• Înapoi

Neputința în lumea de dincolo.... Lege....

Sufletul care nu primește putere rămâne inactiv. Iar această stare de inactivitate nu poate fi remediată decât printr-o activitate iubitoare, pentru care însă sufletul nu are voință dacă se află în această stare de neputință în lumea de dincolo. Pe Pământ, însă, această voință poate fi stimulată prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu. Ființei umane i se poate prezenta faptul că o activitate de iubire este o binecuvântare pentru ea, iar atunci ea poate lua la inimă Cuvântul lui Dumnezeu, se poate gândi la el și apoi se poate decide să fie activă în iubire din proprie inițiativă. Căci pe Pământ nu-i lipsește puterea de a realiza ceea ce dorește. Și atunci puterea spirituală ajunge la suflet și îi promovează dezvoltarea. Dar este diferit în lumea de dincolo, unde sufletul neputincios nu poate face nimic mai mult decât să vrea.... Și cum este această voință, depinde dacă ființei i se furnizează sau nu forță. Astfel, sufletul din lumea de dincolo este dependent de ajutorul unor ființe mai mature, în timp ce ființa umană de pe Pământ poate acționa independent de forțele spirituale, conform voinței sale. Și de aceea, ființa umană nu trebuie să rămână în mod eronat nepăsătoare în opinia că, dacă nu-și atinge scopul pe Pământ, poate recupera în lumea de dincolo ceea ce a ratat în dezvoltarea sa pe Pământ. Aceasta este o speranță înșelătoare, pe care o va regreta amarnic într-o zi, chiar dacă starea din lumea de dincolo nu va rămâne cu totul fără speranță. Sunt chinuri de nedescris prin care sufletul trebuie să treacă și pe care le poate evita cu ușurință pe Pământ, străduindu-se serios în sus. Neputința este ceva nespus de dezolant, este o stare pe care sufletul nu o poate remedia după bunul plac, ci depinde de dragostea altor ființe. Iar această iubire este uneori doar slab recognoscibilă pentru suflet și în concordanță cu propria sa iubire față de semenii suferinzi. Astfel, un suflet neiubitor poate fi nevoit să petreacă veacuri întregi în neputința sa, fără a fi abordat de o ființă iubitoare, dacă continuă să persiste în iubirea de sine, dacă se gândește doar la sine și la soarta sa și nu are nicio compasiune pentru soarta sufletului care îl înconjoară. Conform legii divine, nu se poate gândi la el altfel decât se gândește el însuși la alte suflete, iar iubirea sa de sine este un obstacol pentru ca ființele de lumină să se apropie de el și să-i aducă ușurare. Și, din moment ce el însuși nu este dispus să dea sau să ajute, nu poate fi nici el dăruit sau ajutat. Și acesta este lucrul cel mai amar, că nu i se poate împărtăși sufletului nici Cuvântul lui Dumnezeu, care l-ar putea scoate din orbirea sa spirituală, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu este lumină, iar sufletul nu este încă receptiv la lumină din cauza lipsei sale de iubire. Pe Pământ, însă, Cuvântul lui Dumnezeu este oferit și oamenilor lipsiți de iubire, căci acesta este harul pe care Dumnezeu îl acordă celor nerăscumpărați pe Pământ, pe care aceștia îl pot accepta, dar și respinge, după voia lor. În timp ce în lumea de dincolo harul lui Dumnezeu afectează ființa doar în măsura în care aceasta este liberă să vrea și să trezească în ea gânduri de iubire, după care i se împărtășește la fel de bine puterea. Dar unele suflete sunt atât de împietrite încât sunt incapabile de gânduri de iubire, și atunci este pentru ele o stare insuportabilă, căreia nu-i pot pune capăt de bunăvoie. Totuși, aceste suflete sunt înconjurate de semeni în suferință a căror soartă le poate aprinde iubirea și, prin urmare, își pot îmbunătăți singure situația în orice moment, de îndată ce lasă să se nască iubirea în ele însele. Căci chiar și cea mai mică voință de a-i ajuta pe acești semeni în suferință le furnizează forță și, de îndată ce acordă atenție acestei rezerve de forță, devin și ele mai active în munca lor de iubire, iar ajutorul acordat altor suflete le oferă fericire interioară și atunci starea de neputință, starea de inactivitate completă, este depășită. Atunci le poate fi transmis și Cuvântul lui Dumnezeu, adică ființe învățătoare se pot apropia de ele și le pot prezenta care sunt poruncile pe care le-a dat Dumnezeu și de ce trebuie îndeplinite. Activitatea de învățătură a ființelor de lumină trebuie să înceapă acum, astfel încât sufletele ignorante să primească lumină și putere, adică cunoștințe pe care le pot transmite acum cu dragoste și grijă pentru soarta sufletelor suferinde. Cu toate acestea, astfel de suflete slabe pot fi nevoite să trăiască în lipsuri timp de veacuri, iar această stare poate fi evitată cu ușurință dacă ființa umană de pe Pământ se folosește de posibilități pentru a putea intra în lumea de dincolo într-o stare de maturitate care să-i ofere lumină și putere și să-i permită să activeze în mod fericit în împărăția spirituală....

