• Înapoi

Stadiul conștiinței Eu-lui....

Voi, oamenii, sunteți conștienți de eu-l vostru.... Și acesta este semnul că sunteți ființe inteligente, adică capabile să gândiți și, prin urmare, ființe care provin de la Dumnezeu, care au fost create ca imagini ale Lui și care, prin urmare, sunt conștiente de ele însele. Dar între acest timp și momentul în care trăiești acum pe Pământ există o perioadă de timp infinit de lungă în care ai fost lipsit de conștiința de sine, o perioadă în care, cu siguranță, ai însuflețit lucrările creației ca esență, dar această esență nu a fost conștientă de sine, deoarece a trecut prin aceste lucrări de creație doar ca o particulă a unei ființe care a fost odată conștientă de sine. Abia după ce toate particulele s-au adunat din nou, ființa s-a întrupat ca om și apoi a intrat din nou în stadiul conștiinței eu-lui, în care acum are și el o sarcină de îndeplinit. Prin urmare, ca om, ființa poartă acum și o anumită responsabilitate pentru dezvoltarea sa, pentru că este capabilă din punct de vedere intelectual să recunoască avantajele și dezavantajele modului de viață, adică poate judeca modul în care modul său de viață influențează eu-l real al ființei umane.... sufletului..... Atâta timp cât ființa nu era conștientă de sine în etapele preliminare, ea nu avea nici o responsabilitate de purtat și se afla sub legea constrângerii.... a îndeplinit ceea ce îi fusese încredințat prin voia lui Dumnezeu. Ea a acționat din instinct, adică ghidată de inteligențe spirituale care au influențat atât de mult spiritualul în lucrările de creație, încât a desfășurat activitatea care era destinul ei. Acum este diferit în stadiul de ființă umană, unde ea se poate decide pentru sine, unde ea gândește și acționează, unde are libertate deplină de gândire, de dorință și de acțiune ca ființă conștientă de sine. Iar acum ar trebui să gândească, să vrea și să acționeze conștient în conformitate cu voința lui Dumnezeu, nu mai este determinată de voința lui Dumnezeu, ci propria voință ar trebui să o determine și întotdeauna sub impresia conștiinței eu-lui, căci ființa umană se simte pe sine ca fiind determinantă, este conștientă de ea însăși.... Ea nu mai este sub influența altora, ci ea însăși își dirijează voința după bunul plac și știe că trebuie să răspundă pentru modul în care o dirijează. Iar acest lucru deosebește ființa umană de animal, care este și el deja foarte avansat în dezvoltarea sa, dar care, până la ultima întrupare, ca ființă umană, rămâne întotdeauna o creatură care se află sub legea constrângerii și nu se poate decide liber, oricât de inteligentă ar părea. Ea nu și-a recăpătat încă conștiința eu-lui și, prin urmare, nu a atins încă ultimul stadiu de întrupare. Dar va ajunge și la ultima etapă, pentru că toate ființele spirituale își asumă odată cursul vieții pământești, unde se întrupează ca ființe umane și sunt, de asemenea, conștiente de ego. Dar faptul că ființa umană este o ființă conștientă de sine ar trebui să o conducă la