• Înapoi

Nașterea lui Hristos....

Nimeni nu poate măsura profunzimea iubirii divine care s-a exprimat prin coborârea lui Dumnezeu însuși pe Pământ pentru a împlini lucrarea de răscumpărare a omenirii. I-a fost milă de imensa vină a păcatului oamenilor, pentru că nu putea fi răscumpărată de păcătoșii înșiși, pentru că ofensa adusă iubirii lui Dumnezeu a avut loc în cea mai deplină conștiință a vinovăției.... pentru că nu "imperfecțiunea" nu a fost cea care nu a permis ființei să recunoască ofensa adusă lui Dumnezeu, ci pentru că aceste ființe se aflau în cea mai strălucitoare lumină și, prin urmare, L-au recunoscut și ele pe Dumnezeu în puterea și gloria Sa.... Dar ele nu L-au văzut și de aceea, împotriva unei mai bune cunoașteri, L-au urmat pe cel care se prezenta ca Dumnezeu și Creator.... L-au urmat pentru că îl vedeau, deși știau că și el era doar un produs al voinței Creatorului și al puterii lui Dumnezeu. În aceasta constă măreția vinovăției că ființele au stat în lumina cunoașterii și totuși s-au îndepărtat de Dumnezeul și Creatorul lor din veșnicie. Iar ele nu mai puteau răscumpăra această mare vină, nu mai puteau anula păcatul, rămâneau împovărate de el, și nu mai rămânea decât o singură posibilitate, ca Dumnezeu însuși să răscumpere vina.... care, însă, nu se putea întâmpla decât în cadrul justiției divine, pentru că orice vină necesită o ispășire pentru a fi răscumpărată. Și pentru a face această ispășire pentru umanitate, Dumnezeu s-a înălțat pe Pământ și a săvârșit lucrarea de răscumpărare în ființa umană Iisus...... Dumnezeu Însuși nu putea să sufere, dar a vrut să ia asupra Sa suferința pe care omenirea o merita pentru păcatul apostaziei din trecut de la Dumnezeu.... Și de aceea, o ființă umană a luat asupra sa această suferință, în al cărei înveliș s-a întrupat Dumnezeu.... Iubirea veșnică, care voia acum să ofere jertfa, jertfa răscumpărătoare pentru marea vină.... O ființă umană, a cărei inimă era plină de iubire, s-a lăsat răstignită pentru întreaga omenire, și numai iubirea l-a determinat să facă această lucrare de milă. O ființă umană, cu toate slăbiciunile și temerile umane, a parcurs un amar drum pământesc și iubirea din El a crescut tot mai mult, căci Dumnezeu Însuși era în această ființă umană și, de aceea, numai iubirea l-a determinat pe Iisus, omul, să vorbească și să acționeze, așa cum și iubirea a parcurs în cele din urmă drumul amar al suferinței și a suferit și a murit pe cruce.... Nu a fost un act arbitrar al unei ființe umane care S-a sacrificat pentru semenii Săi de dragul unui avantaj, în schimb, El a fost pur și simplu împins de iubire să săvârșească acest act de milă pentru că știa că drumul spre împărăția luminii era și trebuia să rămână închis pentru ei dacă nu se absolveau mai întâi de vina păcatului.... El știa în ce consta păcatul originar și că ei nu vor putea niciodată să răscumpere această vină pe cont propriu. De aceea, El S-a oferit pe Sine însuși lui Dumnezeu ca jertfă de ispășire pentru a-i răscumpăra pe semenii Săi..... Dar, în realitate, iubirea din el a fost cea care l-a determinat să facă acest lucru; a fost însăși Iubirea eternă care a vrut astfel să-i răscumpere pe oameni de imensa lor vină, căci Dumnezeirea eternă s-a ascuns în ființa umană în plinătatea ei. Astfel, întruparea lui Dumnezeu trebuie înțeleasă ca întruchiparea Iubirii Eterne într-o ființă umană, care s-a pregătit astfel încât Iubirea Eternă să poată locui în El și astfel tot ceea ce a făcut ființa umană Iisus în viața pământească a fost în realitate făcut de Dumnezeu Însuși în El.... această "iubire" a determinat voința, gândirea și acțiunile ființei umane Iisus, astfel că ființa umană a suferit și a murit pe cruce, dar Dumnezeu Însuși era în această ființă umană, astfel că El a săvârșit actul de Mântuire pentru toți oamenii. Numai atunci când oamenii vor înțelege că Dumnezeu este iubire vor înțelege și problema întrupării lui Dumnezeu și vor înțelege că Dumnezeu și Iisus Hristos sunt una, că nu sunt două persoane, ci că unitatea divină nu poate fi contestată pentru că iubirea a umplut învelișul uman și astfel forma exterioară a omului Iisus a fost și forma vizibilă a iubirii divine însăși, că nu au fost ființe separate, ci întotdeauna Dumnezeu Însuși. Numai în acest fel se poate rezolva problema întrupării lui Dumnezeu, dar atunci va fi ușor și pentru ființa umană să-l recunoască pe Iisus, se va refugia în El și Îl va chema pe Dumnezeu Însuși cu chemarea Sa, recunoscându-L astfel. Iar păcatul său originar va fi șters pentru că Dumnezeu Însuși a coborât pe Pământ pentru vina lui și a săvârșit lucrarea de răscumpărare, lucrarea de ispășire, pentru el....

