• Înapoi

Munca obligatorie.... Numai faptele de iubire sunt apreciate....

Numai ceea ce a fost făcut prin voință liberă are valoare veșnică, atâta timp cât este vorba de lucrări care trebuie să fie apreciate ca lucrări de iubire. Omul nu trebuie să ceară recompensă sau răsplată atunci când săvârșește o lucrare de iubire față de aproapele și nici nu trebuie să se limiteze la a îndeplini o datorie și să creadă că acest serviciu va fi apreciat în același mod ca o faptă săvârșită prin voință liberă, care depășește măsura îndeplinirii datoriei.... Numai ceea ce realizează iubirea poate fi apreciat în fața lui Dumnezeu, iar adevărata iubire este întotdeauna dezinteresată și fără calcule. Și astfel de fapte au deci o valoare veșnică, deoarece au un efect pentru veșnicie, ele dau sufletului maturitatea care determină gradul de beatitudine al acestuia și astfel determină soarta sufletului după moartea trupului. Cu toate acestea, viața pământească a oamenilor este de cele mai multe ori plină de cerințe sau de munci supuse despre care le place să creadă că le îndeplinesc scopul vieții pământești, dar nu sunt conștienți de faptul că nu este vorba de natura muncii lor pe Pământ, ci de gradul de iubire în care se desfășoară tot ceea ce umple viața oamenilor. Este adevărat că o parte din iubirea de sine este necesară și pentru a satisface cerințele trupului, deoarece ființa umană are și ea îndatoriri față de trupul său, astfel că i s-a acordat și o parte de iubire de sine din partea Iubirii Eterne. Cu toate acestea, nu numai iubirea de sine poate determina fiecare acțiune a unei persoane, ci numai munca care a fost realizată în întregime fără calcul, în care numai iubirea care vrea să dăruiască și să facă oamenii fericiți a fost imboldul, și care, prin urmare, realizează și valori spirituale nepieritoare, care este bogăția sufletului atunci când pleacă de pe Pământ. Orice activitate desfășurată ca datorie poate fi într-adevăr și o binecuvântare, dacă este făcută cu bunăvoință și dezinteres, tocmai de aceea orice lucrare trebuie să se bazeze pe iubire, dacă se dorește ca ea să aibă un efect benefic asupra sufletului uman și a soartei sale în veșnicie. Căci ceea ce se face pentru Pământ trece și el odată cu moartea trupului, care a fost singurul beneficiar al acelei activități determinate de iubirea de sine. Prin urmare, nu este indiferent modul în care ființa umană abordează activitatea sa pământească..... El își poate face "datoria" și totuși nu obține o binecuvântare pentru sufletul său; dar poate, de asemenea, să își îndeplinească fiecare datorie cu bucurie și iubire interioară, poate să își slujească în mod conștient semenii și să o facă cu bucurie și cu plăcere.... atunci nu este doar "muncă de datorie", ci în același timp activitate de iubire, deoarece impulsul provine din liberul său arbitru, iar liberul arbitru este singurul care determină dacă iubirea egoistă este împinsă înapoi și iubirea altruistă iese în prim plan. Orice lucrare a ființei umane pe Pământ își poate îndeplini scopul de slujire dacă nu este făcută în mod conștient în numele adversarului lui Dumnezeu, adică un efect care dăunează oamenilor este destul de clar recognoscibil.... Atunci nici o binecuvântare nu se poate odihni vreodată asupra executantului care se complace într-o astfel de activitate care se face în mod evident sub impulsul adversarului lui Dumnezeu. Iar această activitate va avea într-adevăr și o valoare veșnică, dar într-un mod negativ.... ea va afecta și sufletul ființei umane, iar sufletul va trebui să sufere din nou pentru o perioadă infinit de lungă, deoarece ființa umană a fost motivată doar de motive egoiste pentru a se complace în această activitate și trebuie să răspundă pentru aceasta. Dar fiecare ființă umană poate simți în interiorul său îndemnul de a realiza fapte de iubire altruiste. Iar dacă acest lucru nu este posibil în cadrul împlinirii datoriei sale, atunci el poate face acest lucru în plus, iar acest lucru va avea un efect deosebit de benefic, în sensul că în curând i se va permite să își îndeplinească datoria și într-un mod "slujitor", deoarece numai voința ființei umane determină direcția sa, iar persoanei binevoitoare i se va oferi de asemenea de către Dumnezeu posibilitatea de a-și folosi voința în mod corect: Să "slujească în dragoste".....