concluzia că Creatorul și Proiectantul său, Dumnezeul său din eternitate, nu poate fi un spirit nesubstanțial, ci că, în calitate de ființă suprem de perfectă, este, de asemenea, capabilă să gândească și are liberul arbitru, altfel nu ar fi putut ieși din El astfel de creaturi care prezintă aceste semne ale divinității. (21.9.1959) Pentru că de la om.... cel creat.... se poate deduce și Dumnezeu, Creatorul. Ființa cea mai înaltă trebuie să fie conștientă de Eu-l ei, așa cum este conștientă de eu-l ei ființa umană, numai că în cea mai înaltă perfecțiune, deoarece ființa umană este în mod incontestabil o ființă încă imperfectă. Dar, în ciuda tuturor imperfecțiunilor, ea are conștiința eu-lui ei și numai aceasta face din ființa umană o ființă divină, care a fost creată ca El și care va deveni din nou aceeași perfecțiune în care a ieșit odată din Dumnezeu. "Conștiința de "eu" este cel mai mare miracol în opera de creație a "omului"..... Oamenii ar trebui să se gândească la faptul că ar trăi o viață moartă dacă nu ar avea această "conștiință a Eu-lui", care este ceea ce dă fiecărui om amprenta sa personală: Să se recunoască pe sine ca ființă capabilă să gândească, iar acum să se poată decide pentru sine în liberul arbitru, pentru că ființa umană poate gândi și despre sine și se poate integra în cadrul creației în conștiința Eu-lui.... în conștiința de a fi capabilă să determine singură ce vrea "eu"-ul său.... Conștiința de Eu este un semn evident al divinității, căci este un semn de apartenență la o ființă asemănătoare, Care l-a chemat la existență.... chiar dacă ființa ca ființă umană este doar o imagine transformată a ceea ce Dumnezeu a creat cândva.... dar a primit conștiința eu-lui și, prin urmare, se poate transforma din nou în ființa originală care a fost la început. Este posibil, în stadiul de ființă umană.... în stadiul de conștiință a eu-lui.... tot ceea ce ea dorește, chiar dacă posibilitatea de a realiza este uneori îngrădită de voința lui Dumnezeu, dar ea este capabilă să planifice și să gândească, pornind mereu de la ea însăși, simțindu-se mereu în centrul a tot ceea ce se întâmplă, pentru că știe că este acolo și nu-și mai pierde această conștiință. Din acest motiv, însă, va fi chemată într-o bună zi să dea socoteală pentru modul în care s-a adaptat în viața pământească la acest mare har, să știe că este o ființă conștientă de sine, care a fost modelată de un Creator pentru a se putea recunoaște pe sine și pentru a putea stabili o relație corectă cu Creatorul său din interiorul său. Capacitatea de a gândi aparține conștiinței eu-lui și poate produce doar roadele potrivite, dar liberul arbitru trebuie să fie mereu activ, ceea ce aparține tot unei creaturi divine.... Iar acest liber arbitru trebuie să folosească corect toate darurile divine, atunci ființa va urma și în timpul vieții sale pământești ca ființă umană calea care duce irevocabil la convertire, și se va întoarce în casa Tatălui în toată perfecțiunea, așa cum a pornit odată de acolo....

