• Înapoi

Soarta chinuitoare a sufletelor în lumea de dincolo....

Oricine s-a dedicat lumii trebuie să se teamă de moarte și se va teme de ea, deoarece ființa umană nu a murit, ci a părăsit sufletul, care nu poate muri și care continuă să existe în împărăția spirituală într-o stare care corespunde vieții sale pământești. Numai atunci sufletul poate intra în viața adevărată, care durează veșnic și este o stare de beatitudine, pentru că acum poate crea în cea mai mare libertate, în lumină și putere, după voința sa, dar care este și voința Mea, pentru că s-a subordonat complet voinței Mele..... Totuși, el poate să locuiască într-o stare chinuitoare în împărăția de dincolo, în întuneric și neputință, dar conștient de el însuși. Atunci se poate vorbi cu siguranță de moarte, dar nu de o stare de pierzanie totală.... Și tocmai în aceasta constă agonia sa, că știe în ce plinătate de putere a trăit pe Pământ, iar acum este neputincios și incapabil de orice cunoaștere.... Faptul că își păstrează conștiința eu-lui înseamnă aceeași agonie sporită pentru el, dar poate ajuta sufletul să iasă din această stare de moarte, să asculte de ajutoarele care îl întâlnesc în împărăția de dincolo și să urmeze instrucțiunile lor, ceea ce duce deja la o ușoară îmbunătățire pentru suflet. Cu toate acestea, este extrem de dificil să determini sufletele să aibă grijă de alte suflete nefericite, deoarece acestea sunt mereu preocupate doar de ele însele, pentru că le lipsește iubirea ca pe Pământ și iubirea de sine este încă predominantă. Totuși, numai prin iubire este posibilă o ascensiune în lumea de dincolo pentru suflet.... Trebuie să primească el însuși mijlocirea iubirii, pe care o simte ca pe o putere, și atunci este posibil să își schimbe voința. Și trebuie să trezească iubirea în sine, acordând atenție și fraților săi de dincolo, care suferă greutăți și fiind dispus să ajute în mică măsură..... Acestea vor fi apoi resimțite de suflet ca un aflux de putere, iar voința de a iubi va fi stimulată, singura care poate elibera sufletul din situația sa agonizantă. Dacă intră în împărăția de dincolo în întuneric spiritual complet, atunci poate dura foarte mult timp până când își dă seama de situația sa nenorocită și tânjește după o îmbunătățire.... Dar de îndată ce i se trezește dorința de a-și schimba starea de moarte, de îndată ce își dă seama că nu mai este pe Pământ și totuși nu a murit, va reflecta asupra situației sale și va încerca să iasă din ea. Iar această voință îl conduce deja către ajutoare, ființe de lumină, care vin la el deghizate și încearcă să îl facă să înțeleagă că și el poate ieși din situația în care se află, dacă are voința de a o face.... Mai ales oamenii complet necredincioși care au plecat de pe Pământ necesită multă mijlocire din partea oamenilor pentru ca ei să adune această voință în lumea de dincolo și să se străduiască pentru o îmbunătățire a situației lor. Căci fiecare rugăciune pentru aceste suflete le transmite putere, iar această putere nu se va pierde niciodată, dacă sufletul lasă în urmă pe Pământ oameni care să își amintească de el prin mijlocire.... De aceea, voi, oamenii, puteți face multe pentru a ajuta aceste suflete să depășească moartea, astfel încât să revină la viață și pe lumea cealaltă.... Atâta timp cât sufletul este conștient de sine, nu-l voi abandona, atâta timp cât este capabil să-și schimbe voința, care atunci nu trebuie decât să se întoarcă la Iisus Hristos și răscumpărarea este sigură și pentru el. Dar dacă se scufundă atât de jos încât nici o scânteie de lumină nu mai ajunge la el, atunci va tinde tot mai mult spre abis și se va împietri din nou, iar acest lucru înseamnă, de asemenea, disoluție și pierderea din nou a conștiinței de sine, înseamnă o nouă izgonire în materie și începutul unei noi perioade de răscumpărare, pentru că nici o ființă nu se va pierde pentru totdeauna.... pentru că nici o ființă nu va rămâne moartă pentru totdeauna, ci odată cu siguranță va reveni la viață, care durează pentru totdeauna. Acele suflete se vor zbate și ele în împărăția de dincolo pentru a nu mai fi nevoite să treacă prin această nouă izgonire, iar fiecare persoană care își amintește cu dragoste de acele suflete este implicată în lucrarea de răscumpărare, iar sufletele îi vor mulțumi veșnic pentru că le-a condus din noaptea morții la lumina zilei..... Căci ceea ce a luat naștere de la Mine ca ființă nu poate pieri, dar numai atunci când această ființă creată poate fi activă în libertate, lumină și putere, ea a prins viață, iar acum nu va mai (poate) fi pierdută veșnic.....

Amin

Qualvolles Los der Seelen im Jenseits....

