• Înapoi

Munca obligatorie.... Numai faptele de iubire sunt apreciate....

Numai ceea ce a fost făcut prin voință liberă are valoare veșnică, atâta timp cât este vorba de lucrări care trebuie să fie apreciate ca lucrări de iubire. Omul nu trebuie să ceară recompensă sau răsplată atunci când săvârșește o lucrare de iubire față de aproapele și nici nu trebuie să se limiteze la a îndeplini o datorie și să creadă că acest serviciu va fi apreciat în același mod ca o faptă săvârșită prin voință liberă, care depășește măsura îndeplinirii datoriei.... Numai ceea ce realizează iubirea poate fi apreciat în fața lui Dumnezeu, iar adevărata iubire este întotdeauna dezinteresată și fără calcule. Și astfel de fapte au deci o valoare veșnică, deoarece au un efect pentru veșnicie, ele dau sufletului maturitatea care determină gradul de beatitudine al acestuia și astfel determină soarta sufletului după moartea trupului. Cu toate acestea, viața pământească a oamenilor este de cele mai multe ori plină de cerințe sau de munci supuse despre care le place să creadă că le îndeplinesc scopul vieții pământești, dar nu sunt conștienți de faptul că nu este vorba de natura muncii lor pe Pământ, ci de gradul de iubire în care se desfășoară tot ceea ce umple viața oamenilor. Este adevărat că o parte din iubirea de sine este necesară și pentru a satisface cerințele trupului, deoarece ființa umană are și ea îndatoriri față de trupul său, astfel că i s-a acordat și o parte de iubire de sine din partea Iubirii Eterne. Cu toate acestea, nu numai iubirea de sine poate determina fiecare acțiune a unei persoane, ci numai munca care a fost realizată în întregime fără calcul, în care numai iubirea care vrea să dăruiască și să facă oamenii fericiți a fost imboldul, și care, prin urmare, realizează și valori spirituale nepieritoare, care este bogăția sufletului atunci când pleacă de pe Pământ. Orice activitate desfășurată ca datorie poate fi într-adevăr și o binecuvântare, dacă este făcută cu bunăvoință și dezinteres, tocmai de aceea orice lucrare trebuie să se bazeze pe iubire, dacă se dorește ca ea să aibă un efect benefic asupra sufletului uman și a soartei sale în veșnicie. Căci ceea ce se face pentru Pământ trece și el odată cu moartea trupului, care a fost singurul beneficiar al acelei activități determinate de iubirea de sine. Prin urmare, nu este indiferent modul în care ființa umană abordează activitatea sa pământească..... El își poate face "datoria" și totuși nu obține o binecuvântare pentru sufletul său; dar poate, de asemenea, să își îndeplinească fiecare datorie cu bucurie și iubire interioară, poate să își slujească în mod conștient semenii și să o facă cu bucurie și cu plăcere.... atunci nu este doar "muncă de datorie", ci în același timp activitate de iubire, deoarece impulsul provine din liberul său arbitru, iar liberul arbitru este singurul care determină dacă iubirea egoistă este împinsă înapoi și iubirea altruistă iese în prim plan. Orice lucrare a ființei umane pe Pământ își poate îndeplini scopul de slujire dacă nu este făcută în mod conștient în numele adversarului lui Dumnezeu, adică un efect care dăunează oamenilor este destul de clar recognoscibil.... Atunci nici o binecuvântare nu se poate odihni vreodată asupra executantului care se complace într-o astfel de activitate care se face în mod evident sub impulsul adversarului lui Dumnezeu. Iar această activitate va avea într-adevăr și o valoare veșnică, dar într-un mod negativ.... ea va afecta și sufletul ființei umane, iar sufletul va trebui să sufere din nou pentru o perioadă infinit de lungă, deoarece ființa umană a fost motivată doar de motive egoiste pentru a se complace în această activitate și trebuie să răspundă pentru aceasta. Dar fiecare ființă umană poate simți în interiorul său îndemnul de a realiza fapte de iubire altruiste. Iar dacă acest lucru nu este posibil în cadrul împlinirii datoriei sale, atunci el poate face acest lucru în plus, iar acest lucru va avea un efect deosebit de benefic, în sensul că în curând i se va permite să își îndeplinească datoria și într-un mod "slujitor", deoarece numai voința ființei umane determină direcția sa, iar persoanei binevoitoare i se va oferi de asemenea de către Dumnezeu posibilitatea de a-și folosi voința în mod corect: Să "slujească în dragoste".....

