• Înapoi

Transmigrația oricărei forme este necesară.... (Microcosmos?)

Prietenii din lumea de dincolo se îndreaptă spre voi plini de iubire pentru a- vă împlini dorința, și astfel primiți:

Lumea ca atare nu are decât un singur scop, acela de a conduce numeroasele ființe vii, purtătoare de potențe spirituale, spre o dezvoltare superioară, care nu poate avea loc decât într-un astfel de mediu în care apar rezistențe de tot felul, iar lumea le oferă pe acestea din belșug. Fie că este vorba de Pământ sau de multe alte corpuri cerești.... pretutindeni apar dificultăți de neimaginat pentru ființa vie, pentru a căror depășire trebuie să se depună toată energia. Dar în fiecare ființă vie o astfel de energie este disponibilă prin aportul de forță pe care fiecare ființă vie îl primește pentru a exista în primul rând ca atare. Prin urmare, dezvoltarea ulterioară depinde întotdeauna de măsura în care este utilizată această putere inerentă ființei vii. Adică, cu cât mai repede este îndeplinită activitatea care îi revine ființei vii, cu atât mai repede inteligența spirituală este eliberată de forma care o învăluie și poate începe următoarea etapă de dezvoltare. Acum este posibilă întrebarea în ce formă este garantată ființei vii dezvoltarea superioară cea mai rapidă.... Iar la această întrebare nu se poate răspunde vreodată decât că orice formă este indispensabilă.... și nu se poate stabili o limită decât acolo unde unirea nenumăratelor particule sufletești are ca rezultat deja un întreg.... unde, prin urmare, toate substanțele sufletești sunt prezente pentru a anima ultima întrupare.... forma ființei umane..... Cel mai fin impuls din ființa umană, cel mai delicat sentiment, se bazează numai pe suflet, care este în acord cu toate subtilitățile și care, la rândul său, este compus din cele mai fine particule sufletești, care sunt de cea mai importantă necesitate în construcția întregului, deoarece ele garantează sufletului acum format cel mai fin sentiment și facultate perceptivă din nou pentru cele mai mici minuni de creație ale iubirii divine. Acolo unde aceste componente cele mai fine ale sufletului nu ar fi prezente, omului i-ar lipsi complet simțul pentru minunile care au luat ființă și care încă mai iau ființă.... El pur și simplu nu ar fi capabil să privească ceea ce nu era deja viu în el însuși.... el trebuie să aibă tot ceea ce conține creația în cea mai mică componentă din el însuși.... sau, mai bine zis, fiecare substanță trebuie să fie prezentă în sufletul său, numai atunci el poate percepe și acest lucru în afara sa. Această instrucțiune lasă din nou deschisă întrebarea de ce fel sunt componentele micilor ființe vii și este ușor de explicat că ele poartă din nou toate substanțele ființelor vii încă mai mici în ele însele, dar, în consecință, simt doar în mod pur instinctiv tot ceea ce a progresat deja mai departe în dezvoltare, dar la rândul lor controlează ceea ce este substanțial deja prezent în aceste ființe vii. Cunoașterea unor astfel de cunoștințe, care sunt importante în doctrina creației, reprezintă cel mai mare avantaj pentru om, deoarece prin aceasta învață mai întâi să cunoască esența omului în toată diversitatea ei. El poate, ca să spunem așa, să intuiască din acest fapt că ființa umană este tocmai coroana creației divine.... că ea este atât de extrem de fin construită în sine, adică în sufletul său, încât nu este posibil ca o asemenea operă de artă să fi fost creată de un Creator atât de înțelept doar pentru durata unei singure vieți pământești.... Căci tot ceea ce observă în natură, fie că este vorba de piatră, de plante sau de viață animală, este prezent în el în atomi. Omul conține în sine întreaga operă a creației în cea mai mică miniatură. De aceea, el trebuie, de asemenea, să învingă în el însuși rezistențele care îl abordează pe om din exterior prin intermediul lumii, care trebuie înțeles în așa fel încât nenumăratele pericole din exterior stimulează ființa umană la cea mai mare rezistență.... dar, de asemenea, și atmosfera spirituală este stimulată de o rezistență permanentă din partea diferitelor substanțe sufletești care se află într-o luptă permanentă și numai în acest fel se poate întări și face sufletul accesibil la adevăruri mai înalte, mai luminoase. Așa cum fiecare ființă vie, chiar și cea mai mică, trebuie să desfășoare o anumită activitate, la fel și ființa umană, ca purtătoare a tuturor acestor entități, iar aceasta constă în primul rând în spiritualizarea acelor substanțe sufletești care se află încă în contradicție serioasă cu sarcina lor actuală, care ar prefera să se conformeze în continuare activității pământești care le era caracteristică prin sarcina pământească care le revenea odinioară în forma lor anterioară. Și de aceea ființa umană trebuie să lupte împotriva atâtor slăbiciuni, defecte și vicii, pentru că, de fiecare dată, particularitatea substanțelor legate în suflet răzbate și vrea să forțeze trupul, învelișul pământesc, să se conformeze, împotriva căreia trebuie să se opună cea mai mare rezistență în viața pământească. Numai astfel se înțelege ce responsabilitate extraordinară poartă ființa umană în viața pământească și cum lupta trebuie să fie constantă pentru a putea triumfa asupra tuturor pericolelor ca un adevărat învingător spiritual la sfârșitul zilelor și pentru a fi rezistat oricărei ispite, căci de câte ori spiritul este într-adevăr binevoitor, dar trupul este slab...

