Comparați anunțul cu traducerea

Mai multe traduceri:

Justificarea aprofundării cunoștințelor. Lupta pentru credință

Cu cât vă introduc mai adânc în planul Meu veșnic de mântuire, cu atât mai valoroasă muncă puteți realiza, pentru că numai atunci sunteți capabili să vă serviți semenii ca învățători, când voi înșivă posedați o mare cunoaștere. Eu Însumi i-am instruit pe primii Mei discipoli și îi voi instrui și pe ultimii Mei discipoli, astfel încât să fie capabili să Mă susțină pe Mine și Împărăția Mea atunci când acest lucru va fi necesar, astfel încât să fie capabili să iasă în față atunci când va trebui să apere credința cu astfel de învățături care nu pot fi dovedite.

Pentru că va veni timpul când fiecare doctrină va fi combătută; va veni timpul când lupta va fi declarată împotriva tuturor lucrurilor spirituale, când nici o orientare spirituală existentă nu va fi cruțată de a fi tratată dușmănos și defăimată. Iar adversarilor Mei nu le va fi greu să distrugă temelia, căci mulți au construit ușor doar pe nisip, adică învățăturile lor nu vor rezista la replici, vor putea fi combătute, iar adepții lor vor începe să se îndoiască de ei înșiși și vor fi capabili să se despartă foarte ușor când ei nu rămân loiali fanatismului orientării lor spirituale fără a o putea însă reprezenta în interior cu convingere.

Și atunci se va lupta de asemenea împotriva adevărului, și se va acționa împotriva voastră, care ați fost aleși și instruiți de Mine Însumi ca reprezentanți ai adevărului pe care Eu Însumi vi-l transmit. Și voi veți fi implicați în această luptă, dar adversarilor voștri le va fi greu să vă doboare, pentru că sunteți capabili să promovați adevărul conform cunoștințelor voastre și să respingeți orice obiecție, deoarece sunteți în stare să justificați logic corelațiile mai profunde.

De aceea, vă introduc în planul Meu etern de mântuire și vă dăruiesc astfel cunoștințe care vă justifică să deschideți lupta cu dușmanii voștri. Și atunci ar trebui să luptați cu sabia gurii. Acum voi înțelegeți de ce vă trimit mereu cunoștințe de sus, de ce vă las să luați o perspectivă asupra unei cunoașteri spirituale care nu este un bun comun, să o posedați dar care nu este refuzată nici unui om, dacă el însuși se pregătește în așa fel încât să poată fi luminat de spiritul Meu.

Gândirea oamenilor a devenit cu adevărat confuză, ei sunt brodați într-o plasă de erori și minciuni și nu pot găsi calea prin ea pentru că le lipsește voința de a face acest lucru. Și tocmai această întunecare se va dovedi când ei trebuie să ia o poziție serioasă cu privire la credință, la relația lor cu Mine și la actul de mântuire.

Atunci totul se va prăbuși ca un castel de cărți de joc, pentru că adversarul va proceda fără milă și va sfâșia fiecare învățătură în parte sau va ridiculiza și batjocori tot ceea ce a fost până atunci sacru pentru oameni. Discipolii Mei, însă, nu se vor teme, vor lua cu curaj lupta, vor da socoteală, și asta într-adevăr cu mare superioritate, pentru că atunci nu ei vorbesc, ci Eu Însumi. Dar, cu toate acestea, acești luptători drepți ai Mei trebuie să fi fost învățați de Mine Însumi, pentru că ei trebuie să vorbească din proprie inițiativă și în limba lor, pentru a nu-i forța pe semenii lor să creadă.

Dar, cu toate acestea, li se vor alătura și luptători din rândurile adversarului, care sunt impresionați de cuvintele lor și nu sunt capabili să le nege validitatea. Și astfel va veni timpul când veți putea să folosiți toate cunoștințele voastre, iar pentru acest timp Eu vă instruiesc și vă aprovizionez cu un material de învățătură pe care nu oricine îl poate prezenta și care, pentru că iese de la Mine, nu va rămâne fără efect. Pentru că încă vreau să ajut mulți oameni. Cu toate acestea, dacă acceptă sau nu ajutorul este lăsat la liberul lor arbitru, căci Eu, cu siguranță, las să se întâmple lucruri neobișnuite, dar întotdeauna sub o formă care să nu-i forțeze să creadă. Eu încă mai revărs multe binecuvântări, dar ele trebuie să fie folosite în voință liberă.

