• Înapoi

Patimile lui Hristos....

Suferințele lui Hristos pe cruce nu sunt nici pe departe de înțeles pentru oamenii de pe Pământ, deoarece, în imperfecțiunea lor, ei nu pot înțelege ce înseamnă ca o ființă umană perfectă să devină victima păcatului, deoarece răutatea oamenilor a fost, ca să zic așa, victorioasă asupra Celui care nu le-a provocat nicio suferință. Sufletul de lumină al ființei umane Iisus s-a cutremurat în fața odraslelor iadului, dar nu s-a împotrivit.... A lăsat să i se întâmple totul, dar a fost îngrozit de atâta murdărie și răutate a oamenilor. A suferit de nedescris, chiar mai mult decât trupul, din cauza a ceea ce i s-a făcut. Sufletul Său se afla în mijlocul întunericului, iar lumina lui nu a putut suporta întunericul; totuși, nu a fugit de el, pentru că a vrut să bea paharul până la capăt pentru a răscumpăra omenirea. El însuși a renunțat la lumină, altfel nu i s-ar fi putut întâmpla ceea ce iubirea omului Iisus a vrut să se întâmple, pentru a oferi lui Dumnezeu o jertfă pentru păcatele omenirii. Astfel, el a lăsat ca lumina lui să devină ineficientă și s-a aflat în mijlocul unui întuneric care l-a chinuit și l-a înspăimântat peste măsură, ceea ce i-a mărit de o mie de ori suferința, căci chinurile sufletului depășeau suferința fizică, pe care numai o ființă umană desăvârșită o putea înțelege. Iisus, însă, era perfect, așa cum Tatăl Său din ceruri este perfect.... și totuși, pe Pământ, în mijlocul păcatului..... Împărăția Sa era împărăția luminii, Pământul era împărăția lui Satana, iar în această împărăție sufletul de lumină se lăsa atacat. Și o groază imensă l-a cuprins, cea mai pură și mai curată ființă care a trăit vreodată pe Pământ. Trebuia să se lase atins de mâini de care se îngrozea pentru că se întindeau din iad și îl apucau, trebuia să asculte cuvinte care îl răneau profund; era ca și cum ar fi fost despărțit de lumea sa și lăsat fără apărare în fața întunericului, ceea ce, într-adevăr, fusese voința sa din veșnicie pentru a îndeplini actul de mântuire, dar nu era mai puțin îngrozitor pentru că era înspăimântat și chinuit până la epuizare...... De aceea, Iisus a rostit cuvintele: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit...." În acel moment nu mai știa nimic despre misiunea lui, simțea doar despărțirea de Dumnezeu, de Lumina după care tânjea și striga în suferința lui.... A fost cel mai crud lucru pe care o ființă umană a trebuit să îl îndure vreodată pe Pământ, pentru că nu doar suferința trupului a trebuit să o îndure, ci pentru că sufletul a suferit considerabil mai mult, lucru pentru care omenirea nu are înțelegere. Și, prin urmare, nicio ființă umană, oricât de mult ar avea de suferit, nu va ajunge la acest nivel pe care l-a îndurat ființa umană Iisus, Care știa cu mult timp înainte și care s-a rugat în omenescul Său: "Tată, să treacă acest pahar de la mine.... dar nu voia mea, ci a Ta să se facă....". A fost în același timp și voința sufletului Său, care se subordonase complet lui Dumnezeu, de a săvârși actul de Mântuire, și s-a predat destinului său, deoarece dragostea pentru umanitatea suferindă era extrem de mare, dar la fel cum și vina păcatului era atât de mare încât numai chinul și suferința maximă puteau fi considerate o jertfă de ispășire, care a fost așadar oferită de ființa umană Iisus. Cu toate acestea, adâncimea suferinței este incomensurabilă, așa cum nemăsurată a fost dragostea Sa, care i-a permis să ia asupra Sa toată suferința trupului și a sufletului pentru a răscumpăra omenirea de la moartea veșnică....

Amin

Sofrimento de Cristo ....

O sofrimento de Cristo na cruz não pode sequer ser remotamente compreendido pelas pessoas na terra, pois na sua imperfeição não conseguem compreender o que significa para um ser humano perfeito tornar-se vítima do pecado, pois a maldade das pessoas era, por assim dizer, vitoriosa sobre Aquele que não lhes tinha causado sofrimento. A alma de luz do ser humano Jesus estremeceu antes das termas do inferno, mas não resistiu .... Deixou que tudo lhe acontecesse, mas ficou horrorizado com tanta imundície e maldade das pessoas. Sofreu indescritivelmente, ainda mais do que o corpo, por causa do que lhe foi feito. A alma estava no meio da escuridão, e a sua luz não podia suportar a escuridão; no entanto, não fugiu dela, porque queria beber a taça ao máximo para redimir a humanidade. Ela própria desistiu da luz, caso contrário isso não lhe poderia ter acontecido que o amor do homem que Jesus queria que acontecesse para oferecer a Deus um sacrifício pelos pecados da humanidade. Assim ela deixou a sua luz tornar-se ineficaz e viu-se no meio da escuridão que a atormentava e assustava para além da medida, o que aumentou o seu sofrimento mil vezes, pois os tormentos da alma ultrapassavam o sofrimento físico, que só um ser humano perfeito poderia compreender. Mas Jesus era perfeito, tal como o seu Pai no céu é perfeito .... e, no entanto, ainda na terra no meio do pecado ..... O seu reino era o reino da luz, a terra era o reino de Satanás, e neste reino a alma da luz permitia-se ser violada. E um imenso horror encheu-o, o ser mais puro e claro que alguma vez existiu na terra. Tinha de se deixar tocar por mãos que o horrorizavam, porque saíam do inferno e o agarravam, tinha de ouvir palavras que o magoavam profundamente; estava, por assim dizer, separado do seu mundo e abandonado indefeso à escuridão, que tinha sido de facto a sua própria vontade desde a eternidade para realizar o acto de Salvação, mas não era menos horrível porque estava assustado e atormentado até à exaustão ..... Por isso Jesus pronunciou as palavras: "Meu Deus, meu Deus, porque me abandonaste ....". Ela não sabia mais nada da sua missão naquele momento, sentia apenas a separação de Deus, da Luz por Quem ansiava e gritava na sua angústia .... Foi a coisa mais cruel que um ser humano alguma vez teve de suportar na Terra, porque não só o sofrimento do corpo teve de ser suportado por Ele, mas também porque a alma sofreu consideravelmente mais, pelo que a humanidade não tem compreensão. E, portanto, nenhum ser humano, por muito severo que tenha de sofrer, atingirá este nível que o ser humano Jesus suportou, que muito antes conhecia e rezava na sua humanidade: 'Pai, deixa este cálice passar por mim ...., mas não seja feita a minha vontade, mas a tua ....'. Era também ao mesmo tempo a vontade da Sua alma, que se tinha subordinado completamente a Deus, de realizar o acto de Salvação, e rendeu-se ao seu destino, pois o amor pela humanidade sofredora era extremamente grande, mas tal como a culpa do pecado era tão grande que só o maior tormento e sofrimento podia ser considerado um sacrifício de expiação, que por isso foi oferecido pelo ser humano Jesus. Contudo, a profundidade do sofrimento é imensurável, tal como o Seu amor era imensurável, o que lhe permitiu tomar sobre si todo o sofrimento de corpo e alma para redimir a humanidade da morte eterna ...._>Ámen