Amin

Estágio da consciência do ego....

Vocês, humanos, estão cientes de que o vosso ego.... E este é o sinal de que vocês são seres com inteligência, ou seja, que são capazes de pensar e, portanto, seres originários de Deus, que foram criados à Sua imagem e, portanto, também conscientes de si mesmos. Mas entre este tempo e o tempo em que vives agora na Terra há um tempo infinitamente longo em que foste privado da tua autoconsciência, um tempo em que certamente também vivificaste as obras da criação como um ser, mas este ser não estava consciente de si mesmo porque só passou por estas obras da criação como uma partícula de um ser outrora consciente de si mesmo. Só depois que todas as partículas se reuniram novamente é que o ser se encarnou como um ser humano e depois também entrou novamente no estágio de consciência do ego, no qual agora também tem que cumprir uma tarefa. Como ser humano, o ser tem agora também uma certa responsabilidade pelo seu desenvolvimento, porque é intelectualmente capaz de reconhecer os prós e os contras do modo de vida, ou seja, que pode julgar como o seu modo de vida afecta o verdadeiro eu do ser humano.... a alma.... alma. Enquanto o ser não estava consciente de si mesmo nas etapas preliminares, também não tinha responsabilidade de suportar e estava sob a lei da compulsão.... realizou o que lhe tinha sido atribuído pela vontade de Deus. Agiu por instinto, ou seja, guiado por inteligências espirituais que influenciaram de tal forma o espiritual nas obras da criação que realizou a atividade que era o seu destino. Agora é diferente no palco como ser humano, onde pode determinar a si mesmo, onde pensa e age, onde tem plena liberdade de pensar, querer e agir como um ser consciente de si mesmo. E deve agora conscientemente pensar, querer e agir de acordo com a vontade de Deus, já não é determinado pela vontade de Deus, mas a sua própria vontade deve determinar e sempre sob a impressão de consciência do ego, pois o ser humano sente-se a si mesmo como determinante, tem consciência de si mesmo.... Ele não está mais sob a influência de outros, mas ele mesmo dirige a sua vontade como quer, e também sabe que deve responder pela forma como a dirige. E isso distingue o ser humano do animal, que também já está muito avançado em seu desenvolvimento, mas até a última encarnação como ser humano permanece sempre um ser que se encontra sob a lei da compulsão e não pode determinar-se livremente, por mais inteligente que possa parecer. Ela ainda não recuperou a consciência do ego e, portanto, ainda não atingiu o último estágio de encarnação. Mas também chegará ao último estágio, pois todos os seres espirituais uma vez tomam sobre si o seu curso terreno de vida, onde se encarnam como seres humanos e também são conscientes do ego. Mas o fato de que o ser humano é um ser Iconsciente também deveria levá-lo a concluir que seu Criador e Criador, seu Deus da eternidade, não pode ser um espírito insubstancial, mas que Ele, como ser supremamente perfeito, é igualmente capaz de pensar e tem livre-arbítrio, caso contrário tais criaturas não poderiam ter surgido d'Ele que exibem esses sinais de divindade. (21.9.1959) Para a man.... o criado.... também pode ser inferido a partir de Deus, o Criador. O ser mais elevado deve estar consciente de mim, assim como o ser humano está consciente de mim, apenas na mais alta perfeição, porque o ser humano é, irrefutavelmente, um ser ainda imperfeito. Mas apesar de toda a imperfeição ele tem consciência I, e só isso faz do ser humano um ser divino, que foi criado como Ele e voltará a ser a mesma perfeição em que uma vez saiu de Deus. A "I-consciência" é o maior milagre na obra da criação "homem"..... As pessoas deveriam considerar que viveriam uma vida morta se não tivessem essa "consciência I", que é o que dá a cada ser humano o seu selo pessoal: reconhecer-se como um ser capaz de pensar, e agora ser capaz de se determinar a si próprio no livre arbítrio, porque o ser humano também pode pensar em si mesmo e pode integrar-se no quadro da criação na consciência do "eu" ..... na consciência de ser capaz de determinar por si mesmo o que o "eu" quer.... A consciência é um sinal óbvio de divindade, pois é um sinal de pertencer a um ser semelhante, que o chamou à existência.... mesmo que o ser como ser humano seja apenas uma imagem distorcida do que Deus uma vez criou.... Mas ele recebeu a consciência do ego e, portanto, também pode se moldar novamente no ser original que ele era no início. Pode, no palco como um ser humano.... na fase da consciência do ego.... tudo o que quiser, mesmo que a possibilidade de realizá-lo seja por vezes cerceada pela vontade de Deus, mas é capaz de planear e pensar, partindo sempre de si mesmo, sentindo-se sempre no centro de tudo o que acontece, porque sabe que está lá e já não perde essa consciência. Por isso, porém, um dia será chamado a prestar contas de como se ajustou na vida terrena a essa grande graça, a saber que é um ser consciente de mim que foi moldado por um Criador para poder reconhecer-se a si mesmo e também para estabelecer a relação certa com o seu Criador a partir de dentro de si mesmo. A capacidade de pensar pertence à autoconsciência e só pode produzir os frutos certos, mas o livre arbítrio, que também pertence a uma criatura divina, deve estar sempre activo.... E esse livre arbítrio deve utilizar corretamente todos os dons divinos, então o ser também tomará o caminho durante sua vida terrena como ser humano que conduz irrevogavelmente à mudança de volta, e retornará à casa do Pai em toda perfeição, assim como uma vez tomou sua origem dali...._>Amém