• Înapoi

Adversitatea, care vă învață să vă rugați corect....

Vă acord toată protecția și ajutorul Meu, dacă vă apropiați de Mine pentru aceasta. Și, prin urmare, nu se poate pierde nimeni care are atât de multă credință în sine încât să-Mi ceară milă în cea mai mare adversitate. Cu adevărat nu-l voi lăsa să se piardă, căci un astfel de apel dovedește că el crede în Mine. Cu toate acestea, cuvintele care sunt rostite doar cu gura nu reprezintă o chemare către Mine, deoarece inima ființei umane este atunci neimplicată, iar Eu evaluez întotdeauna doar ceea ce urcă la Mine în spirit și în adevăr. Dar este posibil ca și așa-numiții creștini formali să trimită din inimă o chemare către Mine în momentele de cea mai mare adversitate, să aibă și ei în ei înșiși certitudinea că există un Dumnezeu care îi poate ajuta și apoi să se întoarcă la El.... Și nu voi înșela această credință.... Iar rugăciunea unei singure persoane, care este astfel trimisă la Mine în spirit și în adevăr, va obține mai mult decât rugăciunea din buze a maselor care folosesc doar formule goale și nu găsesc legătura intimă cu Mine, a căror credință în Mine este astfel una moartă, fără putere și fără viață.... Și voi, oamenii, veți ajunge în astfel de adversități în care numai Eu vă pot ajuta, și atunci se va dovedi cine stabilește relația corectă cu Mine, cine se recomandă Mie din toată inima și apelează la milă. Numai o stare complet deznădăjduită poate provoca acest apel la oamenii slabi sau necredincioși, când mântuirea nu mai pare posibilă și persoana aproape că renunță la ea însăși.... Atunci își poate aduce aminte de Cel care are putere și căruia nimic nu-i este imposibil.... Și atunci tot acoperământul exterior va cădea, atunci ființa umană va sta săracă și smerită în fața Aceluia pe Care nu a vrut să-L recunoască, dar nici nu a putut să-L respingă cu convingere, și atunci se va întoarce către El cu cuvinte pe care inima le bâiguie chiar dacă gura tace. Iar acesta nu va regreta în veci.... Într-o zi, El va binecuvânta această mare adversitate care i-a adus lumina cunoașterii pentru că el a stabilit în mod conștient legătura cu Mine, astfel încât să pot să-l ascult și să-l aud și pe el. O inimă înfricoșată are cele mai multe șanse să renunțe la carapacea rigidă din jurul ei, ea iese la iveală în toată slăbiciunea și se oferă Mie, pe Care Îl recunoaște brusc în marea ei adversitate. Dar trebuie să existe încă o scânteie de credință în ea, care a fost îngropată și care acum strălucește prin marea adversitate ca o mică stea a speranței.... Dar oricine este lipsit de credință nu va găsi calea spre Mine nici în cea mai mare adversitate, cu excepția cazului în care puterea credinței unui semen ar putea să-l convingă să se predea, la fel, unei puteri pe care încă nu a recunoscut-o.... Cunosc fiecare gând și îl iau în considerare și, cu adevărat, nu voi lăsa să se piardă pe nimeni care mai poate fi salvat, căci dragostea și grija Mea sunt îndreptate în mod constant către oamenii de pe acest Pământ, astfel încât aceștia să găsească totuși calea spre Mine înainte de sfârșit.... Prin urmare, orice s-ar întâmpla nu va contribui decât la recunoașterea Mea de către oameni, la stabilirea conștientă a legăturii cu Mine, pentru că atunci nici ei nu se vor pierde pentru veșnicie.... Voi, care sunteți cu spiritul trezit, trebuie să priviți toate evenimentele din timpul care vine doar în așa fel încât să servească la salvarea celui căzut.... Căci se vor întâmpla încă multe lucruri care vă vor face să tremurați.... Iar oamenii vor fi înclinați să nege un Dumnezeu al iubirii. Dar voi știți care este miza.... că Eu folosesc toate mijloacele pentru a-i determina pe oameni să trimită o chemare către Mine din inima lor.... și că, prin urmare, trebuie să recurg și la mijloace care vă fac să vă îndoiți de iubirea Mea și totuși, doar iubirea Mea este decisivă, pentru că vreau să protejez sufletele de o nouă izgonire, de o adversitate mult mai mare....

Amin

Not, die recht beten lehret....

