• Înapoi

Mântuirea prin slujirea în dragoste.... Trebuie să declare și voința liberă....

Fără o activitate de slujire, nicio ființă nu se poate răscumpăra. Acest lucru este valabil atât pentru ființele legate, cât și pentru cele cu voință liberă. Activitatea de slujire este întotdeauna o condiție prealabilă pentru atingerea stării care îi permite să se elibereze de forma sa exterioară. Și cu cât ființa se supune cu mai multă bunăvoință activității de slujire, cu atât mai repede își poate schimba forma exterioară până la ultima formă exterioară, trupul trupesc al ființei umane, care înconjoară sufletul, iar acum slujirea cu iubire este din nou sarcina pe care sufletul trebuie să o îndeplinească pentru a scăpa și de ultima formă exterioară și pentru a putea intra nestingherit în împărăția spirituală. Slujirea în iubire este singurul lucru care eliberează sufletul din starea de lipsă de libertate și tocmai acestui lucru oamenii îi acordă atât de puțină atenție. În agitația lor, ei nu mai găsesc timp pentru ceilalți, uită de adevărata sarcină, pentru că se consideră prea mult în centrul atenției. Și de aceea ei rămân legați, căci numai slujirea în iubire răscumpără. În stadiile preliminare, ființele sunt determinate de voința divină să fie în activitate de slujire, ele sunt într-o anumită stare de constrângere, astfel încât trebuie să desfășoare activitatea pe care Dumnezeu le-a încredințat-o. Dar, în calitate de om, voința divină este exclusă în măsura în care El lasă ființa umană să gândească și să acționeze în conformitate cu voința Sa. Prin urmare, el nu este forțat să servească, ci trebuie să fie activ într-un mod de servire de bunăvoie. Impulsul de a face acest lucru trebuie să fie prezent în inima sa, astfel încât dragostea trebuie să fie aprinsă în el, căci numai aceasta îl îndeamnă să fie în slujba aproapelui său. Fără iubire, însă, îi lipsește impulsul și atunci ființa umană nu-și îndeplinește sarcina pământească. Și asta este ceea ce afectează întreaga umanitate....

Pentru a fi activ în iubire este nevoie de cea mai mare depășire de sine, atâta timp cât ființa umană nu se află încă încă în iubire. Dar odată ce flacăra iubirii a fost aprinsă în inima sa, el nu poate să nu fie activ în iubire, pentru că iubirea este forță, dar forța nu poate rămâne niciodată inactivă, ea va stimula întotdeauna activitatea, deci va dori să se exprime și, într-adevăr, într-un mod care îi face fericiți pe semeni. Și astfel, ființa umană îl servește pe cel pe care vrea să-l mulțumească și astfel se eliberează de fosta sa vină.... pentru că a vrut să domnească în aroganță..... Prin urmare, slujirea înseamnă pentru el o eliberare dintr-o robie îndurată timp nesfârșit și, în același timp, face ca forma exterioară să devină inutilă, astfel încât sufletul poate renunța la ultima sa formă exterioară, pentru că astfel a dovedit că a renunțat la vechea sa atitudine împotriva lui Dumnezeu, că nu mai este împotriva lui Dumnezeu, ci a devenit iubire, astfel că se află în voința asemănătoare lui Dumnezeu, în consecință, a depășit complet separarea de Dumnezeu, astfel că a devenit una cu El. Unirea cu Dumnezeu înseamnă spiritualizare, astfel încât schimbarea formei pământești a devenit acum inutilă și toată povara a fost luată de pe suflet. Cu toate acestea, unirea cu Dumnezeu nu poate avea loc decât în iubire. Lucrările iubirii duc la apropierea de Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este prezent în fiecare lucrare a iubirii. Dar oricine a făcut din apropierea de Dumnezeu scopul său, se află deja în iubire, pentru că dorește să se unească cu El pentru că Îl iubește pe Dumnezeu. Și astfel, prin dorință, el se eliberează și de violența adversă.... El s-a răscumpărat prin iubire....

