• Înapoi

Stadiul conștiinței Eu-lui....

Voi, oamenii, sunteți conștienți de eu-l vostru.... Și acesta este semnul că sunteți ființe inteligente, adică capabile să gândiți și, prin urmare, ființe care provin de la Dumnezeu, care au fost create ca imagini ale Lui și care, prin urmare, sunt conștiente de ele însele. Dar între acest timp și momentul în care trăiești acum pe Pământ există o perioadă de timp infinit de lungă în care ai fost lipsit de conștiința de sine, o perioadă în care, cu siguranță, ai însuflețit lucrările creației ca esență, dar această esență nu a fost conștientă de sine, deoarece a trecut prin aceste lucrări de creație doar ca o particulă a unei ființe care a fost odată conștientă de sine. Abia după ce toate particulele s-au adunat din nou, ființa s-a întrupat ca om și apoi a intrat din nou în stadiul conștiinței eu-lui, în care acum are și el o sarcină de îndeplinit. Prin urmare, ca om, ființa poartă acum și o anumită responsabilitate pentru dezvoltarea sa, pentru că este capabilă din punct de vedere intelectual să recunoască avantajele și dezavantajele modului de viață, adică poate judeca modul în care modul său de viață influențează eu-l real al ființei umane.... sufletului..... Atâta timp cât ființa nu era conștientă de sine în etapele preliminare, ea nu avea nici o responsabilitate de purtat și se afla sub legea constrângerii.... a îndeplinit ceea ce îi fusese încredințat prin voia lui Dumnezeu. Ea a acționat din instinct, adică ghidată de inteligențe spirituale care au influențat atât de mult spiritualul în lucrările de creație, încât a desfășurat activitatea care era destinul ei. Acum este diferit în stadiul de ființă umană, unde ea se poate decide pentru sine, unde ea gândește și acționează, unde are libertate deplină de gândire, de dorință și de acțiune ca ființă conștientă de sine. Iar acum ar trebui să gândească, să vrea și să acționeze conștient în conformitate cu voința lui Dumnezeu, nu mai este determinată de voința lui Dumnezeu, ci propria voință ar trebui să o determine și întotdeauna sub impresia conștiinței eu-lui, căci ființa umană se simte pe sine ca fiind determinantă, este conștientă de ea însăși.... Ea nu mai este sub influența altora, ci ea însăși își dirijează voința după bunul plac și știe că trebuie să răspundă pentru modul în care o dirijează. Iar acest lucru deosebește ființa umană de animal, care este și el deja foarte avansat în dezvoltarea sa, dar care, până la ultima întrupare, ca ființă umană, rămâne întotdeauna o creatură care se află sub legea constrângerii și nu se poate decide liber, oricât de inteligentă ar părea. Ea nu și-a recăpătat încă conștiința eu-lui și, prin urmare, nu a atins încă ultimul stadiu de întrupare. Dar va ajunge și la ultima etapă, pentru că toate ființele spirituale își asumă odată cursul vieții pământești, unde se întrupează ca ființe umane și sunt, de asemenea, conștiente de ego. Dar faptul că ființa umană este o ființă conștientă de sine ar trebui să o conducă la