Amin

Le travail dû – seulement les œuvres d'amour sont évaluées

Seulement ce qui a été fait dans la libre volonté a de la valeur pour l'Éternité, dès qu’il s'agit d'œuvres qui doivent être évaluées en tant qu’action d'amour. L'homme ne doit pas demander une récompense ou une rétribution, lorsqu’il déroule une œuvre d'amour pour le prochain ; il ne doit même pas seulement accomplir son devoir et croire qu'un tel service soit évalué vraiment comme une action que déroule la libre volonté, qui va au-delà de la mesure de l'accomplissement du devoir. Devant Dieu il peut être évalué seulement ce qu’accomplit l'amour, et un vrai amour est toujours altruiste et sans calcul. De telles œuvres ont valeur pour l'Éternité, et parce qu'elles ont effet pour l'Éternité, elles procurent à l'âme la maturité qui détermine leur degré de Béatitude et donc elles sont déterminantes pour le sort de l'âme après la mort du corps. Mais la vie terrestre des hommes est presque toujours pleine d’exigences ou de travail obligé, et ils sont volontiers enclins à croire accomplir avec cela le but de leur vie terrestre, mais ils ne se rendent pas compte qu’il ne s’agit pas du genre de leurs actions sur la Terre, mais du degré d'amour dans lequel se déroule tout ce qui remplit la vie des hommes. Il faut certes une part d'amour propre, pour satisfaire les exigences du corps, parce que l'homme a aussi des devoirs dans les rapports avec son corps, donc à lui-même il est concédé une part d'amour propre de la part de l'Amour Éternel. Malgré cela l'amour propre ne doit pas seulement déterminer les actions et les non-actions d'un homme, mais seulement le travail qui a été effectué sans quelque calcul, où la poussée était seulement due à l’amour qui veut donner et rendre heureux et qui donc conquiert des valeurs spirituelles impérissables qui font la richesse de l'âme lorsqu’elle décède de la Terre. Toute activité qui est déroulée obligatoirement, peut certes être une bénédiction lorsqu’elle est faite volontiers et de façon altruiste, pour laquelle justement chaque travail doit avoir à sa base l'amour, s'il doit avoir un effet bénéfique pour l'âme de l'homme et pour son sort dans l'Éternité. Ce qui est fait pour la Terre, passe avec la mort du corps qui était l'unique bénéficiaire de cette activité, qui était déterminée par l'amour propre. Donc il n'est pas indifférent que l'homme s’ajuste envers son activité terrestre. Il peut dérouler son «devoir» et de toute façon il n'a conquis aucune bénédiction pour son âme ; mais il peut accomplir chaque travail dû avec joie et amour intérieur, et avec cela il peut servir consciemment son prochain et le faire volontiers et joyeusement, alors ce n'est pas seulement un «travail dû», mais c’est en même temps une action d'amour, parce que la poussée se lève de sa libre volonté et celle-ci seulement détermine si l'amour propre a été repoussé et si l'amour désintéressé a pu s’insérer .Chaque travail de l'homme sur la Terre peut s'acquitter de son but de service, s'il n'est pas fait sur ordre de l'adversaire de Dieu, c'est-à-dire lorsqu’est clairement reconnaissable une action nuisible des hommes. Il ne peut alors jamais reposer une bénédiction sur celui qui se donne à une telle activité qui se déroule évidemment sous la poussée de l'adversaire de Dieu. Cette activité aura cependant aussi une valeur pour l'Éternité, mais dans un mode négatif, elle aura aussi un effet sur l'âme de l'homme et celle-ci aura à nouveau à souffrir pour un temps infiniment long, parce que l'homme a été bougé seulement par des raisons égoïstes pour se donner à cette activité, et de cela il est responsable. Mais chaque homme peut sentir en lui la poussée, pour dérouler des œuvres d'amour désintéressé. Si dans le cadre de l'accomplissement dû cela ne lui est pas possible, alors il peut le faire en plus, et cela sera une Bénédiction particulière, en lui permettant aussi d’accomplir son devoir «servant», parce qu'uniquement la volonté de l'homme détermine la direction, et à celui qui veut faire ce qui est juste, il est offert aussi de la part de Dieu l'opportunité d'employer bien sa volonté : «de servir dans l'amour».

Amen