• Înapoi

Destinul sufletelor din lumea de dincolo....

Cât încă mai purtați haina pământească, sufletul vostru este încă închis într-un înveliș care îi refuză zborul lipsit de griji în împărăția spirituală; sunteți încă legați de acest Pământ.... Dar vine ceasul în care sufletul iese din carapacea sa trupească, când Pământul nu-l mai poate ține și se înalță în sus, când a dobândit atâta putere încât se ridică din tărâmul pământesc într-o lume în care nu mai există obstacole pentru el, unde se poate grăbi prin timp și spațiu și se poate bucura de fericire în înălțimi strălucitoare. Pentru acest zbor de fantezie, însă, este nevoie de forță.... o forță care nu mai poate fi confundată cu forța vitală, ci care îl umple atunci când a intrat în uniune intimă cu sursa de forță din eternitate, cu Dumnezeul și Tatăl său.... atunci când s-a întors acasă, în casa Tatălui său, unde nu mai există nici o dificultate și nici o suferință, unde există doar fericire și viață veșnică. Dar nici ceasul morții nu poate însemna o mare schimbare pentru suflet.... El poate într-adevăr să părăsească trupul pământesc și totuși să nu fie liber, de îndată ce este neputincios și nu se poate înălța din sferele pământești pentru că lumea sa de gândire a fost doar materie, pentru că s-a lăsat complet dominat de ea pe Pământ și nu a permis niciodată să pătrundă forța divină a iubirii. Atunci, cu siguranță, el locuiește și în sfere spirituale, adică este în afara acestei lumi pământești, dar acum îi lipsește vitalitatea și este condamnat la inactivitate. Și aceasta este o stare de agonie pentru suflet, o stare de neputință și de lipsă de lumină, dar el este conștient de el însuși. Moartea este sfârșitul unei etape de dezvoltare, sufletul își schimbă locul de reședință în fiecare caz.... dar cât de diferită poate fi sfera în care locuiește acum sufletul....? Iar omul își creează pe Pământ singur soarta sufletului său după moarte. Și de aceea trebuie să profite din plin de fiecare zi ca de un dar neprețuit al harului, să fie zgârcit cu fiecare oră și să se folosească de ea pentru mântuirea sufletului său.... nu trebuie să se mulțumească cu bucuriile și plăcerile pământești, căci fericirile din împărăția spirituală le depășesc de o mie de ori. Ființa umană ar trebui să fie mereu conștientă de faptul că este în mâinile sale să dobândească o abundență de fericire, dar că trebuie să fie pregătită să renunțe în timpul scurtei perioade de timp a vieții pământești la ceea ce creează bunăstare pentru trup, dar nu este benefic pentru suflet. Căci sufletul este închis într-un înveliș din care ar trebui să se elibereze în viața pământească. Zgura care se mai agață de un suflet împiedică raza de lumină de iubire de la Dumnezeu să intre în el.... Ea trebuie să fie dizolvată mai întâi pentru ca lumina iubirii să poată pătrunde complet în suflet, iar acest lucru înseamnă, de asemenea, că sufletul se poate înălța după moarte fără griji și poate intra pe tărâmurile celor binecuvântați. Iar dizolvarea acestui înveliș o produce: Rugăciunea intimă către Dumnezeu, faptele de iubire și, de asemenea, suferințe trupești de diferite feluri..... Iubirea și suferința sunt cele mai eficiente mijloace de purificare, iubirea și suferința îi fac pe oameni să se interiorizeze, iubirea și suferința creează o distanță față de lumea cu bucuriile ei.... Calea iubirii și a suferinței este calea pe care a mers Iisus. El a chemat la ucenicie și a promis viață celor care îl urmează. Căci calea Lui duce cu siguranță la țintă. El conduce din împărăția întunericului în împărăția luminii și, de asemenea, ajută pe oricine îl iubește și vrea să îl urmeze să poarte crucea cea mică atunci când aceasta pare prea grea pentru ființa umană și se întoarce la El, purtătorul divin al crucii, pentru ajutor..... Dar când învelișul fizic este lepădat, atunci sufletul se bucură când intră pe poarta veșniciei. Atunci și-a împlinit scopul vieții sale pe Pământ, s-a întors la adevărata sa casă, unde există viață veșnică și fericire eternă....