Amin

Il lavoro d’obbligo – Vengono valutate solamente le opere d’amore

Solo ciò che è stato attivato nella libera volontà, ha valore per l’Eternità, appena si tratta di opere che devono essere valutate come l’agire d’amore. L’uomo non deve chiedere una ricompensa o retribuzione, quando svolge un’opera d’amore per il prossimo; non deve nemmeno soltanto compiere il suo dovere e credere, che un tale servizio venga valutato proprio come un’azione che svolge la libera volontà, che va oltre la misura dell’adempimento del dovere. Davanti a Dio può essere valutato solamente ciò che compie l’amore, e un vero amore è sempre altruistico e senza calcolo. Tali opere quindi hanno valore per l’Eternità, e perché hanno effetto per l’Eternità, procurano all’anima la maturità che determina il loro grado di Beatitudine e perciò sono determinanti per la sorte dell’anima dopo la morte del corpo.

La vita terrena degli uomini però è quasi sempre colma di pretese o di lavoro obbligato, e sono volentieri inclini a credere, di compiere con questo lo scopo della loro vita terrena, ma non si rendono conto che non si tratta del genere del loro agire sulla Terra, ma del grado d’amore nel quale viene svolto tutto ciò che riempie la vita degli uomini. Ci vuole bensì anche una parte dell’amor proprio, per assecondare le pretese del corpo, perché l’uomo ha anche dei doveri nei confronti del suo corpo, quindi a lui viene anche concesso una parte dell’amor proprio da parte dell’Amore Eterno.

Ciononostante l’amor proprio non deve soltanto determinare tutto l’agire ed il non agire di un uomo, ma ha valore per l’Eternità soltanto il lavoro che è stato svolto senza alcun calcolo, dove c’era soltanto l’amore la spinta, che vuole dare e rendere felice e che perciò conquista anche dei valori spirituali imperituri, che è la ricchezza dell’anima quando decede dalla Terra. Ogni attività che viene svolta obbligatoriamente, può bensì essere di benedizione, quando viene fatto volentieri e altruisticamente, per cui appunto ad ogni lavoro deve essere alla base l’amore, se deve avere un effetto benefico per l’anima dell’uomo e la sua sorte nell’Eternità. Quello che viene fatto per la Terra, passa anche con la morte del corpo, che era l’unico beneficiario di quella attività, che veniva determinata dall’amore dell’io.

Perciò non è indifferente, come l’uomo si predispone verso la sua attività terrena. Può svolgere il suo “dovere” e non ha comunque conquistato nessuna benedizione per la sua anima; ma egli può compiere ogni lavoro d’obbligo con gioia ed amore interiore, con ciò può servire coscientemente i suoi prossimi e farlo volentieri e gioiosamente, allora non è soltanto un “lavoro d’obbligo”, ma è contemporaneamente un agire d’amore, perché la spinta sorge dalla sua libera volontà e questa soltanto determina, se l’amore dell’io sia stato respinto e così abbia potuto irrompere l’amore disinteressato.

Ogni lavoro dell’uomo sulla Terra può adempiere il suo scopo di servizio, se non viene lavorato su incarico dell’avversario di Dio, cioè quando è chiaramente riconoscibile un agire dannoso degli uomini. Allora non può mai riposare una benedizione sull’esercente, che si dà ad una tale attività che si svolge evidentemente sotto la spinta dell’avversario di Dio. Questa attività avrà però pure un valore per l’Eternità, ma in un modo negativo, anche lei avrà l’effetto sull’anima dell’uomo e questa avrà nuovamente da soffrire per un tempo infinitamente lungo, perché l’uomo è stato mosso solamente da motivi egoistici per darsi a quest’attività, e di ciò è responsabile. Ma ogni uomo può sentire in sé la spinta, per svolgere delle opere d’amore disinteressato. Se nella cornice dell’adempimento d’obbligo non gli è possibile, allora lo può fare in aggiunta, e questo sarà di particolare Benedizione, mentre presto verrà anche ammesso all’esaudimento d’obbligo “servente”, perché unicamente la volontà dell’uomo determina la sua direzione, ed a colui, che vuole fare il giusto, viene offerto anche da parte di Dio l’opportunità di usare bene la volontà: di “servire nell’amore”.

Amen