Amin

Nascimento de Cristo....

Nenhum ser humano pode medir a profundidade do amor divino que se expressava no fato de que o próprio Deus desceu à terra para realizar o ato de Salvação pela humanidade. Ele teve pena da imensa culpa do pecado das pessoas, pois ele não podia ser redimido pelos próprios pecadores, porque a ofensa contra o amor de Deus ocorreu na plena consciência da culpa.... porque não foi a "inadequação" que impediu o ser de reconhecer a ofensa contra Deus, mas porque esses seres permaneceram na luz mais brilhante e, portanto, também reconheceram Deus em Sua força e glória.... Mas eles não O viram e por isso, contra um melhor conhecimento, seguiram aquele que se apresentou como Deus e Criador.... eles o seguiram porque podiam vê-lo, embora soubessem que ele também era apenas um produto da vontade do Criador e do poder de Deus. Nisso reside a grandeza da culpa que os seres permaneceram à luz do conhecimento e, no entanto, se afastaram do seu Deus e Criador da eternidade. E não podiam mais redimir essa grande culpa, não podiam mais desfazer o pecado, permaneciam sobrecarregados com ele, e só restava uma possibilidade, que o próprio Deus redimisse a culpa.... que, no entanto, também só podia acontecer no âmbito da justiça divina, porque toda culpa requer uma expiação para ser redimida. E para fazer esta expiação pela humanidade, Deus ascendeu à terra e realizou a obra da redenção no ser humano Jesus..... O próprio Deus era incapaz de sofrer, mas Ele queria assumir o sofrimento que a humanidade tinha merecido por causa do pecado da apostasia passada de Deus.... E por isso um ser humano tomou sobre si esse sofrimento, em cuja concha Deus encarnou a si mesmo.... o Amor Eterno, Que agora queria oferecer o sacrifício, o sacrifício redentor pela grande culpa.... Um ser humano, cujo coração estava cheio de amor, deixou-se pregar na cruz por toda a humanidade, e só o amor o moveu a esta obra de misericórdia. Um ser humano com todas as fraquezas e medos humanos percorreu um caminho terreno amargo e o amor nEle aumentou cada vez mais, pois o próprio Deus estava neste ser humano, e por isso só o amor sempre determinou Jesus, o homem, à sua fala e às suas ações, assim como o amor finalmente também percorreu o caminho amargo do sofrimento e sofreu e morreu na cruz.... Não foi um acto arbitrário de um ser humano que se sacrificou pelos seus semelhantes em nome de uma vantagem, em vez disso, Ele foi meramente impulsionado pelo amor para fazer esta obra de misericórdia porque Ele sabia que o caminho para o reino da luz era e tinha de permanecer fechado para eles se não se libertassem primeiro da sua culpa do pecado.... Ele sabia em que consistia o pecado original e que eles nunca seriam capazes de redimir esta culpa por si mesmos. E por isso Ele se ofereceu a Deus como sacrifício de expiação para redimir os seus semelhantes..... Mas, na verdade, foi o amor dentro Dele que o levou a fazê-lo; foi o Amor Eterno que assim quis redimir as pessoas da sua imensa culpa, pois a Deidade Eterna se escondeu no ser humano em sua plenitude. E assim a encarnação de Deus deve ser entendida como a encarnação do Amor Eterno em um ser humano, que se preparou de tal maneira que o Amor Eterno pudesse tomar morada nEle e assim tudo o que o ser humano Jesus fez na vida terrena foi na verdade feito pelo próprio Deus nEle.... que o 'amor' determinou a vontade, o pensamento e as ações do ser humano Jesus, assim o ser humano sofreu e morreu na cruz, mas o próprio Deus estava neste ser humano, assim Ele realizou o ato de Salvação para todas as pessoas. Somente quando as pessoas entenderem que Deus é amor, entenderão também o problema da encarnação de Deus, e entenderão que Deus e Jesus Cristo são um, que não são duas pessoas, mas que a unidade divina não pode ser contestada, porque o amor encheu a casca humana e, portanto, a forma exterior do homem Jesus foi também a forma visível do próprio amor divino, que eles não eram seres separados, mas sempre o próprio Deus. Só assim o problema da encarnação de Deus pode ser resolvido, mas então também será fácil para o ser humano reconhecer Jesus, e ele se refugiará nEle e invocará o próprio Deus com o Seu chamado, reconhecendo-O assim. E o seu pecado original será apagado porque o próprio Deus desceu à terra pela sua culpa e realizou a obra da redenção, a obra da expiação, por ele...._>Amém