• Înapoi

Fără dragoste nu există răscumpărare.... Forța vieții....

Doar pe calea iubirii este posibilă răscumpărarea. Această lege se aplică atât pe Pământ, cât și în lumea de dincolo și, prin urmare, trebuie să fie respectată de toate ființele, altfel ele vor rămâne legate pentru totdeauna. Caracteristica răscumpărării este lumina și puterea. Atâta timp cât ființa este încă lipsită de lumină și de putere, ea nu este răscumpărată, nu și-a recăpătat încă libertatea inițială și, prin urmare, nici capacitatea de a lucra în deplină cunoștință de cauză. Dar pentru ființa care, la origine, se afla în toată perfecțiunea, starea deficientă înseamnă și o stare de greutăți și de chinuri, dar pe care ea însăși și-a provocat-o prin voința sa, prin lipsa sa de iubire. Și numai prin iubire poate redeveni ceea ce a fost de la început. Prin urmare, iubirea nu poate fi niciodată eliminată și trebuie să fie, ca să spunem așa, principiul de bază fără de care nu există dezvoltare superioară. Dar dacă dragostea nu este luată în considerare, cursul dezvoltării trebuie să fie inevitabil inhibat, deoarece atunci este imposibil să existe un flux de forță și lumină, iar acolo unde acesta lipsește, rezultatul este o stare haotică. Căci în întuneric totul devine confuz, iar lipsa de putere face ca ființa să nu se poată elibera de starea de imperfecțiune. Lumină și putere, adică cunoaștere și putere sunt semnele răscumpărării. Prin urmare, o ființă care nu s-a mântuit nu poate distribui nimic, deoarece ea însăși nu posedă nimic; astfel, nu poate fi iubitoare nici în lumea de dincolo, iar această stare este extrem de chinuitoare. Pe Pământ, însă, ființa dispune de forță chiar și în starea de nerăscumpărare, forță care, deși nu este semnul răscumpărării, îi este acordată ca un har extraordinar pentru a se putea răscumpăra. Este forța vitală care îi permite ființei umane să lucreze în iubire pentru a intra în posesia luminii și a forței spirituale. De aceea, viața pământească este un act special de har, pentru că Dumnezeu împărtășește ființei ceva la care, de fapt, ea nu are dreptul din cauza voinței sale de respingere față de Dumnezeu.... El îi transmite puterea de a lucra, chiar dacă primirea puterii este doar o parte a celor răscumpărați. Acest act de har este extrem de semnificativ și totuși rămâne nerecunoscut și nefolosit..... Ceea ce a devenit slab prin apostazia de la Dumnezeu primește putere pentru a se răscumpăra, pe care trebuie doar să o folosească în mod corespunzător pentru a se putea întoarce la starea inițială de libertate, cunoaștere și putere. Dumnezeu a dat ființei o viață pe care nu o merita, îi direcționează forța și îi oferă în mod constant ocazii de a fi activă în iubire, deci de a folosi forța vitală care îi curge pentru a lucra în iubire și astfel să se răscumpere. Dar ființa nu se folosește de acest dar extraordinar al harului, continuă să trăiască fără milă și își ignoră sarcina în viață, care este de a-i aduce lumină și putere în lumea de dincolo. Dar acolo orice sursă de putere este întreruptă atâta timp cât nu simte iubirea în sine. De aceea, cursul dezvoltării în lumea de dincolo nu poate fi continuat decât în condiții foarte dificile, dacă nu este complet întrerupt sau continuat în jos de însăși voința ființei. Pentru că acum poate avea loc o regresie în care ființa este complet lipsită de lumină și putere și, prin lipsa de iubire, se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu. Fără iubire nu există răscumpărare, dar iubirea trebuie să se dezvolte liber în ființă, iar Dumnezeu îi oferă toate posibilitățile imaginabile de a face acest lucru. Și chiar dacă procesul de transformare în iubire durează eternități, el nu poate fi evitat, pentru că o dezvoltare mai înaltă înseamnă o aliniere cu eternitatea eternă, care este ea însăși iubire pură și, prin urmare, iubirea trebuie să fie adusă la dezvoltare în ființă pentru a redeveni ceea ce a fost odată.... o ființă liberă, plină de lumină și de putere, căreia i se permite să locuiască în proximitatea lui Dumnezeu....

