• Înapoi

Viața.... Trezirea scânteii divine în ființa umană....

Scânteia spirituală divină din ființa umană este viața actuală a ființei umane și, prin urmare, se poate vorbi de renaștere doar atunci când spiritul din ființa umană a fost trezit, când își poate începe activitatea și astfel începe viața spirituală.... Ființa umană renaște apoi în spirit, deoarece nașterea sa pământească nu are sens și scop decât după ce a avut loc renașterea spirituală. Scânteia spirituală divină a fost recunoscută (în mod conștient) de sufletul ființei umane, chiar dacă aceasta nu poate încă să facă distincția intelectuală între cele două concepte de suflet și spirit. Pentru că unitatea dintre spirit și suflet este un proces care poate avea loc fără ca ființa umană ca atare să aibă cunoștință de ea, deoarece această cunoaștere îi este transmisă doar după ce a avut loc unificarea dintre suflet și spirit. Pentru că numai atunci spiritul poate lumina sufletul în legătură cu ceea ce înseamnă unificarea spiritului cu sufletul și numai atunci sufletul se străduiește să ajungă la o uniune tot mai intimă cu spiritul său și să accepte de la acesta cele mai bogate cunoștințe. Și abia acum trăiește ființa umană, adică își folosește cunoștințele și acum lucrează în mod conștient pentru Împărăția lui Dumnezeu; este activ în mod sârguincios pentru a răspândi cunoștințele pe care le-a dobândit și pentru a le oferi semenilor săi.... Viața este o activitate constantă.... Este adevărat că și ființa umană trăiește pământesc fără să fi trezit scânteia divină din ea însăși, adică este activă pământesc și astfel creează pentru viața sa pământească, pentru trupul său și pentru scopurile sale pământești. Dar aceasta nu este viața adevărată, viața care dăinuie, viața despre care a vorbit Iisus Hristos, viața pe care a promis-o celui care crede în El...... Căci adevărata viață este viața duhovnicească, care este veșnică și pe care scopul vieții pământești este de a o dobândi. Doar atunci când spiritul din ființa umană este trezit la viață se împlinește scopul vieții pământești. Iar această renaștere a spiritului este cel mai de dorit lucru, pentru că aduce sufletului uman un profit inestimabil. Ceea ce oferă pământul este nimic permanent și este de folos doar trupului, dar niciodată sufletului. Însă ceea ce spiritul oferă sufletului este pentru el răcorire și înviorare, este hrană pentru el, deci tărie pentru viață; este un bun delicios care nu mai poate trece, care face fericit și împinge la o activitate sârguincioasă și poate fi numit, de aceea, elixirul vieții, pentru că acum nu mai este niciodată posibilă moartea, care mai înainte amenința sufletul și care, de asemenea, i-ar fi revenit inevitabil dacă nu ar fi avut loc renașterea spirituală. Corpul trupesc este carapacea care reține scânteia divină în sine, iar acum depinde de voința liberă a ființei umane dacă va sparge carapacea, dacă se va strădui să trezească la viață divinul din el însuși. Iar dacă sufletul, purtător al voinței, se îndreaptă spre spiritul divin încercând să pătrundă învelișul, eliberându-se de toate dorințele pământești, de vicii și de infirmități, dacă încearcă să dizolve învelișul prin activitate iubitoare..., scânteia spirituală divină va începe să se agite, va intra în contact cu sufletul ființei umane, îl va ajuta să se autodepășească, îi va șopti în permanență sfaturi și instrucțiuni, iar acum va ghida sufletul de îndată ce acesta se lasă ghidat de ea. Și acum scânteia divină din ființa umană preia conducerea, iar acest lucru este cu adevărat drept... Acum, spiritul și sufletul nu mai sunt în contradicție unul cu celălalt, ci își urmăresc unitar scopul.... ei se îndreaptă spre casa eternă și ignoră trupul, pământul și tot ceea ce este pământesc, deși ființa umană locuiește încă pe Pământ. Ființa umană este vie chiar dacă este indiferentă față de lucrurile pământești, deoarece spiritul său este în permanență viu și activ. Omul creează numai pentru împărăția spirituală, pentru împărăția lui Dumnezeu, lucrează asupra sa și asupra semenilor săi, este permanent activ, căci scânteia spirituală din el nu-i permite niciodată să se odihnească, să se odihnească degeaba, ceea ce este perisabil pentru că este sinonim cu moartea.... cu o stare care este agonizantă în eternitate și care, prin urmare, ar trebui să fie temută ca fiind cea mai rea soartă pe care o poate avea sufletul uman. Dar odată ce spiritul a venit la viață, nu mai există moarte veșnică, căci spiritul este nemuritor și atrage și sufletul la sine în viața veșnică, în slava veșnică.....

