• Înapoi

Viața.... Trezirea scânteii divine în ființa umană....

Scânteia spirituală divină din ființa umană este viața actuală a ființei umane și, prin urmare, se poate vorbi de renaștere doar atunci când spiritul din ființa umană a fost trezit, când își poate începe activitatea și astfel începe viața spirituală.... Ființa umană renaște apoi în spirit, deoarece nașterea sa pământească nu are sens și scop decât după ce a avut loc renașterea spirituală. Scânteia spirituală divină a fost recunoscută (în mod conștient) de sufletul ființei umane, chiar dacă aceasta nu poate încă să facă distincția intelectuală între cele două concepte de suflet și spirit. Pentru că unitatea dintre spirit și suflet este un proces care poate avea loc fără ca ființa umană ca atare să aibă cunoștință de ea, deoarece această cunoaștere îi este transmisă doar după ce a avut loc unificarea dintre suflet și spirit. Pentru că numai atunci spiritul poate lumina sufletul în legătură cu ceea ce înseamnă unificarea spiritului cu sufletul și numai atunci sufletul se străduiește să ajungă la o uniune tot mai intimă cu spiritul său și să accepte de la acesta cele mai bogate cunoștințe. Și abia acum trăiește ființa umană, adică își folosește cunoștințele și acum lucrează în mod conștient pentru Împărăția lui Dumnezeu; este activ în mod sârguincios pentru a răspândi cunoștințele pe care le-a dobândit și pentru a le oferi semenilor săi.... Viața este o activitate constantă.... Este adevărat că și ființa umană trăiește pământesc fără să fi trezit scânteia divină din ea însăși, adică este activă pământesc și astfel creează pentru viața sa pământească, pentru trupul său și pentru scopurile sale pământești. Dar aceasta nu este viața adevărată, viața care dăinuie, viața despre care a vorbit Iisus Hristos, viața pe care a promis-o celui care crede în El...... Căci adevărata viață este viața duhovnicească, care este veșnică și pe care scopul vieții pământești este de a o dobândi. Doar atunci când spiritul din ființa umană este trezit la viață se împlinește scopul vieții pământești. Iar această renaștere a spiritului este cel mai de dorit lucru, pentru că aduce sufletului uman un profit inestimabil. Ceea ce oferă pământul este nimic permanent și este de folos doar trupului, dar niciodată sufletului. Însă ceea ce spiritul oferă sufletului este pentru el răcorire și înviorare, este hrană pentru el, deci tărie pentru viață; este un bun delicios care nu mai poate trece, care face fericit și împinge la o activitate sârguincioasă și poate fi numit, de aceea, elixirul vieții, pentru că acum nu mai este niciodată posibilă moartea, care mai înainte amenința sufletul și care, de asemenea, i-ar fi revenit inevitabil dacă nu ar fi avut loc renașterea spirituală. Corpul trupesc este carapacea care reține scânteia divină în sine, iar acum depinde de voința liberă a ființei umane dacă va sparge carapacea, dacă se va strădui să trezească la viață divinul din el însuși. Iar dacă sufletul, purtător al voinței, se îndreaptă spre spiritul divin încercând să pătrundă învelișul, eliberându-se de toate dorințele pământești, de vicii și de infirmități, dacă încearcă să dizolve învelișul prin activitate iubitoare..., scânteia spirituală divină va începe să se agite, va intra în contact cu sufletul ființei umane, îl va ajuta să se autodepășească, îi va șopti în permanență sfaturi și instrucțiuni, iar acum va ghida sufletul de îndată ce acesta se lasă ghidat de ea. Și acum scânteia divină din ființa umană preia conducerea, iar acest lucru este cu adevărat drept... Acum, spiritul și sufletul nu mai sunt în contradicție unul cu celălalt, ci își urmăresc unitar scopul.... ei se îndreaptă spre casa eternă și ignoră trupul, pământul și tot ceea ce este pământesc, deși ființa umană locuiește încă pe Pământ. Ființa umană este vie chiar dacă este indiferentă față de lucrurile pământești, deoarece spiritul său este în permanență viu și activ. Omul creează numai pentru împărăția spirituală, pentru împărăția lui Dumnezeu, lucrează asupra sa și asupra semenilor săi, este permanent activ, căci scânteia spirituală din el nu-i permite niciodată să se odihnească, să se odihnească degeaba, ceea ce este perisabil pentru că este sinonim cu moartea.... cu o stare care este agonizantă în eternitate și care, prin urmare, ar trebui să fie temută ca fiind cea mai rea soartă pe care o poate avea sufletul uman. Dar odată ce spiritul a venit la viață, nu mai există moarte veșnică, căci spiritul este nemuritor și atrage și sufletul la sine în viața veșnică, în slava veșnică.....

