5092 Patimile lui Hristos....

martie 23, 1951: Carte 57

Suferințele lui Hristos pe cruce nu sunt nici pe departe de înțeles pentru oamenii de pe Pământ, deoarece, în imperfecțiunea lor, ei nu pot înțelege ce înseamnă ca o ființă umană perfectă să devină victima păcatului, deoarece răutatea oamenilor a fost, ca să zic așa, victorioasă asupra Celui care nu le-a provocat nicio suferință. Sufletul de lumină al ființei umane Iisus s-a cutremurat în fața odraslelor iadului, dar nu s-a împotrivit.... A lăsat să i se întâmple totul, dar a fost îngrozit de atâta murdărie și răutate a oamenilor. A suferit de nedescris, chiar mai mult decât trupul, din cauza a ceea ce i s-a făcut. Sufletul Său se afla în mijlocul întunericului, iar lumina lui nu a putut suporta întunericul; totuși, nu a fugit de el, pentru că a vrut să bea paharul până la capăt pentru a răscumpăra omenirea. El însuși a renunțat la lumină, altfel nu i s-ar fi putut întâmpla ceea ce iubirea omului Iisus a vrut să se întâmple, pentru a oferi lui Dumnezeu o jertfă pentru păcatele omenirii. Astfel, el a lăsat ca lumina lui să devină ineficientă și s-a aflat în mijlocul unui întuneric care l-a chinuit și l-a înspăimântat peste măsură, ceea ce i-a mărit de o mie de ori suferința, căci chinurile sufletului depășeau suferința fizică, pe care numai o ființă umană desăvârșită o putea înțelege. Iisus, însă, era perfect, așa cum Tatăl Său din ceruri este perfect.... și totuși, pe Pământ, în mijlocul păcatului..... Împărăția Sa era împărăția luminii, Pământul era împărăția lui Satana, iar în această împărăție sufletul de lumină se lăsa atacat. Și o groază imensă l-a cuprins, cea mai pură și mai curată ființă care a trăit vreodată pe Pământ. Trebuia să se lase atins de mâini de care se îngrozea pentru că se întindeau din iad și îl apucau, trebuia să asculte cuvinte care îl răneau profund; era ca și cum ar fi fost despărțit de lumea sa și lăsat fără apărare în fața întunericului, ceea ce, într-adevăr, fusese voința sa din veșnicie pentru a îndeplini actul de mântuire, dar nu era mai puțin îngrozitor pentru că era înspăimântat și chinuit până la epuizare...... De aceea, Iisus a rostit cuvintele: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit...." În acel moment nu mai știa nimic despre misiunea lui, simțea doar despărțirea de Dumnezeu, de Lumina după care tânjea și striga în suferința lui.... A fost cel mai crud lucru pe care o ființă umană a trebuit să îl îndure vreodată pe Pământ, pentru că nu doar suferința trupului a trebuit să o îndure, ci pentru că sufletul a suferit considerabil mai mult, lucru pentru care omenirea nu are înțelegere. Și, prin urmare, nicio ființă umană, oricât de mult ar avea de suferit, nu va ajunge la acest nivel pe care l-a îndurat ființa umană Iisus, Care știa cu mult timp înainte și care s-a rugat în omenescul Său: "Tată, să treacă acest pahar de la mine.... dar nu voia mea, ci a Ta să se facă....". A fost în același timp și voința sufletului Său, care se subordonase complet lui Dumnezeu, de a săvârși actul de Mântuire, și s-a predat destinului său, deoarece dragostea pentru umanitatea suferindă era extrem de mare, dar la fel cum și vina păcatului era atât de mare încât numai chinul și suferința maximă puteau fi considerate o jertfă de ispășire, care a fost așadar oferită de ființa umană Iisus. Cu toate acestea, adâncimea suferinței este incomensurabilă, așa cum nemăsurată a fost dragostea Sa, care i-a permis să ia asupra Sa toată suferința trupului și a sufletului pentru a răscumpăra omenirea de la moartea veșnică....

Amin

Această comunicare este menționată în următorul caiet tematic:

Caiet tematic	Titlu	Descarcă
152	Iisus Hristos	ePub   PDF   Kindle

---

Downloads

Oferte de descărcare pentru cartea _book
 ePub  
 Kindle  
  Alte descărcări

Această comunicare
Ascultă
Descarcă ca și MP3
Vizualizare imprimare
 Scrieri de mână