• Înapoi

Vocea conștiinței....

Fiecare poartă în sine un admonestator tăcut, care îl îndeamnă sau îl avertizează în mod imperceptibil, dar care se exprimă atât de discret încât poate fi ignorat cu ușurință dacă persoana nu-i acordă atenție. Acest admonestator din tine este și el un har al lui Dumnezeu, un ajutor care aplică iubirea lui Dumnezeu, un dar care este dat fiecărei ființe umane, dar care trebuie respectat pentru a avea un scop. Atâta timp cât omul vrea să trăiască corect și drept, va fi mereu atent la ceea ce îi spune vocea interioară, se va simți împiedicat atunci când este pe punctul de a greși și va auzi un îndemn liniștit în el însuși atunci când este necesar să facă fapte bune, pentru că îndemnul din el se poate exprima cu oamenii de bunăvoință. Cu toate acestea, "vocea conștiinței" poate fi ușor înăbușită sau înecată de ispite care sună mai tare și, prin urmare, sunt mai ușor de ascultat, dar care nu vor aduce niciodată mântuirea sufletului. Atunci ființa umană devine plictisitoare, îi este indiferent dacă acțiunile sale sunt bune sau rele..... Urmează toate sugestiile care îi aduc avantaje pământești și nu mai ascultă atunci când vocea conștiinței vrea să se facă auzită. Totuși, această insensibilitate față de limbajul conștiinței este vina sa, deoarece admonestatorul tăcut se află în inima fiecărei persoane, dar poate fi reprimat sau împiedicat în mod conștient să se exprime, iar acest lucru se întâmplă atunci când persoana acționează împotriva admonestării sau avertismentului interior și astfel reduce la tăcere această voce fină.... Pentru că Dumnezeu nu folosește constrângerea voinței, și ar fi constrângere a voinței dacă vocea interioară s-ar impune tot mai tare în ciuda rezistenței, iar ființa umană ar deveni astfel lipsită de libertate în a dori și a acționa. Orice dar al harului de la Dumnezeu trebuie folosit în mod voluntar pentru a nu-și rata efectul.... Cu toate acestea, are cel mai mare succes dacă ființa umană se lasă complet ghidată din interior.... Dacă el se consultă înainte de a face ceva, dacă, dorind să facă întotdeauna ceea ce este corect, Îi cere lui Dumnezeu îndrumarea și apoi se lasă îndrumat de El.... Și atunci vocea va suna întotdeauna mai clar și mai ușor de înțeles pentru el, atunci nu va mai putea fi înecată de vocea lumii.... Atunci, ființa umană se va pune în mod conștient sub conducerea spiritului, pentru că va recunoaște lucrarea acestuia în interiorul său și va ști că vocea lui Dumnezeu este cea care acum îl conduce și îl ghidează, care îl instruiește și îi stă alături pentru a-l sfătui.... Admonestatorul tăcut din ființa umană, vocea conștiinței, poate fi, prin urmare, determinat de către ființa umană însăși să vorbească, dacă este întotdeauna dispus să o asculte și să-i urmeze sugestiile, dar acest lucru se va întâmpla numai la oamenii care trăiesc o viață de iubire.... Atunci nu vor mai exista obstacole pentru scânteia spirituală care vrea să se exprime, atunci ea poate ieși și influența în mod deschis ființa umană, atunci acest lucru nu mai înseamnă o constrângere a voinței, pentru că atunci voința va dori de bunăvoie să se supună conducerii divine-spirituale.... Și atunci, ființa umană va duce o viață interioară, se va consulta permanent cu ghidul său interior, va ști că vocea lui Dumnezeu este cea care răsună în el, care îl avertizează și îl îndrumă, care îl călăuzește pe toate drumurile sale.... Și atunci, modul său de viață va fi, de asemenea, conform voinței lui Dumnezeu, pentru că spiritul din el influențează întotdeauna ființa umană doar în voința lui Dumnezeu. Nici o ființă umană nu trebuie să treacă prin viața pământească fără admonestatorul și avertizorul interior, pentru că el se va adresa tuturor oamenilor atâta timp cât aceștia sunt încă de călăuzit, atâta timp cât sunt încă nehotărâți asupra acțiunii bune și rele.... Dar, de îndată ce voința de a face răul prevalează, vocea va deveni din ce în ce mai tăcută și, în cele din urmă, poate să tacă complet dacă nu se produce o schimbare bruscă. Dar atâta timp cât ființa umană trăiește, Dumnezeu încearcă mereu și mereu să îi vorbească în interior și să îi atingă conștiința..... Dar El nu exercită nici o constrângere asupra voinței sale, El îi lasă întotdeauna libertatea sa....