Amin

Life.... Despertar a centelha divina no homem....

A centelha espiritual divina no ser humano é a vida real deste último e, portanto, só se pode falar de renascimento quando o espírito no ser humano foi despertado, quando ele pode iniciar sua atividade e, assim, a vida espiritual tem seu início..... O ser humano renasce então em espírito, pois o seu nascimento terreno só se tornou significativo e propositado quando o renascimento espiritual ocorreu. A centelha espiritual divina foi (conscientemente) reconhecida pela alma do ser humano, mesmo que o ser humano ainda não possa distinguir intelectualmente entre os dois conceitos de alma e espírito. Porque a unidade do espírito e da alma é um processo que pode ter lugar sem que o ser humano como tal tenha conhecimento dela, pois esse conhecimento só lhe é transmitido uma vez que a unificação entre alma e espírito tenha tido lugar. Pois só então o espírito pode iluminar a alma sobre o que significa a unificação do espírito com a alma, e só então a alma se esforça por uma união cada vez mais íntima com seu espírito e aceita o conhecimento mais rico dele. E só agora o ser humano vive, ou seja, ele utiliza o seu conhecimento e agora trabalha conscientemente para o Reino de Deus; ele é diligentemente ativo para espalhar o conhecimento que adquiriu e para transmitir o conhecimento aos seus semelhantes....

A vida é uma atividade constante.... É verdade que o homem também vive na Terra sem ter despertado a centelha divina em si mesmo, ou seja, ele é ativo na Terra e assim cria para a sua vida terrena, para o seu corpo e para os seus objetivos terrenos. Mas esta não é a vida verdadeira, a vida que perdura, a vida de que Jesus Cristo falou, a vida que Ele prometeu àquele que acredita n'Ele..... Porque a verdadeira vida é a vida do espírito, que é eterna e que é o propósito da vida terrena para ganhar. Só quando o espírito no ser humano é despertado para a vida é que se cumpre o propósito da vida terrena. E esse renascimento do espírito é a coisa mais desejável, porque dá à alma do ser humano um lucro inestimável. O que a terra oferece é impermanente e de utilidade apenas para o corpo, mas nunca para a alma. No entanto, o que o espírito oferece à alma é um refresco e um refresco, é alimento para ela, portanto, força para a vida; é um bem delicioso que já não pode mais passar, que alegra e impulsiona à atividade diligente e pode, portanto, ser chamado de elixir da vida, porque a morte agora nunca é possível, o que antes ameaçava a alma e seria também, inevitavelmente, sua parte se o renascimento espiritual não tivesse acontecido. O corpo carnal é a concha que segura a centelha divina dentro de si, e agora depende do livre arbítrio do ser humano se ele explode a concha, se ele se esforça para despertar o divino em si mesmo para a vida. E se a alma, portadora da vontade, se volta para o espírito divino, tentando penetrar na cobertura, libertando-se de todos os desejos terrenos, de vícios e enfermidades, se tenta dissolver a cobertura através da actividade amorosa A centelha espiritual divina começará a despertar, fará contato com a alma do ser humano, o ajudará a superar a si mesmo, sussurrará constantemente conselhos e instruções a ele, e agora guiará a alma assim que se deixar guiar por ele. E agora a centelha divina no ser humano toma conta da orientação, e isto é realmente bastante.... Agora o espírito e a alma já não estão em contradição um com o outro, mas perseguem o seu objectivo united.... eles se esforçam em direção ao lar eterno e desconsideram o corpo, a terra e tudo que é terreno, embora o ser humano ainda habita na terra. O ser humano está vivo, mesmo que seja indiferente às coisas terrenas, porque o seu espírito está sempre vivo e ativo. O ser humano só cria para o reino espiritual, para o reino de Deus, ele trabalha sobre si mesmo e sobre os seus semelhantes, ele está constantemente ativo, pois a centelha espiritual dentro dele nunca lhe permite descansar, descansar ociosamente, o que é perecível porque é sinônimo de morte.... com um estado que é agonizante na eternidade e, portanto, deve ser temido como o pior destino que a alma humana pode ser concedido. Mas, uma vez que o espírito tenha vindo à vida, não há mais morte eterna, pois o espírito é imortal e também atrai a alma para si mesmo para a vida eterna, para a glória eterna...._>Amém