Amin

Traducător
Tradus de: Ion Chincea

La motivazione per il profondo sapere – La lotta di fede

Più vi introduco nel Mio Piano di Salvezza dall’Eternità, più potete prestare un lavoro prezioso, perché soltanto allora sarete in grado di servire ai vostri prossimi come insegnante, quando voi stessi possedete un grande sapere. Io Stesso ho istruito dapprima i Miei primi discepoli ed ora ammaestrerò anche i Miei ultimi discepoli, che possono garantire per Me ed il Mio Regno, quando questo è necessario, che allora possono comparire, quando si tratta di difendere la fede in quegli Insegnamenti che non sono dimostrabili. Perché verrà il tempo in cui si procederà contro ogni dottrina di fede, verrà il tempo, in cui verrà dichiarata la lotta contro tutto ciò che è spirituale, in cui nessun orientamento spirituale esistente rimarrà risparmiato, che verrà osteggiato ed attaccato. E non sarà nemmeno difficile per i Miei avversari, di distruggere il fondamento di molti orientamenti di fede, perché molti hanno edificato soltanto su sabbia leggera, cioè i loro insegnamenti non resisteranno a nessuna replica, potranno essere spogliati ed i loro seguaci stessi cominceranno a dubitare e saranno in grado di separarsi facilmente dalla fede, se non rimarranno fedeli al loro orientamento spirituale nel loro fanatismo, senza però poter difenderlo con convinzione interiore. Ed allora verrà anche combattuto contro la Verità, e procederanno anche contro di voi, che siete stati eletti ed istruiti da Me Stesso come rappresentanti della Verità, che Io Stesso guido a voi. Anche voi verrete coinvolti in quella lotta, ma sarà difficile per i vostri avversari di vincervi, perché siete in grado secondo la vostra conoscenza, di difendere anche la Verità, ed anche di confutare ogni obiezione, perché siete in grado di motivare logicamente i più profondi collegamenti. E per questo vi introduco nel Mio Piano di Salvezza, e perciò vi dono un sapere, che vi dà anche il diritto, di intraprendere la lotta con i vostri nemici. Allora dovete combattere con la spada della bocca. Ora comprendete perché vi guido sempre di nuovo un sapere dall’Alto, perché vi faccio prendere visione di un sapere spirituale, che non è un bene generale, che però non è interdetto all’uomo che lo vuole possedere, se soltanto lui stesso si prepara, affinché anche lui possa essere illuminato dal Mio Spirito. Il pensare degli uomini è veramente caduto nella confusione, sono avvinghiati da una rete di errore e menzogna, e non riescono a vederci chiaro, perché non ne hanno la volontà. E proprio questo oscuramento si mostrerà, quando devono prendere seriamente posizione per la fede, per il loro rapporto con Me e la Mia Opera di Redenzione. Allora crollerà tutto come una casa di carte, perché l’avversario procederà senza pietà, e spoglierà ogni singola dottrina, oppure deriderà e canzonerà ciò che era finora sacro per gli uomini. Ma i Miei discepoli non temeranno, accetteranno coraggiosi la lotta, sosteranno il discorso e la risposta, e questo veramente con grande superiorità, perché allora non saranno loro che parlano, ma $$Io$$ $$Stesso$$. Ma ciononostante i Miei primi combattenti devono essere stati istruiti da Me Stesso, perché devono parlare dalla propria spinta e nella loro lingua, per non costringere gli uomini alla fede. Ma anche nelle file dell’avversario si aggregheranno a loro dei combattenti, che sono impressionati dalle loro parole, e che non possono negare la loro plausibilità. E così verrà una volta il tempo, in cui potrete valorizzare tutto il vostro sapere, e per questo tempo vi ammaestro, e vi provvedo con un bene d’insegnamento, che non tutti possono mostrare, e questo perché procede da Me, non rimarrà senza effetto, perché voglio ancora aiutare molti uomini. Ma se accettano l’Aiuto, è lasciato alla loro libera volontà, perché lascio bensì avvenire qualcosa di insolito, ma sempre in una forma, che non costringa alla fede. Io effondo ancora molte Grazie, ma devono essere utilizzate nella libera volontà.

Amen

Traducător
Tradus de: Ingrid Wunderlich