• Înapoi

Nașterea lui Hristos....

Nimeni nu poate măsura profunzimea iubirii divine care s-a exprimat prin coborârea lui Dumnezeu însuși pe Pământ pentru a împlini lucrarea de răscumpărare a omenirii. I-a fost milă de imensa vină a păcatului oamenilor, pentru că nu putea fi răscumpărată de păcătoșii înșiși, pentru că ofensa adusă iubirii lui Dumnezeu a avut loc în cea mai deplină conștiință a vinovăției.... pentru că nu "imperfecțiunea" nu a fost cea care nu a permis ființei să recunoască ofensa adusă lui Dumnezeu, ci pentru că aceste ființe se aflau în cea mai strălucitoare lumină și, prin urmare, L-au recunoscut și ele pe Dumnezeu în puterea și gloria Sa.... Dar ele nu L-au văzut și de aceea, împotriva unei mai bune cunoașteri, L-au urmat pe cel care se prezenta ca Dumnezeu și Creator.... L-au urmat pentru că îl vedeau, deși știau că și el era doar un produs al voinței Creatorului și al puterii lui Dumnezeu. În aceasta constă măreția vinovăției că ființele au stat în lumina cunoașterii și totuși s-au îndepărtat de Dumnezeul și Creatorul lor din veșnicie. Iar ele nu mai puteau răscumpăra această mare vină, nu mai puteau anula păcatul, rămâneau împovărate de el, și nu mai rămânea decât o singură posibilitate, ca Dumnezeu însuși să răscumpere vina.... care, însă, nu se putea întâmpla decât în cadrul justiției divine, pentru că orice vină necesită o ispășire pentru a fi răscumpărată. Și pentru a face această ispășire pentru umanitate, Dumnezeu s-a înălțat pe Pământ și a săvârșit lucrarea de răscumpărare în ființa umană Iisus...... Dumnezeu Însuși nu putea să sufere, dar a vrut să ia asupra Sa suferința pe care omenirea o merita pentru păcatul apostaziei din trecut de la Dumnezeu.... Și de aceea, o ființă umană a luat asupra sa această suferință, în al cărei înveliș s-a întrupat Dumnezeu.... Iubirea veșnică, care voia acum să ofere jertfa, jertfa răscumpărătoare pentru marea vină.... O ființă umană, a cărei inimă era plină de iubire, s-a lăsat răstignită pentru întreaga omenire, și numai iubirea l-a determinat să facă această lucrare de milă. O ființă umană, cu toate slăbiciunile și temerile umane, a parcurs un amar drum pământesc și iubirea din El a crescut tot mai mult, căci Dumnezeu Însuși era în această ființă umană și, de aceea, numai iubirea l-a determinat pe Iisus, omul, să vorbească și să acționeze, așa cum și iubirea a parcurs în cele din urmă drumul amar al suferinței și a suferit și a murit pe cruce.... Nu a fost un act arbitrar al unei ființe umane care S-a sacrificat pentru semenii Săi de dragul unui avantaj, în schimb, El a fost pur și simplu împins de iubire să săvârșească acest act de milă pentru că știa că drumul spre împărăția luminii era și trebuia să rămână închis pentru ei dacă nu se absolveau mai întâi de vina păcatului.... El știa în ce consta păcatul originar și că ei nu vor putea niciodată să răscumpere această vină pe cont propriu. De aceea, El S-a oferit pe Sine însuși lui Dumnezeu ca jertfă de ispășire pentru a-i răscumpăra pe semenii Săi..... Dar, în realitate, iubirea din el a fost cea care l-a determinat să facă acest lucru; a fost însăși Iubirea eternă care a vrut astfel să-i răscumpere pe oameni de imensa lor vină, căci Dumnezeirea eternă s-a ascuns în ființa umană în plinătatea ei. Astfel, întruparea lui Dumnezeu trebuie înțeleasă ca întruchiparea Iubirii Eterne într-o ființă umană, care s-a pregătit astfel încât Iubirea Eternă să poată locui în El și astfel tot ceea ce a făcut ființa umană Iisus în viața pământească a fost în realitate făcut de Dumnezeu Însuși în El.... această "iubire" a determinat voința, gândirea și acțiunile ființei umane Iisus, astfel că ființa umană a suferit și a murit pe cruce, dar Dumnezeu Însuși era în această ființă umană, astfel că El a săvârșit actul de Mântuire pentru toți oamenii. Numai atunci când oamenii vor înțelege că Dumnezeu este iubire vor înțelege și problema întrupării lui Dumnezeu și vor înțelege că Dumnezeu și Iisus Hristos sunt una, că nu sunt două persoane, ci că unitatea divină nu poate fi contestată pentru că iubirea a umplut învelișul uman și astfel forma exterioară a omului Iisus a fost și forma vizibilă a iubirii divine însăși, că nu au fost ființe separate, ci întotdeauna Dumnezeu Însuși. Numai în acest fel se poate rezolva problema întrupării lui Dumnezeu, dar atunci va fi ușor și pentru ființa umană să-l recunoască pe Iisus, se va refugia în El și Îl va chema pe Dumnezeu Însuși cu chemarea Sa, recunoscându-L astfel. Iar păcatul său originar va fi șters pentru că Dumnezeu Însuși a coborât pe Pământ pentru vina lui și a săvârșit lucrarea de răscumpărare, lucrarea de ispășire, pentru el....

Amin

Geburt Christi....

