• Înapoi

A sluji sau a lupta.... Scopul diferit al suferinței....

În stadiul liberului arbitru, ființa nu avea nevoie să se teamă de adversarul lui Dumnezeu, dacă doar umbla în iubire. Atunci l-ar fi învins, deoarece adversarul lui Dumnezeu este complet neputincios împotriva iubirii. Astfel, ființa umană putea să se elibereze de tentații și ispite, deoarece acestea nu au nicio influență asupra ei de îndată ce este activă în iubire. Dar aceasta din urmă depinde de voința liberă a ființei umane și, prin urmare, ființa umană însăși este cauza unei existențe pământești care este fie o luptă permanentă, fie o iubire slujitoare. Dumnezeu vede inima fiecăruia și lasă să vină peste om ceea ce are nevoie, dar îl lasă în lipsă și pe cel care nu are nevoie de ajutorul, de mângâierea și de încurajarea Sa pentru că se opune în interior Lui, deci nu practică iubirea care manifestă voința sa îndreptată spre Dumnezeu.... Iubirea și Dumnezeu sunt una, și astfel o persoană iubitoare este și ea unită cu Dumnezeu și trebuie să fie acum superioară adversarului lui Dumnezeu. Dacă ființa umană este dispusă să fie activă în slujirea iubirii aproapelui, ea nu va fi atât de oprimată de ispitele lumii; într-o anumită măsură, ea le-a depășit deja, ceea ce nu exclude însă faptul că trebuie să suporte suferința, pentru că suferința nu are doar rolul de a conduce spre Dumnezeu persoana care are încă o voință întoarsă de la Dumnezeu, ci pentru că ea are și rolul de a purifica persoana care se străduiește spre Dumnezeu. Dar suferința este resimțită în mod diferit în aceste două etape. Cel dintâi se revoltă împotriva ei pentru că nu vrea încă să se plece în fața unei puteri care îl limitează în bucuria vieții. El caută încă lumea și resimte fiecare suferință ca pe un regres, ca pe o lipsă de plăcere a vieții și, prin urmare, ca pe o constrângere pe care nu vrea să o recunoască. Și poate fi nevoie de multă suferință înainte ca el să se predea, iar o astfel de luptă este opera adversarului care încă mai caută să-l cucerească pe om cu lumea și cu plăcerile ei, care îi ține toate acestea în fața ochilor pentru a-i intensifica dorința pentru ele și a-l face astfel să se îndepărteze de Dumnezeu. Dacă, însă, omul este activ din iubire, atunci suferința îi servește doar pentru desăvârșire, pentru maturizarea sufletului său, atunci adversarul lui Dumnezeu are puțină putere asupra lui, atunci devine îndepărtat de lume și, prin suferință, se atașează tot mai mult de Dumnezeu. Această diferență trebuie recunoscută atunci când se ia în considerare diferența suferinței, când oamenii buni și răi sunt afectați de ea.... Oamenii care sunt încă complet îndepărtați de Dumnezeu și cei care par să nu mai aibă nevoie de suferință pentru a-L găsi.... Suferința are întotdeauna un alt scop, dar scopul final este unirea completă cu Dumnezeu. Cel mai mare pericol pentru om este înclinația sa spre lume și lipsa de iubire, pentru că atunci se află încă complet în puterea celui care vrea să o corupă. Și atunci el are nevoie de mijloace ascuțite de educație pentru a se schimba. Numai atunci când înclinația spre lume se potolește, se poate aprinde în el dragostea și numai atunci suferința poate lua alte forme, dar el nu poate fi complet cruțat atât timp cât sufletul nu este complet purificat. Practicarea iubirii aproapelui este așadar decisivă pentru gradul său de dezvoltare, este decisivă pentru profunzimea suferinței, căci acolo unde se practică iubirea și astfel Dumnezeu Însuși este prezent, suferința va fi de asemenea mai ușor de suportat, deoarece omul poate primi emanația de putere a lui Dumnezeu și de aceea nu îl va deprima. El nu mai trebuie să lupte, ci doar să tolereze și să aștepte ajutorul lui Dumnezeu, care îi va lua orice suferință la momentul potrivit. Omul trebuie să slujească sau să lupte în funcție de voința sa și de capacitatea sa de a iubi. Să slujească îi va fi ușor, să lupte, însă, va avea nevoie de o mare putere, dacă nu vrea să cedeze în fața puterii care folosește totul pentru a-i atrage sufletul în întuneric și care are influență asupra omului atâta timp cât trăiește fără iubire, pentru că și atunci va fi tot departe de Dumnezeu. Numai iubirea îl eliberează de această putere, numai iubirea îl face puternic, pentru că omul iubitor este în unire cu Dumnezeu și își trage puterea de la El pentru a învinge adversarul lui Dumnezeu....