Amin

La voix de la conscience

Chacun porte en soi un silencieux réprobateur qui le pousse ou l’avertit d’une manière imperceptible, mais qui se manifeste si doucement qu’il peut facilement ne pas être entendu si l'homme ne s’en occupe pas. Ce réprobateur en vous est aussi une Grâce de Dieu, un Moyen d'aide que l’Amour de Dieu emploie, un Don qui est donné à chaque homme, mais dont il doit aussi s’occuper s'il doit avoir un but. Tant que l‘homme veut vivre d’une manière droite et juste, il s’occupera toujours de ce que la voix intérieure dit, il se sentira entravé lorsqu’il entend commettre une injustice, et percevra une douce poussée là où il s’agit d'accomplir de bonnes œuvres, parce que le réprobateur en lui peut se manifester dans l'homme qui est de bonne volonté. Mais la «voix de la conscience» peut aussi être très facilement étouffée par des séductions qui résonnent plus fort et pour cela elles sont écoutées, cependant elles ne sont jamais pour le salut de l'âme. Alors l'homme devient obtus, il lui est indifférent que son action soit bonne ou mauvaise. Il suit toutes les stimulations qui lui apportent un avantage terrestre et n'écoute plus lorsque la voix de la conscience voudrait se faire remarquer. Mais cette insensibilité pour la voix de la conscience est sa propre faute, parce que le silencieux réprobateur se trouve dans le cœur de chaque homme, il peut être repoussé ou consciemment entravé à se manifester, et cela se passe lorsque l'homme agit contre la mise en garde ou l’avertissement intérieur et donc il étouffe la voix douce, parce que Dieu n'emploie aucune contrainte de volonté, et ce serait une contrainte de volonté si la voix intérieure malgré le refus se poussait toujours plus fort en avant et avec cela l'homme deviendrait non-libre dans sa volonté et ses actes. Chaque Don de Grâce de Dieu doit être exploité dans la libre volonté, s'il ne veut pas manquer son effet. Mais c’est un succès maximum lorsque l'homme se laisse guider entièrement de l'intérieur. Si dans chaque décision de faire ou de ne pas faire il demande conseil à lui-même, s'il demande à Dieu de le guider pour faire toujours le juste dans Sa volonté, et qu’ensuite il se laisse guider par Lui, alors la voix résonnera en lui de façon toujours plus claire et compréhensible, elle ne pourra alors plus être couverte par la voix du monde. Alors l'homme se pose consciemment sous la Conduite de l'Esprit, parce qu'il reconnaît en lui Son Action et sait que c’est la Voix de Dieu qui maintenant le guide et le mène, qui l'instruit et est à son coté pour le conseiller. Le silencieux réprobateur dans l'homme, la voix de la conscience, peut donc être poussé par l'homme lui-même à se manifester de plus en plus fort, toujours lorsqu’il est disposé à l'écouter et à suivre ses exigences, chose qui se passera seulement chez les hommes qui mènent une vie dans l'amour. Il n'y a alors plus d’obstacles pour l’étincelle spirituelle qui voudraient se manifester, alors elle peut sortir et agir ouvertement sur l'homme, cela ne signifie alors plus une contrainte de volonté, parce que la volonté est alors aussi disposée à se mettre sous la Conduite divine-spirituelle. Alors l'homme mène une vie intérieure, il s’examine constamment avec son guide intérieur, il sait que c’est la Voix de Dieu, qui résonne en lui, qui l'avertit et le met en garde, qui le guide sur toutes ses voies. Alors son chemin de vie sera aussi selon la Volonté de Dieu, parce que l'Esprit en lui agit toujours seulement dans la Volonté de Dieu sur l'homme. Aucun homme ne doit passer à travers la vie terrestre sans le réprobateur et l’avertisseur intérieur, parce qu'il parlera à tous les hommes tant que ceux-ci ont encore besoin d’un guide, tant qu’ils sont encore indécis pour agir dans le bien ou bien aussi dans le mal, mais dès que la volonté se développe vers le mal, la voix devient toujours plus plaintive et à la fin elle peut totalement devenir muette, s'il ne se produit pas un changement soudain. Tant que l'homme vit, Dieu cherche toujours de nouveau à lui parler intérieurement et à toucher sa conscience, mais il n'exerce aucune contrainte sur sa volonté et il lui laisse toujours sa liberté.

Amen