Amin

L'absence de Force dans l'au-delà – la Loi

L'âme reste inactive parce qu'elle ne reçoit aucune Force. Et cet état d'inactivité ne peut pas être suspendu autrement sinon par une activité dans l'amour, mais pour cela il manque la volonté à l'âme, si elle se retrouve dans l'au-delà dans cet état sans défense. Sur la Terre cette volonté peut être stimulée par la Parole de Dieu. À l'homme il peut être présenté qu'agir dans l'amour est pour lui une Bénédiction et il peut alors prendre à cœur la Parole de Dieu, il peut réfléchir sur celle-ci et maintenant se décider par sa propre poussée à agir dans l'amour, parce que sur la Terre il ne lui manque pas la force pour porter à exécution ce qu’il veut. Alors la Force spirituelle arrive à l'âme et elle promeut son développement. Mais c’est différent dans l'au-delà, là l'âme sans force ne peut rien faire d’autre que seulement vouloir. Et tout dépend de comment est cette volonté, pour que la Force soit guidée à l’âme. Donc l'âme dans l'au-delà dépend de l'aide d'êtres plus mûrs, alors que l'homme sur la Terre peut agir indépendamment des Forces spirituelles selon sa volonté. Donc l'homme ne doit pas penser de façon erronée qu’il peut rester indifférent dans l'opinion que lui, s'il n’atteint pas son but sur la Terre, pourra atteindre dans l'au-delà ce qu’il a manqué de faire sur la Terre pour son développement. Cela est un espoir trompeur, et il s’en repentira amèrement un jour, bien que l'état dans l'au-delà ne soit pas entièrement sans espoir. Ce sont des tourments indicibles que l'âme devra subir et qu’elle peut éviter facilement sur la Terre au moyen d'une tendance sérieuse vers le Haut. L'absence de Force est quelque chose d’indiciblement désolant, c’est un état que l'âme ne peut pas suspendre arbitrairement, car il dépend de l'amour d'autres êtres. Cet amour est parfois seulement faiblement reconnaissable pour l'âme car il correspond à son propre amour envers les âmes qui souffrent comme elle.

Ainsi il peut arriver qu'une âme sans amour doive rester pendant une Éternité dans son absence de Force, sans qu’un être actif dans l'amour s’approche, si elle-même persiste dans l'amour propre, si elle pense seulement à elle et à son sort et si elle n'a aucune sensibilité pour le sort des âmes qui l'entourent. Selon la Loi divine elle ne peut pas recevoir ce qu’elle n’est pas disposée à donner aux autres âmes et son amour propre empêche les êtres de Lumière de s'approcher d’elle et de lui apporter du soulagement. Mais vu qu’elle-même n'est pas de bonne volonté pour donner et pour aider, il ne peut rien lui être donné et elle ne peut pas être aidée. Et cela est la chose la plus amère, car maintenant à l'âme il ne peut pas être transmis la Parole de Dieu qui pourrait la porter hors de sa cécité spirituelle, parce que la Parole de Dieu est Lumière et l'âme n'est pas encore réceptive pour la Lumière à cause de son désamour. Sur la Terre par contre la Parole de Dieu est offerte même aux hommes sans amour, parce que cela est une Grâce que Dieu concède au spirituel non racheté sur la Terre, mais il peut l’accepter ou bien la refuser selon sa volonté. Tandis que dans l'au-delà la Grâce de Dieu touche l'être seulement lorsque sa libre volonté cherche à réveiller en lui des pensées affectueuses, mais ensuite la Force lui est vite transmise. Quelques âmes sont cependant si endurcies, qu'elles ne sont capables d'aucune pensée affectueuse, alors pour elles c’est un état insupportable qu’elles ne peuvent pas faire cesser toutes seules. Ces âmes sont entourées par des compagnons d’infortune dont le destin pourrait allumer leur amour et donc elles peuvent créer à tout instant chez elles-mêmes une amélioration de leur situation, dès qu'elles font se lever en elles l'amour, parce que déjà la moindre volonté d'aider leurs pareilles dans la souffrance procure la force et dès qu'elles ressentent cet apport de Force, elles deviennent aussi plus actives dans leur activité d'amour, cette prestation d'aide prépare aux autres âmes un bonheur intérieur et ensuite l'état de totale inactivité est dépassé. Alors il peut leur être transmis la Parole de Dieu, c'est-à-dire que des êtres enseignants peuvent venir près d’elles et leur présenter les Commandements que Dieu a donnés et pourquoi ceux-ci doivent être observés. Maintenant l'activité d'enseignement des êtres de Lumière peut commencer, pour que les âmes ignorantes reçoivent la Lumière et la Force, c'est-à-dire un savoir que maintenant elles peuvent transmettre avec affection pour améliorer le sort des âmes souffrantes. Mais de telles âmes sans Force peuvent languir pendant l'Éternité, et cet état est facilement évitable si l'homme sur la Terre tient compte des opportunités pour pouvoir entrer dans l'au-delà avec une maturité qui lui procure la Lumière et la Force et le rend capable d'agir en rendant heureux dans le Règne spirituel.

Amen