Amin

Não há redenção sem amor.... Life force....

A redenção só é possível no caminho do amor. Esta lei aplica-se tanto na Terra como no Além e deve, portanto, ser cumprida por todos os seres, caso contrário, eles permanecerão eternamente presos. A característica da redenção é a luz e a força. Enquanto o ser ainda estiver sem luz e força, ainda não recuperou a sua liberdade original e, portanto, também não tem a capacidade de trabalhar em pleno conhecimento. Mas para o ser, que originalmente estava em toda perfeição, o estado deficiente significa também um estado de dificuldade e tormento, mas que causou a si mesmo através de sua vontade, através de sua falta de amor. E só através do amor pode voltar a ser o que era desde o início. Portanto, o amor nunca pode ser eliminado e deve ser, por assim dizer, o princípio básico sem o qual não há desenvolvimento superior. Mas se o amor é desconsiderado, o curso do desenvolvimento deve ser inevitavelmente inibido, pois um influxo de força e luz é então impossível, e onde isso falta, o resultado é um estado caótico. Pois na escuridão tudo se confunde, e a falta de força torna a disposição incapaz de se libertar do estado de imperfeição. Luz e poder, ou seja, conhecimento e poder.... são os sinais de redenção. Um ser não redimido não pode, portanto, distribuir nada porque não possui nada em si; assim também não pode ser amoroso no além, e este estado é extremamente agonizante. Na Terra, porém, o ser tem força à sua disposição mesmo no estado não redimido, força que, embora não seja sinal de redenção, lhe é concedida como uma graça extraordinária, para poder redimir-se a si mesmo. É a força vital que permite ao ser humano trabalhar no amor a fim de ganhar posse de luz e força espiritual. É por isso que a vida terrena é um ato especial de graça, porque Deus dá algo à disposição a que não tem direito devido à sua vontade de rejeição para com Deus.... Ele dá-lhe força para trabalhar, mesmo que receber força seja apenas uma parte dos redimidos. Este acto de graça é imensamente significativo e, no entanto, permanece irreconhecível e inutilizado..... Aquilo que se tornou fraco pela apostasia de Deus recebe força para a auto-redenção, que só precisa usar corretamente para poder voltar ao estado original de liberdade, conhecimento e poder. Deus deu à beingness uma vida que não merecia, Ele direciona força para ela e constantemente lhe dá oportunidades para ser ativo no amor, assim para usar a força da vida que flui para ela para trabalhar no amor e assim redimir-se. Mas a disponibilidade não faz uso desse extraordinário dom da graça, continua a viver mal e ignora a sua tarefa na vida, que é trazê-la luz e força no além. Mas ali todo o suprimento de força é cortado, desde que não sinta amor dentro de si mesmo. E, portanto, o curso do desenvolvimento no além só pode ser continuado em condições muito difíceis, se não for completamente interrompido ou continuado para baixo pela própria vontade do ser. Pois a regressão pode agora ocorrer onde o ser está completamente desprovido de luz e força e, pela sua falta de amor, se afasta cada vez mais de Deus. Sem amor não há redenção, mas o amor tem de se desenvolver livremente no ser, e Deus dá-lhe todas as oportunidades concebíveis para o fazer. E mesmo que o processo de transformação em amor leve eternidades, ele não pode ser evitado, porque um desenvolvimento superior significa um alinhamento com a Deidade eterna, que é amor puro, e, portanto, o amor deve ser levado ao desenvolvimento na disposição de se tornar novamente o que um dia foi.... um ser livre, leve e poderoso que é permitido habitar na proximidade de Deus...._>Amém