Kein Mensch kann die Tiefe der göttlichen Liebe ermessen, die darin zum Ausdruck kam, daß Gott Selbst zur Erde niederstieg, um das Erlösungswerk für die Menschen zu vollbringen. Die unermeßliche Sündenschuld der Menschen erbarmte Ihn, denn sie war nicht zu tilgen durch die Sünder selbst, weil das Vergehen gegen Gottes Liebe im vollsten Bewußtsein der Schuld stattfand.... weil nicht "Mangelhaftigkeit" das Wesen das Vergehen gegen Gott nicht erkennen ließ, sondern weil diese Wesen im hellsten Licht standen und daher auch Gott erkannten in Seiner Macht und Herrlichkeit.... Aber sie sahen Ihn nicht und folgten daher wider bessere Erkenntnis dem, der sich selbst hinstellte als Gott und Schöpfer.... sie folgten ihm, weil sie ihn schauen konnten, obwohl sie wußten, daß auch er erst ein Produkt des Schöpferwillens und der Kraft Gottes war. Darin liegt die Größe der Schuld, daß die Wesen im Licht der Erkenntnis standen und trotzdem sich abwandten von ihrem Gott und Schöpfer von Ewigkeit. Und diese große Schuld konnten sie nicht mehr tilgen, sie konnten die Sünde nicht mehr ungeschehen machen, sie blieben damit belastet, und es gab nur noch eine Möglichkeit, daß Gott Selbst die Schuld tilgte.... was aber auch wieder nur geschehen konnte im Rahmen göttlicher Gerechtigkeit, weil jede Schuld eine Sühne fordert, um getilgt werden zu können. Und um diese Sühne zu leisten für die Menschheit, ist Gott zur Erde gestiegen und hat im Menschen Jesus das Erlösungswerk vollbracht.... Gott Selbst konnte nicht leiden, aber Er wollte das Leid auf Sich nehmen, das die Menschheit verdient hatte um der Sünde der einstigen Abkehr von Gott willen.... Und darum nahm ein Mensch dieses Leid auf Sich, in Dessen Hülle Gott Selbst Sich verkörperte.... die Ewige Liebe, Die nun das Opfer darbringen wollte, das Löseopfer für die große Schuld.... Ein Mensch, Dessen Herz voller Liebe war, ließ Sich ans Kreuz schlagen für die gesamte Menschheit, und die Liebe allein bewog Ihn zu diesem Erbarmungswerk. Ein Mensch mit allen menschlichen Schwächen und Ängsten ging einen bitteren Erdenweg, und die Liebe in Ihm nahm immer mehr zu, denn Gott Selbst war in diesem Menschen, und daher bestimmte immer nur Liebe den Menschen Jesus zu Seinem Reden und Handeln, wie auch zuletzt die Liebe den bitteren Leidensweg ging und litt und starb am Kreuze.... Es war kein willkürlicher Akt eines Menschen, Der um eines Vorteils willen Sich für die Mitmenschen geopfert hatte, sondern Ihn trieb lediglich die Liebe zu diesem Werk der Barmherzigkeit, weil Er es wußte, daß ihnen der Weg zum Lichtreich verschlossen war und bleiben mußte, wenn sie nicht zuvor ihrer Sündenschuld ledig wurden.... Er wußte es, worin die Urschuld bestand und daß sie niemals diese Schuld würden tilgen können aus eigener Kraft. Und darum erbot Er Sich, Gott das Sühneopfer darzubringen, um Seine Mitmenschen zu erlösen.... In Wahrheit aber war es die Liebe in Ihm, die Ihn dazu veranlaßte; es war die Ewige Liebe Selbst, Die also die Menschen erlösen wollte von ihrer unermeßlichen Schuld, denn in dem Menschen barg Sich die Ewige Gottheit in ganzer Fülle. Und so also ist die Menschwerdung Gottes zu verstehen, daß Sich die Ewige Liebe in einem Menschen verkörperte, Der Sich Selbst so herrichtete, daß die Ewige Liebe Aufenthalt nehmen konnte in Ihm und nun also alles, was der Mensch Jesus getan hat im Erdenleben, in Wahrheit Gott Selbst in Ihm tat.... daß die "Liebe" den Menschen Jesus bestimmte zu Seinem Wollen, Denken und Handeln, also wohl der Mensch gelitten hat und gestorben ist am Kreuz, aber Gott Selbst in diesem Menschen war, also Er das Erlösungswerk vollbracht hat für alle Menschen. Erst wenn die Menschen begreifen, daß Gott die Liebe ist, werden sie auch das Problem der Menschwerdung Gottes begreifen, und sie werden verstehen, daß Gott und Jesus Christus eins ist, daß es nicht zwei Personen sind, sondern die göttliche Einheit nicht umstritten werden darf, weil die Liebe die menschliche Hülle erfüllte und somit die äußere Form des Menschen Jesus eben auch die sichtbare Form war der göttlichen Liebe Selbst, daß es keine getrennten Wesen waren, sondern eben immer Gott Selbst. Nur so ist das Problem der Menschwerdung Gottes zu lösen, dann aber wird auch das Anerkennen Jesu dem Menschen leicht sein, und er wird zu Ihm seine Zuflucht nehmen und mit Seinem Anruf Gott Selbst rufen, also Ihn anerkennen. Und seine Urschuld wird gelöscht sein, weil Gott Selbst für diese seine Schuld zur Erde gestiegen ist und das Erlösungswerk, das Werk der Sühne, für ihn vollbracht hat....

Amen