Euch allen gewähre Ich Meinen Schutz und Meine Hilfe, so ihr Mich darum angeht. Und darum kann kein Mensch verlorengehen, der so viel Glauben in sich hat, daß er in höchster Not zu Mir rufet um Erbarmen. Diesen lasse Ich wahrlich nicht verlorengehen, denn ein solcher Ruf beweiset, daß er an Mich glaubt. Worte, die nur der Mund daherredet, sind jedoch kein Ruf zu Mir, weil das Herz des Menschen dann unbeteiligt ist und Ich immer nur das bewerte, was im Geist und in der Wahrheit zu Mir emporsteigt. Aber es ist möglich, daß auch sogenannte Formchristen in Zeiten höchster Not aus dem Herzen kommend (einen Ruf = d. Hg.) aufsenden zu Mir, daß sie auch in sich die Gewißheit haben, daß es einen Gott gibt, Der ihnen helfen kann, und sich dann an Ihn wenden.... Und diesen Glauben werde Ich nicht täuschen.... Und das Gebet eines einzigen Menschen, das also im Geist und in der Wahrheit zu Mir emporgesandt wird, wird mehr erreichen, als das Lippengebet von Massen, die nur leere Formeln anwenden und die innige Verbindung mit Mir nicht finden, deren Glauben an Mich also ein toter ist, ohne Kraft und Leben.... Und ihr Menschen werdet in solche Not kommen, wo nur Ich euch helfen kann, und dann wird es sich erweisen, wer das rechte Verhältnis zu Mir herstellt, wer sich Mir aus ganzem Herzen empfiehlt und um Gnade bittet. Nur ein völlig hoffnungsloser Zustand kann bei Schwach- oder Ungläubigen diesen Bittruf zuwege bringen, wenn in keiner Weise mehr Rettung möglich erscheint und der Mensch sich selbst fast aufgibt.... Dann kann er gedenken Dessen, Der Macht hat und Dem nichts unmöglich ist.... Und dann fallen alle äußerlichen Hüllen ab, dann steht der Mensch arm und demütig Dem gegenüber, Den er nicht anerkennen wollte, aber auch nicht überzeugt ablehnen konnte, und dann wendet er sich an Ihn mit Worten, die das Herz stammelt, auch wenn der Mund stumm bleibt. Und dieser wird es ewig nicht bereuen.... Er wird einmal diese große Not segnen, die ihm das Licht der Erkenntnis brachte, weil er bewußt die Bindung herstellte mit Mir, so daß Ich ihn anhören und auch erhören konnte. Ein bangendes Herz läßt am ehesten die starre Hülle um sich fallen, es tritt hervor in aller Schwäche und trägt sich Mir an, Den es in seiner großen Not plötzlich erkennt.... Doch es muß noch ein Fünkchen Glauben in ihm sein, das verschüttet war und durch die große Not nun leuchtet als winziger Hoffnungsstern.... Wer aber ungläubig ist, der findet auch in größter Not nicht den Weg zu Mir, es sei denn, die Kraft des Glaubens eines Mitmenschen könnte ihn dazu bewegen, sich gleichfalls einer von ihm noch nicht erkannten Macht hinzugeben.... Ich weiß um jeden Gedanken und trage ihm Rechnung, und wer sich noch erretten läßt, den lasse Ich wahrlich nicht verlorengehen, denn unentwegt gilt Meine Liebe und Sorge den Menschen dieser Erde, daß sie noch vor dem Ende zu Mir finden.... Darum, was auch geschehen mag, es soll alles nur dazu beitragen, daß die Menschen Mich anerkennen, daß sie bewußt die Verbindung herstellen mit Mir, weil sie dann auch nicht verloren sind für ewige Zeiten.... Ihr, die ihr erweckten Geistes seid, sollet alle Geschehen in kommender Zeit nur so betrachten, daß sie zur Rettung des Gefallenen dienen.... Denn es wird noch viel geschehen, was euch erbeben lässet.... Und die Menschen werden geneigt sein, einen Gott der Liebe abzustreiten. Ihr aber wisset, worum es geht.... daß Ich alle Mittel anwende, um die Menschen zu veranlassen, aus dem Herzen einen Ruf zu Mir zu senden.... und daß Ich darum auch zu Mitteln greifen muß, die euch an Meiner Liebe zweifeln lassen, und dennoch Meine Liebe allein bestimmend ist, weil Ich die Seelen bewahren möchte vor nochmaliger Bannung, vor weit größerer Not....

Amen