Amin

Lote de Almas na Vida após a morte....

Você ainda usa a veste terrena, sua alma ainda está fechada em uma capa que impede o seu vôo despreocupado para o reino espiritual; você ainda está ligado a esta terra. Mas chegará a hora em que a alma sairá da sua cobertura carnal, em que a Terra não poderá mais segurá-la e subirá, em que adquiriu tanta força para se elevar do reino terreno para um mundo onde não há mais obstáculos para ela, onde pode apressar-se através do tempo e do espaço e desfrutar da felicidade em alturas brilhantes. Para este voo de fantasia, no entanto, é necessária força.... uma força que já não pode ser confundida com a força da vida, mas que a preenche quando entra em união íntima com a fonte da força da eternidade, com o seu Deus e Pai.... quando regressa à casa do seu Pai, onde já não há sofrimento nem dificuldades, onde só há felicidade e vida eterna. Mas a hora da morte também não pode significar uma grande mudança para a alma.... De fato, ela pode deixar o corpo terreno e mesmo assim não ser livre, assim que estiver impotente e não puder se levantar das esferas terrenas, porque o seu mundo de pensamentos era apenas matéria, porque se deixava dominar completamente por ela na Terra e nunca deixava entrar a força divina do amor. Então certamente também habita em esferas espirituais, ou seja, está fora deste mundo terreno, mas agora lhe falta vitalidade e está condenado à inatividade. E este é um estado de agonia para a alma, um estado de impotência e de leviandade, mas ela está consciente de si mesma. A morte é o fim de uma etapa de desenvolvimento, a alma muda o seu lugar de residência em todos os casos.... mas quão diferente pode ser a esfera que a alma agora habita....? E o ser humano cria o destino da sua própria alma na Terra após a morte. E por isso deve aproveitar cada dia ao máximo como um inestimável dom de graça, deve ser mesquinho a cada hora e usá-lo para a salvação da sua alma.... ele não deve contentar-se com alegrias e prazeres terrenos, pois as bem-aventuranças no reino espiritual superam as mil dobras. O ser humano deve ter sempre em mente que está em suas próprias mãos adquirir uma abundância de felicidade, mas que deve também estar preparado para renunciar durante o curto período da vida terrena àquilo que cria bem-estar para o corpo, mas que não é benéfico para a alma. Pois a alma está encerrada numa capa da qual se deve libertar na vida terrena. A escória que ainda se agarra a uma alma impede que o raio de luz do amor de Deus entre nela.... Eles têm de ser dissolvidos primeiro para que a luz do amor possa permear completamente a alma e isto também significa que a alma pode ascender depois da sua morte sem preocupações e entrar nos reinos dos bem-aventurados. E a dissolução desta capa traz consigo: oração íntima a Deus, obras de amor e também sofrimentos corporais de vários tipos..... O amor e o sofrimento são o meio mais eficaz de purificação, o amor e o sofrimento também fazem com que as pessoas interiormente, o amor e o sofrimento criem uma distância do mundo com as suas alegrias.... O caminho do amor e do sofrimento é o caminho que Jesus percorreu. Ele chamou ao discipulado, e prometeu vida àqueles que O seguiam. Pois o Seu caminho certamente leva ao objetivo. Ele conduz do reino das trevas para o reino da luz, e Ele também ajuda todos os que O amam e querem segui-Lo a carregar o pequeno da cruz quando parece demasiado pesado para o ser humano e Ele volta-se para Ele, o portador divino da cruz, para pedir ajuda..... Mas quando a concha física é descartada, então a alma se alegra quando entra pelo portão da eternidade. Então cumpriu o seu propósito de vida na terra, voltou ao seu verdadeiro lar, onde há vida eterna e bem-aventurança eterna...._>Amém