concluzia că Creatorul și Proiectantul său, Dumnezeul său din eternitate, nu poate fi un spirit nesubstanțial, ci că, în calitate de ființă suprem de perfectă, este, de asemenea, capabilă să gândească și are liberul arbitru, altfel nu ar fi putut ieși din El astfel de creaturi care prezintă aceste semne ale divinității. (21.9.1959) Pentru că de la om.... cel creat.... se poate deduce și Dumnezeu, Creatorul. Ființa cea mai înaltă trebuie să fie conștientă de Eu-l ei, așa cum este conștientă de eu-l ei ființa umană, numai că în cea mai înaltă perfecțiune, deoarece ființa umană este în mod incontestabil o ființă încă imperfectă. Dar, în ciuda tuturor imperfecțiunilor, ea are conștiința eu-lui ei și numai aceasta face din ființa umană o ființă divină, care a fost creată ca El și care va deveni din nou aceeași perfecțiune în care a ieșit odată din Dumnezeu. "Conștiința de "eu" este cel mai mare miracol în opera de creație a "omului"..... Oamenii ar trebui să se gândească la faptul că ar trăi o viață moartă dacă nu ar avea această "conștiință a Eu-lui", care este ceea ce dă fiecărui om amprenta sa personală: Să se recunoască pe sine ca ființă capabilă să gândească, iar acum să se poată decide pentru sine în liberul arbitru, pentru că ființa umană poate gândi și despre sine și se poate integra în cadrul creației în conștiința Eu-lui.... în conștiința de a fi capabilă să determine singură ce vrea "eu"-ul său.... Conștiința de Eu este un semn evident al divinității, căci este un semn de apartenență la o ființă asemănătoare, Care l-a chemat la existență.... chiar dacă ființa ca ființă umană este doar o imagine transformată a ceea ce Dumnezeu a creat cândva.... dar a primit conștiința eu-lui și, prin urmare, se poate transforma din nou în ființa originală care a fost la început. Este posibil, în stadiul de ființă umană.... în stadiul de conștiință a eu-lui.... tot ceea ce ea dorește, chiar dacă posibilitatea de a realiza este uneori îngrădită de voința lui Dumnezeu, dar ea este capabilă să planifice și să gândească, pornind mereu de la ea însăși, simțindu-se mereu în centrul a tot ceea ce se întâmplă, pentru că știe că este acolo și nu-și mai pierde această conștiință. Din acest motiv, însă, va fi chemată într-o bună zi să dea socoteală pentru modul în care s-a adaptat în viața pământească la acest mare har, să știe că este o ființă conștientă de sine, care a fost modelată de un Creator pentru a se putea recunoaște pe sine și pentru a putea stabili o relație corectă cu Creatorul său din interiorul său. Capacitatea de a gândi aparține conștiinței eu-lui și poate produce doar roadele potrivite, dar liberul arbitru trebuie să fie mereu activ, ceea ce aparține tot unei creaturi divine.... Iar acest liber arbitru trebuie să folosească corect toate darurile divine, atunci ființa va urma și în timpul vieții sale pământești ca ființă umană calea care duce irevocabil la convertire, și se va întoarce în casa Tatălui în toată perfecțiunea, așa cum a pornit odată de acolo....

