• Zurück

Wille und Tat.... Verantwortung....

Der Wille gebärt die Tat. Der Wille ist somit das bestimmende, wenngleich die Tat erst die Bestätigung des Willens ist. Ohne den Willen kann die Tat nicht zur Ausführung gelangen; der Wille ohne die Tat aber muß schon vor Gott verantwortet werden, denn er bekundet die Gesinnung des Menschen, den Trieb zum Guten oder zum Bösen. Um den Willen zur Ausführung bringen zu können, muß die dem Menschen zuströmende Lebenskraft genützt werden, also es kann der Mensch sowohl gute als auch schlechte Taten vollbringen, immer wird er dazu die Kraft gebrauchen, die Gott Selbst ihm gibt.... Verübt er nun eine schlechte Tat, so vollbringt er diese mit Hilfe göttlicher Kraft und also tut er etwas, wofür er sich verantworten muß vor Gott. Er hat also seinen Willen gebraucht, um mit der Kraft aus Gott die Kraft Seines Gegners zu vermehren, denn jede schlechte Tat ist ein Sich-Ausliefern der bösen Macht und also ein Vermehren derer. Der Wille des Menschen wendet sich von Gott ab und jener bösen Macht zu durch jede Tat, die sich wider Gott richtet und also eine schlechte Gesinnung bezeugt. Ist der Wille des Menschen gut, also Gott zugewandt, dann wird er die ihm zuströmende Lebenskraft immer nützen zu Taten, die dem Mitmenschen zum Nutzen sind. Er wird in dienender Nächstenliebe sich üben, weil er unentwegt tätig ist, d.h. seinen Willen zur Tat werden läßt. Sind seine Taten in der Liebe geboren, daß also die Liebe den Willen des Menschen antreibt, tätig zu sein, dann ist der Wille des Menschen Gott zugewandt. Es hat sich also der Wille aus freiem Antrieb für Gott entschieden, und jede aus diesem Willen geborene Tat ist vor Gott gerechtfertigt, und Gott bewertet diese Tat dem Liebewillen entsprechend....

Amen

Voință și faptă.... Responsabilitate....

Voința dă naștere faptei. Astfel, testamentul este determinant, deși actul este doar confirmarea testamentului. Fără voință, fapta nu se poate realiza; voința fără faptă, însă, trebuie să răspundă deja în fața lui Dumnezeu, căci ea manifestă dispoziția ființei umane, impulsul spre bine sau spre rău. Pentru a putea îndeplini voința trebuie să se folosească vitalitatea infuzabilă a ființei umane, astfel că ființa umană poate săvârși atât fapte bune, cât și rele, ea se va folosi întotdeauna de forța pe care i-o dă Dumnezeu Însuși pentru a face acest lucru.... Dacă acum face o faptă rea, o face cu ajutorul forței divine și astfel face ceva pentru care trebuie să răspundă în fața lui Dumnezeu. Astfel, el și-a folosit voința pentru a spori puterea adversarului său cu ajutorul forței de la Dumnezeu, căci fiecare faptă rea este o predare a lui însuși puterii malefice și deci o creștere a acesteia. Voința ființei umane se îndepărtează de Dumnezeu și se îndreaptă spre acea putere rea prin fiecare faptă care este îndreptată împotriva lui Dumnezeu și astfel mărturisește o dispoziție rea. Dacă voința unei persoane este bună, adică întoarsă spre Dumnezeu, atunci ea va folosi întotdeauna forța vitală care curge spre ea pentru fapte benefice pentru semenii săi. El va practica slujirea iubirii aproapelui pentru că este în permanență activ, adică își lasă voința să devină acțiune. Dacă faptele sale sunt născute din iubire, adică acea iubire determină voința ființei umane să fie activă, atunci voința ființei umane este îndreptată spre Dumnezeu. Astfel, voința s-a hotărât pentru Dumnezeu de bunăvoie, iar orice faptă născută din această voință este justificată înaintea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu evaluează această faptă conform voinței de iubire....

Amin