Amin

Para servir ou para combater.... Diferente Propósito de Sofrimento....

Na etapa da liberdade da vontade, o ser não precisava temer o adversário de Deus se apenas andasse no amor. Então o derrotou porque o adversário de Deus é completamente impotente contra o amor. Assim, o ser humano poderia também libertar-se das tentações e tentações, pois estas não têm qualquer influência sobre ele, logo que esteja ativo no amor. Mas esta última depende do livre arbítrio do ser humano e, portanto, o próprio ser humano é a causa de uma existência terrena que ou é luta constante ou serve ao amor. Deus vê o coração de todos e deixa o que precisa vir sobre o ser humano, mas também o deixa em carência quem não precisa da Sua ajuda, conforto e encorajamento porque se opõe interiormente a Ele, assim não pratica o amor que manifesta a Sua vontade voltada para Deus.... O amor e Deus são um só, e assim uma pessoa amorosa também está unida a Deus e agora deve ser superior ao adversário de Deus. Se o ser humano está disposto a ser activo no serviço do amor ao próximo, não será tão oprimido pelas tentações do mundo; em certa medida já as venceu, o que, no entanto, não exclui o facto de ter de suportar o sofrimento, porque o sofrimento não se destina apenas a conduzir a pessoa que ainda é de vontade voltada de Deus para Deus, mas porque se destina também a purificar a pessoa que se esforça por Deus. Mas o sofrimento é sentido de forma diferente nestas duas fases. Os antigos rebeldes contra ele porque ainda não querem se curvar a um poder que o restringe no gozo da vida. Ele ainda procura o mundo e sente cada sofrimento como um revés, como uma falta de gozo da vida e, portanto, uma compulsão que ele não quer reconhecer. E muito sofrimento pode ser necessário antes que ele tenha se rendido, e tal luta é obra do adversário que ainda procura conquistar o ser humano com o mundo e seus prazeres, que tem tudo isso diante de seus olhos a fim de intensificar seu desejo por eles e assim fazer com que ele se afaste de Deus. Se, porém, o ser humano é amorosamente ativo, então o sofrimento só o serve para a perfeição, para a maturação da sua alma, então o adversário de Deus tem pouco poder sobre ele, então ele se afasta do mundo e através do sofrimento se fecha cada vez mais a Deus. Esta diferença deve ser reconhecida quando a diferença de sofrimento é considerada, quando boas e más pessoas são afectadas por ela.... Pessoas que ainda estão completamente afastadas de Deus e aquelas que parecem já não precisar de sofrimento para O encontrar.... O sofrimento tem sempre outro propósito, mas o propósito final é a união completa com Deus. O maior perigo para o ser humano é sua inclinação para o mundo e sua falta de amor, pois então ele ainda está completamente no poder daquele que o quer corromper. E então ele precisa de meios de educação afiados para poder mudar. Só quando a inclinação para o mundo diminui é que o amor se inflama nele, e só então o sofrimento pode assumir outras formas, mas não pode ser completamente poupado enquanto a alma não for completamente purificada. A prática do amor ao próximo é, portanto, decisiva para o grau do seu desenvolvimento, é decisiva para a profundidade do sofrimento, pois onde o amor é praticado e, portanto, o próprio Deus está presente, o sofrimento será também mais fácil de suportar, porque o ser humano pode receber a emanação da força de Deus e, portanto, não o deprimirá. Ele não precisa mais lutar, mas apenas tolerar e esperar pela ajuda de Deus, que lhe tirará todo sofrimento quando chegar a hora certa. O homem deve servir ou lutar de acordo com sua vontade e sua capacidade de amar. Servir será fácil para ele, mas a luta exigirá grande força se não quiser sucumbir à força que usa tudo para atrair a sua alma para as trevas e que tem influência sobre o ser humano enquanto ele viver sem amor, porque então ele também estará ainda longe de Deus. Só o amor o liberta desse poder, só o amor o torna forte, pois o ser humano amoroso está em união com Deus e dele tira a sua força para vencer o adversário de Deus...._>Amém