Amin

Etapa de autoconciencia....

Ustedes los humanos son conscientes de su yo.... Y ésta es la señal de que son seres con inteligencia, es decir, que son capaces de pensar y, por tanto, seres que proceden de Dios, que fueron creados a Su imagen y que, por tanto, también son conscientes de sí mismos. Pero entre aquel tiempo y el tiempo en el que ahora vives en la tierra hay un tiempo infinitamente largo en el que estuviste privado de tu autoconciencia, un tiempo en el que ciertamente también avivaste las obras de la creación como un ser, pero este ser no era consciente de sí mismo porque sólo pasó por estas obras de la creación como una partícula de un ser que alguna vez tuvo autoconciencia. Sólo cuando todas las partículas se han reunido de nuevo, el ser se encarna como un ser humano y entonces también entra de nuevo en el estadio de la conciencia del yo, en el que ahora también tiene que cumplir una tarea. Por lo tanto, el ser humano tiene ahora también una cierta responsabilidad en su desarrollo, ya que es intelectualmente capaz de reconocer los pros y los contras del modo de vida, es decir, que puede juzgar cómo afecta su modo de vida al yo real del ser humano.... el alma.... alma. Mientras el ser no fuera consciente de sí mismo en las etapas preliminares, tampoco tenía ninguna responsabilidad que asumir y estaba bajo la ley de la compulsión.... cumplió lo que le había sido asignado por la voluntad de Dios. Actuó por instinto, es decir, guiado por inteligencias espirituales que influyeron de tal manera en lo espiritual en las obras de la creación que llevó a cabo la actividad que era su destino. Ahora es diferente en la etapa como ser humano, en la que puede determinar sobre sí mismo, en la que piensa y actúa, en la que tiene plena libertad para pensar, querer y actuar como un ser consciente de sí mismo. Y ahora debe pensar, querer, y actuar conscientemente según la voluntad de Dios, ya no está determinado por la voluntad de Dios sino que su propia voluntad debe determinar y siempre con la huella de la autoconciencia, pues el ser humano se siente determinante, es consciente de sí mismo.... Ya no está bajo la influencia de otros, sino que él mismo dirige su voluntad como quiere, y también sabe que debe responder por cómo la dirige. Y esto distingue al ser humano del animal, que también está ya muy avanzado en su desarrollo, pero hasta la última encarnación como ser humano sigue siendo siempre un ser que está bajo la ley de la compulsión y no puede determinarse libremente, por muy inteligente que parezca. Todavía no ha recuperado la conciencia del yo y, por lo tanto, no ha alcanzado la última etapa de encarnación. Pero también alcanzará la última etapa, ya que todos los seres espirituales asumen una vez su curso de vida terrenal, donde se encarnan como seres humanos y también son conscientes del yo. Pero el hecho de que el ser humano sea un ser consciente del yo también debería llevarle a concluir que su Creador y Diseñador, su Dios de la eternidad, no puede ser un espíritu irreal, sino que Él, como ser supremamente perfecto, es igualmente capaz de pensar y tiene libre albedrío, pues de lo contrario no podrían haber surgido de Él tales criaturas que muestran estos signos de divinidad. (21.9.1959) Porque del ser humano.... el creado.... también puede inferirse de Dios, el Creador. El ser más elevado debe ser consciente del yo, al igual que el ser humano es consciente del yo, sólo que en la más alta perfección, porque el ser humano es irrefutablemente un ser todavía imperfecto. Pero a pesar de toda la imperfección tiene la conciencia del yo, y sólo esto hace del ser humano un ser divino, que fue creado en semejanza de Él y que ha de volver a la misma perfección en la que una vez salió de Dios. La "conciencia del yo" es el mayor milagro de la obra de la creación "el hombre"..... Las personas deberían considerar que vivirían una vida muerta si no tuvieran esta "conciencia del yo" que da a cada ser humano su sello personal: reconocerse como un ser capaz de pensar, y ahora poder determinar sobre sí mismo en libre albedrío, porque el ser humano también puede reflexionar sobre sí mismo y puede integrarse en el marco de la creación en conciencia del yo.... en la conciencia de poder determinar por sí mismo lo que el propio "yo" quiere.... La conciencia del yo es un signo evidente de la divinidad, pues es un signo de pertenencia a un ser semejante, que lo llamó a la existencia.... aunque el ser como humano sea sólo una imagen distorsionada de lo que Dios creó en su día.... pero ha recibido la conciencia del yo y, por lo tanto, también puede volver a configurarse como el ser original que era al principio. Puede, en la etapa como ser humano.... en la etapa de la conciencia del yo.... todo lo que quiera, aunque la posibilidad de llevarlo a cabo se vea a veces limitada por la voluntad de Dios, pero es capaz de planificar y pensar, partiendo siempre de sí mismo, sintiéndose siempre en el centro de todo lo que ocurre, que sabe que está ahí y ya no pierde esta conciencia. Sin embargo, por eso un día se le pedirá que dé cuenta de cómo se ha ajustado, en la vida terrenal, a esta gran gracia de saber que es un ser consciente del yo que fue moldeado por un Creador para poder reconocerse a sí mismo y también para establecer de sí mismo la relación correcta con su Creador. La capacidad de pensar pertenece a la autoconciencia y es lo que permite producir los frutos adecuados, pero siempre debe estar activo el libre albedrío, que igualmente pertenece a una criatura de origen divino.... Y este libre albedrío debe utilizar correctamente todos los dones divinos, entonces el ser también tomará el camino terrenal como ser humano que conduce con seguridad a la reformación, y regresará a la casa del Padre en toda la perfección, tal como una vez partió de allí. (Nota del traductor. Reformación a su condición o estado original, que perdió. Fin de la nota).

Amén