Amin

Vida.... Despertar la chispa divina en el humano....

La chispa espiritual divina en el ser humano es la vida real del humano, y por eso sólo podemos hablar de un renacimiento cuando el espíritu en el ser humano ha sido despertado, cuando puede comenzar su actividad y la vida espiritual toma su comienzo.... El ser humano, entonces ha renacido en espíritu, porque su nacimiento terrenal sólo adquiere significado y propósito cuando ha tenido lugar el renacimiento espiritual. La chispa espiritual divina ha sido reconocida (conscientemente) por el alma humana, aunque el ser humano aún no puede distinguir intelectualmente entre los dos conceptos alma y espíritu.

Porque la unificación del espíritu con el alma es un proceso que puede tener lugar sin que el humano como tal tenga conocimiento de ello, porque este conocimiento sólo le es transmitido una vez que se ha producido la unificación entre el alma y el espíritu. Sólo entonces el espíritu puede aclarar al alma sólo lo que significa la unión del espíritu con el alma, y sólo entonces el alma se esfuerza por una unión cada vez más íntima con su espíritu y recibe de éste el conocimiento más rico. Y sólo ahora el humano vive, es decir, utiliza sus conocimientos y ahora trabaja conscientemente para el reino de Dios; Trabaja diligentemente para difundir el conocimiento que ha adquirido y transmitirlo a sus semejantes....

La vida es actividad constante.... El humano vive en la Tierra sin haber despertado la chispa divina dentro de sí, es decir, es terrenalmente activo y por tanto trabaja para su vida terrenal, para su cuerpo y para los objetivos terrenales. Pero esta no es la vida verdadera, la vida que perdura, la vida de la que habló Jesucristo, que prometió a los que creen en Él.... Porque la vida verdadera es la vida del Espíritu, que es imperecedera y cuya propósito de la vida terrenal consiste en ganar esta vida. Sólo cuando el espíritu en el ser humano despierte a la vida se cumplirá el propósito de la vida terrenal. Y este renacimiento del espíritu es lo más deseable porque trae beneficios incalculables al alma humana.

Lo que ofrece la Tierra es transitorio y sólo beneficia el cuerpo, pero nunca el alma. Sin embargo, lo que el espíritu ofrece al alma es refrigerio y refresco, es alimento y por tanto fuerza para la vida; Es un bien preciso que ya no puede perecer, que hace feliz y anima a trabajar diligentemente y por eso puede ser llamado el elixir de la vida, porque entonces ya no es posible la muerte, que antes amenazaba al alma y también sería inevitablemente su parte, según el renacimiento espiritual no habría tenido lugar.

El cuerpo carnal es el caparazón que alberga la chispa divina dentro de sí mismo, y ahora depende del libre albedrío del humano si rompe el caparazón y si se esfuerza por traer a la vida lo divino dentro de él. Y cuando el alma, la portadora de la voluntad, se dirige al espíritu divino tratando de penetrar el caparazón, liberándose de todos los deseos terrenales, de los malos costumbres y vicios, cuando busca disolver el caparazón a través de la actividad amorosa, la chispa divina espiritual comenzará a agitarse, entrará en contacto con el alma humana, la ayudará a superarse, le susurrará constantemente consejos e instrucciones, y ahora guiará al alma tan pronto como el alma se dejará guiar por la chispa espiritual divina.

Y ahora la chispa divina en el ser humano asume el liderazgo, y este es verdaderamente justo.... Ahora el espíritu y el alma ya no están en contradicción, sino que juntes persiguen su objetivo.... se esfuerzan por llegar a la patria eterna y dejar el cuerpo, la Tierra y todo lo terrenal desapercibido, aunque el humano está todavía en la Tierra. El humano está vivo, aunque sea indiferente a las cosas terrenales, porque su espíritu vive y obra constantemente.

El ser humano sólo trabaja para el reino espiritual, para el reino de Dios, trabaja sobre sí mismo y sobre sus semejantes, está constantemente activo, porque la chispa espiritual en él nunca le permite llegar al reposo, al reposo ocioso, que es destructivo, porque es sinónimo de muerte.... con un estado que es tortuoso en la eternidad y, por lo tanto, debe temerse como el peor destino que le puede ocurrir al alma humana. Pero si el espíritu ha cobrado vida, entonces ya no habrá muerte para siempre, porque el espíritu es inmortal, y también atrae al alma hacia sí a la vida eterna, a la gloria eterna....

amén