapoi

Mântuirea prin slujirea în dragoste.... Trebuie să declare și voința liberă....

Fără o activitate de slujire, nicio ființă nu se poate răscumpăra. Acest lucru este valabil atât pentru ființele legate, cât și pentru cele cu voință liberă. Activitatea de slujire este întotdeauna o condiție prealabilă pentru atingerea stării care îi permite să se elibereze de forma sa exterioară. Și cu cât ființa se supune cu mai multă bunăvoință activității de slujire, cu atât mai repede își poate schimba forma exterioară până la ultima formă exterioară, trupul trupesc al ființei umane, care înconjoară sufletul, iar acum slujirea cu iubire este din nou sarcina pe care sufletul trebuie să o îndeplinească pentru a scăpa și de ultima formă exterioară și pentru a putea intra nestingherit în împărăția spirituală. Slujirea în iubire este singurul lucru care eliberează sufletul din starea de lipsă de libertate și tocmai acestui lucru oamenii îi acordă atât de puțină atenție. În agitația lor, ei nu mai găsesc timp pentru ceilalți, uită de adevărata sarcină, pentru că se consideră prea mult în centrul atenției. Și de aceea ei rămân legați, căci numai slujirea în iubire răscumpără. În stadiile preliminare, ființele sunt determinate de voința divină să fie în activitate de slujire, ele sunt într-o anumită stare de constrângere, astfel încât trebuie să desfășoare activitatea pe care Dumnezeu le-a încredințat-o. Dar, în calitate de om, voința divină este exclusă în măsura în care El lasă ființa umană să gândească și să acționeze în conformitate cu voința Sa. Prin urmare, el nu este forțat să servească, ci trebuie să fie activ într-un mod de servire de bunăvoie. Impulsul de a face acest lucru trebuie să fie prezent în inima sa, astfel încât dragostea trebuie să fie aprinsă în el, căci numai aceasta îl îndeamnă să fie în slujba aproapelui său. Fără iubire, însă, îi lipsește impulsul și atunci ființa umană nu-și îndeplinește sarcina pământească. Și asta este ceea ce afectează întreaga umanitate....

Pentru a fi activ în iubire este nevoie de cea mai mare depășire de sine, atâta timp cât ființa umană nu se află încă încă în iubire. Dar odată ce flacăra iubirii a fost aprinsă în inima sa, el nu poate să nu fie activ în iubire, pentru că iubirea este forță, dar forța nu poate rămâne niciodată inactivă, ea va stimula întotdeauna activitatea, deci va dori să se exprime și, într-adevăr, într-un mod care îi face fericiți pe semeni. Și astfel, ființa umană îl servește pe cel pe care vrea să-l mulțumească și astfel se eliberează de fosta sa vină.... pentru că a vrut să domnească în aroganță..... Prin urmare, slujirea înseamnă pentru el o eliberare dintr-o robie îndurată timp nesfârșit și, în același timp, face ca forma exterioară să devină inutilă, astfel încât sufletul poate renunța la ultima sa formă exterioară, pentru că astfel a dovedit că a renunțat la vechea sa atitudine împotriva lui Dumnezeu, că nu mai este împotriva lui Dumnezeu, ci a devenit iubire, astfel că se află în voința asemănătoare lui Dumnezeu, în consecință, a depășit complet separarea de Dumnezeu, astfel că a devenit una cu El. Unirea cu Dumnezeu înseamnă spiritualizare, astfel încât schimbarea formei pământești a devenit acum inutilă și toată povara a fost luată de pe suflet. Cu toate acestea, unirea cu Dumnezeu nu poate avea loc decât în iubire. Lucrările iubirii duc la apropierea de Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este prezent în fiecare lucrare a iubirii. Dar oricine a făcut din apropierea de Dumnezeu scopul său, se află deja în iubire, pentru că dorește să se unească cu El pentru că Îl iubește pe Dumnezeu. Și astfel, prin dorință, el se eliberează și de violența adversă.... El s-a răscumpărat prin iubire....

Amin

Salvação por servir no amor.... Must State e Free Will....

Sem servir a atividade nenhum ser pode se redimir. Isto aplica-se tanto aos seres vinculados como ao livre arbítrio. A actividade servidora é sempre o pré-requisito para a realização do estado que lhe permite libertar-se da sua forma exterior. E quanto mais voluntariamente o ser se submete à atividade servidora, mais rápido ele pode mudar sua forma externa até a última forma externa, o corpo carnal do ser humano, envolve a alma, e agora servir com amor é novamente a tarefa que a alma tem que cumprir para escapar também da última forma externa e poder entrar no reino espiritual sem ônus. O serviço no amor é a única coisa que liberta a alma do seu estado de desprendimento, e é precisamente a isto que as pessoas prestam tão pouca atenção. Na sua azáfama, eles não encontram mais tempo para outras pessoas, eles esquecem a tarefa real, pois se consideram muito o centro das atenções. E, portanto, permanecem vinculados, pois só o serviço no amor redime. Nas etapas preliminares, os seres são determinados pela vontade divina de servir, estão em certo estado de compulsão, de modo que têm de realizar a atividade que Deus lhes designou. Mas como ser humano, a vontade divina é excluída na medida em que Ele deixa o ser humano pensar e agir de acordo com a Sua vontade. E, portanto, ele não é forçado a uma atividade de serviço, em vez disso, ele tem que ser ativo de uma forma de serviço de sua livre vontade. O impulso para isso deve estar presente no coração, por isso o amor deve acender-se nele, pois só isso o impele a estar ao serviço do próximo. Sem amor, porém, falta-lhe o impulso, e então o ser humano não cumpre a sua tarefa terrena. E isto é o que aflige toda a humanidade....

Ser ativo no amor requer a maior superação de si mesmo, desde que o ser humano ainda não esteja apaixonado. Mas uma vez acesa a chama do amor em seu coração, ele não pode deixar de ser ativo no amor, pois o amor é força, mas a força nunca pode permanecer inativa, ele sempre estimulará a atividade, assim querendo se expressar, e de fato de uma forma que faça o seu semelhante feliz. E assim o ser humano serve aquele que ele quer agradar e assim se liberta da sua antiga culpa.... porque ele queria governar em arrogância..... Por isso, servir significa para ele uma libertação de uma escravidão sem fim e ao mesmo tempo torna desnecessária a forma externa, de modo que a alma pode, portanto, descartar a sua última forma externa, pois assim provou que desistiu da sua atitude anterior contra Deus, que já não é contra Deus, mas que se tornou amor, portanto permanece na vontade divina, conseqüentemente superou completamente a separação de Deus, assim se tornou um com Ele. A união com Deus significa espiritualização, portanto a deformação terrena tornou-se desnecessária e toda a carga foi retirada da alma. No entanto, a união com Deus só pode ter lugar no amor. As obras de amor trazem a aproximação a Deus, já que Deus está presente em cada obra de amor. Mas quem fez da aproximação a Deus o seu objetivo já está no amor, pois deseja estar unido a Ele porque ama a Deus. E assim, por desejo, ele também está livre de se opor à violência.... Ele redimiu-se a si mesmo através do amor...._>Amém