Wer sich der Welt verschrieben hat, der muß und wird den Tod fürchten, denn der Mensch ist nicht vergangen, wenn er stirbt, doch die Seele hat ihn verlassen, die nicht sterben kann und die nun im geistigen Reich weiterbesteht in einem Zustand, der ihrem Erdenleben entspricht. Die Seele kann (nun) erst in das wahre Leben eingehen, das ewig währet und ein Zustand ist der Glückseligkeit, weil sie in vollster Freiheit, in Licht und Kraft nun schaffen kann nach ihrem Willen, der aber auch Mein Wille ist, weil sie sich Meinem Willen völlig untergeordnet hat.... Doch sie kann auch in einem qualvollen Zustand im jenseitigen Reich weilen, in Finsternis und Ohnmacht und doch im Bewußtsein ihrer selbst. Dann kann man wohl von Tod sprechen, aber nicht von einem Zustand völligen Vergehens.... Und gerade darin besteht ihre Qual, daß sie es weiß, in welcher Kraftfülle sie auf Erden lebte, und nun ohnmächtig ist und zu jeder Leistung unfähig.... Daß sie das Ichbewußtsein behält, bedeutet für sie ebendie erhöhte Qual, kann aber auch der Seele dazu verhelfen, daß sie aus diesem toten Zustand heraustritt, daß sie den Helfern, die ihr im jenseitigen Reich entgegentreten, Gehör schenkt und auch ihren Anweisungen folgt, die der Seele schon eine leichte Besserung eintragen. Doch es ist äußerst schwer, die Seelen dazu zu veranlassen, sich anderer unglückseliger Seelen anzunehmen, weil sie immer nur mit sich selbst beschäftigt sind, weil ihnen die Liebe mangelt wie auf Erden und immer noch die Eigenliebe vorwiegend ist. Doch nur durch Liebe kann der Seele ein Aufstieg im Jenseits möglich sein.... Sie selbst muß liebende Fürbitte empfangen, die sie als Kraft spürt, und es dann auch möglich ist, daß sie ihren Willen wandelt. Und sie muß selbst in sich die Liebe erwecken, indem sie auch ihrer Not-leidenden Brüder im Jenseits achtet und zu kleinen Hilfeleistungen bereit ist.... Diese werden auch dann als Kraftzustrom von der Seele empfunden, und der Liebewille wird angeregt, der allein die Seele aus ihrer qualvollen Lage befreien kann. Geht sie in völliger geistiger Finsternis in das jenseitige Reich ein, dann kann es sehr lange dauern, bis sie sich ihrer elenden Lage bewußt ist und sich nach einer Besserung sehnt.... Doch sowie einmal das Verlangen in ihr rege wird, ihren Todeszustand zu wandeln, sowie sie erkennt, daß sie nicht mehr auf Erden weilt und dennoch nicht vergangen ist, wird sie auch nachdenken über ihre Lage und aus ihr herauszukommen suchen. Und schon dieser Wille führt ihr Helfer zu, Lichtwesen, die in Verkleidung zu ihr kommen und ihr verständlich zu machen suchen, daß sie auch aus ihrer Lage herauskommen kann, wenn sie dazu den Willen hat.... Gerade die völlig ungläubig von der Erde abgeschiedenen Menschen benötigen viel Fürbitte menschlicherseits, damit sie im Jenseits jenen Willen aufbringen und eine Besserung ihrer Lage anstreben. Denn jedes Gebet für diese Seelen vermittelt ihnen Kraftzufuhr, und niemals geht diese Kraft verloren, wenn nur die Seele auf Erden Menschen zurückläßt, die ihrer in Fürbitte gedenken.... Ihr Menschen könnet daher viel dazu beitragen, daß auch jene Seelen den Tod überwinden, daß sie drüben noch zum Leben kommen.... Denn solange die Seele ichbewußt ist, gebe Ich sie nicht auf, denn so lange ist sie auch fähig, ihren Willen zu wandeln, der sich dann nur zu Jesus Christus zu richten brauchet und ihr die Erlösung auch sicher ist.... Sinkt sie aber so tief ab, daß kein Lichtfunke sie mehr erreicht, dann strebt sie immer weiter der Tiefe zu und verhärtet wieder, und das bedeutet auch wieder Auflösung und Verlust des Ichbewußtseins, es bedeutet erneute Bannung in der Materie und Beginn einer neuen Erlösungsperiode, weil kein Wesen auf ewig verlorengeht.... weil kein Wesen ewig tot bleibt, sondern einmal in aller Gewißheit wieder zum Leben gelangt, das ewig währet. Es wird auch im jenseitigen Reich gerungen um jene Seelen, daß sie diese Neubannung nicht mehr durchzumachen brauchen, und jeder Mensch, der in Liebe jener Seelen gedenket, der ist an der Erlösungsarbeit beteiligt, und ihm werden es die Seelen ewiglich danken, daß er sie aus der Nacht des Todes zum Licht des Tages führte.... Denn es kann nicht vergehen, was als Wesen von Mir einst seinen Ausgang nahm, doch erst, wenn dieses Erschaffene in Freiheit, Licht und Kraft tätig sein kann, ist es zum Leben gekommen, das (es) nun aber ewiglich nicht mehr verloren geht (verlieren kann)....

Amen