Amin

Microkosmos

De wereld op zich heeft alleen maar het doel de vele levende wezens, die dragers zijn van geestelijke vermogens, tot een hogere ontwikkeling te brengen. Dit kan alleen in een zodanige omgeving plaats vinden waar weerstanden aanwezig zijn van allerlei aard. En deze weerstanden heeft de wereld voldoende ter beschikking, hetzij op deze aarde of op de vele andere hemellichamen. Overal stoten de levende wezens op onverwachte moeilijkheden, en om deze te overwinnen moet alle energie opgebracht worden.

En in ieder levend wezen is zulk een energie voorhanden door de krachttoevoer die elk levend wezen verkrijgt, om op z'n minst te kunnen bestaan. Maar de verdere ontwikkeling hangt nu af van in hoeverre het levende wezen de innerlijke kracht gebruikt, d.w.z. hoe eerder de opdracht vervuld is die het wezen is opgelegd, des te eerder wordt de geestelijke intelligentie van de haar omhullende vorm bevrijd en kan het volgende stadium van ontwikkeling beginnen.

Nu is natuurlijk de vraag te verwachten, in welke vorm is voor het levende wezen de snelste ontwikkeling mogelijk? Maar deze vraag kan alleen hiermee beantwoord worden dat het doorlopen van elke vorm onvermijdelijk is, dat alleen dan een grens gesteld is wanneer de aaneensluiting van talloze zielepartikeltjes weer een geheel oplevert. Wanneer dus alle zielesubstanties aanwezig zijn om de laatste belichaming, de vorm van de mens, te bezielen.

De diepste emotie en het tederste gevoelen in de mens heeft zijn grond in de op alle nuances afgestemde ziel, die wederom samengesteld is uit allerfijnste zielepartikeltjes die voor de opbouw van het geheel van belang zijn. Want ze waarborgen de nu gevormde ziel, de mens, het allerfijnste gevoelen en waarnemingsvermogen voor de kleinste scheppingswonderen van de goddelijke Liefde.

Waar deze fijnste bestanddelen niet aanwezig zouden zijn, daar zou de mens volledig het begrip voor reeds aanwezige en nog te ontstane wonderwerken ontbreken. Hij zou eenvoudig niet kunnen zien wat niet reeds levend in hem is. Hij moet dus ook alles wat in de schepping aanwezig is in het nietigste bestanddeel in zich hebben, d.w.z. elke substantie moet in zijn ziel aanwezig zijn anders zou hij ze niet buiten zichzelf kunnen waarnemen.

En deze onderrichting laat wederom de vraag open van welke aard nu wel de bestanddelen zijn van de kleine levende wezens. Dit is gemakkelijk uit te leggen doordat deze weer alle substanties van nog kleinere levende wezens in zich dragen, maar dienovereenkomstig slechts instinctmatig datgene bespeuren wat in de ontwikkeling reeds verder voortgeschreden is, evenwel dat wat als substantie in deze "kleine" levende wezens al aanwezig is, weer beheersen.

En de kennis van zulk een belangrijke scheppingsleer is voor de mens van groot voordeel, want hij leert daardoor pas het wezen van de mens in zijn veelvormigheid kennen. Hij kan door dit feit al inzien dat de mens de "kroon is" van de goddelijke schepping, dat hij innerlijk, d.w.z. zijn ziel, zo bovenmate fijn samengesteld is dat zulk een "kunstwerk" onmogelijk alleen voor de duur van een aards leven door een wijze Schepper geschapen kan zijn. Want alles wat hij in de natuur beschouwt, hetzij in het mineralen-, planten- of dierenrijk, is in atomen in hemzelf aanwezig.

De mens heeft dus het gehele scheppingswerk in de allerfijnste verkleining in zich. Hij moet dus in zichzelf ook de weerstanden overwinnen die van buitenaf door de wereld op hem toekomen, wat zo op te vatten is: dat talloze gevaren van buiten de mens tot grotere weerstandskracht aansporen. Dat echter evenzo de geestelijke atmosfeer door voortdurende weerstanden van de in onafgebroken strijd verkerende afzonderlijke zielesubstanties in beweging gehouden wordt, want slechts zo kan de ziel zich sterken en voor hogere doeleinden toegankelijk gemaakt worden. Zoals elk levend wezen, ook het kleinste, een bepaalde werkzaamheid heeft te verrichten, zo geldt dit ook voor de mens als drager van al deze bestanddelen. En deze opdracht bestaat in de vergeestelijking van die zielesubstanties die nog een grote weerstand hebben tot de eigenlijke opgave, die veel liever hetzelfde willen doen als wat zij van te voren in 'n vroegere vorm deden.

Juist daarom heeft de mens tegen zoveel zwakheden, gebreken en ondeugden te strijden, omdat steeds weer de neigingen van de in de ziel gebonden substanties tot doorbraak komen en het vlees, het aardse omhulsel, tot toegeven verleiden zouden, waartegen in het aardse leven uiterste weerstand geboden moet worden.

Alleen zo is te begrijpen welk een buitengewone verantwoording de mens draagt in het aardse leven, hoe er blijvend geworsteld moet worden om tenslotte vergeestelijkt als overwinnaar over alle gevaren te kunnen triomferen en elke verleiding te hebben weerstaan. Want, hoe vaak is de geest "gewillig" maar het vlees "zwak".

Amen