Amin

Erlösung durch Dienen in Liebe.... Mußzustand und freier Willen....

Ohne dienende Tätigkeit kann sich kein Wesen erlösen. Dies gilt sowohl für die Wesen im gebundenen wie auch im freien Willen. Immer ist dienende Tätigkeit die Voraussetzung zur Erreichung des Zustandes, der es seiner Außenform ledig werden läßt. Und je williger sich das Wesen der dienenden Tätigkeit unterzieht, desto schneller kann es die Außenform wechseln, bis die letzte Außenform, der Fleischleib des Menschen, die Seele umgibt, und nun ist wieder das Dienen in Liebe die Aufgabe, welche die Seele erfüllen muß, um auch der letzten Außenform entfliehen und unbelastet eingehen zu können in das geistige Reich. Dienen in Liebe ist das einzige, was die Seele frei macht aus ihrem unfreien Zustand, und gerade dessen achten die Menschen so wenig. In ihrem Hasten und Jagen finden sie nicht mehr Zeit für andere Menschen, sie vergessen die eigentliche Aufgabe, denn sie betrachten sich selbst zu sehr im Mittelpunkt stehend. Und daher bleiben sie gebunden, denn nur Dienen in Liebe erlöst. In den Vorstadien sind die Wesen durch den göttlichen Willen zur dienenden Tätigkeit bestimmt, sie sind in einem gewissen Mußzustand, so daß sie die Tätigkeit ausführen müssen, die ihnen Gott zugewiesen hat. Als Mensch aber scheidet der göttliche Wille insofern aus, als Er den Menschen selbst denken und handeln läßt nach seinem Willen. Und daher wird er nicht in eine dienende Tätigkeit hineingedrängt, sondern er muß aus freiem Willen sich dienend betätigen. Es muß der Trieb dazu im Herzen vorhanden sein, es muß also die Liebe in ihm entzündet werden, denn diese erst treibt ihn dazu, sich dienend zu betätigen am Nächsten. Ohne Liebe aber fehlt ihm der Trieb, und es erfüllt der Mensch dann nicht, was ihm als Erdenaufgabe gestellt ist. Und daran krankt die gesamte Menschheit....

Liebetätig zu sein erfordert so lange größte Überwindung seiner selbst, wie der Mensch noch nicht in der Liebe steht. Ist aber die Flamme der Liebe in seinem Herzen entzündet, so kann er nicht anders, als sich in Liebe zu betätigen, denn Liebe ist Kraft, Kraft aber kann nie untätig bleiben, sie wird immer zur Tätigkeit anregen, also sich äußern wollen, und zwar in einer den Mitmenschen beglückenden Weise. Und also dienet der Mensch dem, den er beglücken will, und er macht sich dadurch frei von seiner einstigen Schuld.... da er in Überheblichkeit herrschen wollte.... Es bedeutet das Dienen sonach für ihn eine Befreiung aus einer endlose Zeiten ertragenen Fessel und macht gleichzeitig die Außenform unnötig, so daß also die Seele ihre letzte Außenform ablegen kann, denn sie hat dadurch bewiesen, daß sie ihre einstige Einstellung gegen Gott aufgegeben hat, daß sie nicht mehr gegen Gott ist, sondern zur Liebe geworden ist, also in Gott-gleichem Willen steht, folglich die Trennung von Gott gänzlich überwunden hat, also eins geworden ist mit Ihm. Zusammenschluß mit Gott bedeutet Vergeistigung, also irdische Verformung ist nun unnötig geworden und jegliche Belastung von der Seele genommen. Der Zusammenschluß mit Gott kann aber nur in der Liebe stattfinden. Die Werke der Liebe bewirken die Annäherung an Gott, da Gott in jedem Werk der Liebe gegenwärtig ist. Wer aber die Annäherung an Gott sich zum Ziel gesetzt hat, der steht schon in der Liebe, denn er verlangt mit Ihm vereinigt zu werden, weil er Gott liebt. Und also ist er durch das Verlangen auch frei von gegnerischer Gewalt.... Er hat sich selbst erlöst durch die Liebe....

Amen