• Înapoi

Întruparea.... Puterea motrice.... Etapele preliminare....

Întruparea unui suflet poate avea loc atunci când în el s-au adunat toate substanțele care au parcurs drumul pământesc în cele mai diverse creații și care, prin urmare, s-au dezvoltat ascendent. Fiecare operă a creației trebuie să fie reprezentată în substanța sa sufletească pentru a putea acum să intre la întrupare.... adică, corpul uman devine acum acoperământul unui astfel de suflet, care ține în el toate operele creației în miniatură. Lungul și nesfârșitul parcurs pe Pământ de dinainte a dus la unificarea tuturor acestor substanțe, iar acum ele așteaptă ultima lor întrupare. Ele sunt încorporate ca suflet în forma exterioară umană pentru a trece prin ultima etapă a dezvoltării lor. Această încarnare durează diferite perioade de timp, în funcție de starea de maturitate a substanțelor individuale, care au avut de asemenea o anumită libertate în stadiile lor preliminare, deși au fost active conform voinței lui Dumnezeu în starea de constrângere. Cu toate acestea, în ultimele etape înainte de întruparea ca ființă umană, această stare de constrângere a fost din ce în ce mai relaxată, astfel încât anumite impulsuri au putut fi stăpânite sau chiar intensificate, ceea ce a dus la un grad mai mare sau mai mic de maturitate, care acum determină din nou durata ultimei întrupări ca ființă umană. Dar toate substanțele sufletești se străduiesc pentru această ultimă întrupare pe Pământ, deoarece, de îndată ce s-au unit pentru a forma sufletul uman, ele știu că forma exterioară umană este ultima lor acoperire materială și că după aceasta se pot elibera de orice îngrădire pământească. Și de aceea, sufletul rămâne acum acolo unde i se oferă posibilitatea de a se întrupa. Este de la sine înțeles că se va stabili acolo unde natura oamenilor se adaptează la starea sa de maturitate, adică acolo unde se regăsesc la oameni aceleași instincte și trăsături care îi caracterizează propria natură, ceea ce nu exclude însă posibilitatea ca un suflet cu o dispoziție diferită să caute să se întrupeze cu oameni care nu sunt de aceeași natură pentru a accelera această întrupare. Dar atunci, de multe ori, el trebuie să se lupte cu dificultăți mai mari în timpul vieții sale pământești, deoarece natura sa nu este luată în considerare și nu poate face față cerințelor care i se impun. Dar, întrucât sufletul își cunoaște dinainte drumul vieții sale pământești, el nu va fi împiedicat dacă face propria sa alegere, deoarece în fiecare întrupare are la dispoziție mijloacele necesare pentru a-și atinge maturitatea finală. Prin cele mai diverse transformări, el a avut anterior în sine fiecare dispoziție, numai că în forțe diferite, și poate acum să o întărească sau să o reducă în viața pământească, după voința sa. Astfel, nu este incapabilă, iar puterea de a face acest lucru îi este de asemenea împărtășită conform voinței sale. Dar dacă este călduț în strădania sa, atunci rămâne în aceeași stare de maturitate ca înainte de întruparea sa ca ființă umană, atunci întruparea nu i-a adus o dezvoltare mai înaltă. Deși va scăpa de învelișul său fizic la moarte, el este încă legat de lumea materială prin dorințele și impulsurile sale, pe care ar fi trebuit să le depășească în viața pământească. În consecință, nu a profitat de întruprea sa pe Pământ, iar acest lucru îi provoacă o stare de remușcare de nedescris atunci când își dă seama că și-a pierdut dreptul de a fi copilul lui Dumnezeu și că nici nu-l mai poate atinge, deși are încă posibilități infinite în lumea de dincolo pentru a ajunge la contemplarea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, într-o zi, un suflet întrupat va trebui să răspundă în fața lui Dumnezeu cum a folosit oportunitățile de pe Pământ și ce succese spirituale a obținut la trecerea sa în neființă, căci întruparea ca ființă umană este un har care nu poate fi prețuit îndeajuns; este un dar care trebuie apreciat pe măsură și prin faptul că ființa umană trebuie să facă tot ceea ce favorizează dezvoltarea sa superioară, căci ea nu se va mai întoarce niciodată pe Pământ odată ce l-a părăsit....

Amin

UTJELOVLJENJE.... INSTINKTI.... PRIPREMNE ETAPE/STADIJI....

Utjelovljenje duše se može dogoditi [[tek]] kada su se sve supstance, koje su prošle zemaljski put unutar mnogih tvorevina, i na taj su način razvijene/formirane, sjedinile zajedno. Duševna supstanca svakog djela stvaranja mora biti prisutna da bi se utjelovilo.... to jest ljudsko tijelo postaje pokrov za dušu koja u sebi sadržava sva djela stvaranja u malome. Raniji beskonačno dug zemaljski napredak je rezultirao u ujedinjenju svih tih supstanci koje onda čekaju njihovo posljednje utjelovljenje. One će biti asimilirane kao duša u ljudskoj izvanjskoj čauri da bi proživjele posljednju etapu razvoja. Ovo utjelovljenje je različitog trajanja uslijed različitog stanja zrelosti supstanci, koje su tijekom njihovih pripremnih etapa već imale izvjesnu količinu slobode iako su djelovale pod prisilom u skladu sa Božjom voljom. Međutim, u posljednjim etapama/stadijima prije utjelovljenja kao ljudsko biće ovo je prisilno stanje bilo postepeno olakšano/olabavljeno tako da su izvjesni instinkti mogli biti umanjeni ili čak povećani. To je naknadno rezultiralo u višem ili nižem stupnju zrelosti što, zauzvrat, odlučuje trajanje posljednjeg utjelovljenja kao ljudsko biće. Čim su se sve substance duše ujedinile kao ljudska duša one streme ka posljednjem utjelovljenju na Zemlji, budući one znaju da je ljudska čaura njihov posljednji fizički pokrov i da oni poslije mogu biti oslobođeni svih zemaljskih ograničenja. Iz tog razloga duša će provesti vrijeme jedino tamo gdje joj je ponuđena mogućnost utjeloviti se. Ona će se razumljivo utjeloviti tamo gdje je priroda ljudi prilagođena njezinom vlastitom stupnju zrelosti, to jest gdje ljudi imaju iste instinkte i karakteristike koji pristaju [[ili ‘slažu se’]] sa njezinom vlastitom prirodom.

Ovo međutim ne isključuje da se duša različitih sklonosti neće pokušati utjeloviti među ljudima njoj ne-slične prirode kako bi pospješila svoje utjelovljenje. Ali onda se ona, često, tijekom njezina zemaljskog života mora boriti sa nadodanim poteškoćama kako u obzir nije uzeta njezina priroda i ona je nesposona ispuniti očekivane zahtjeve. Unatoč tome, budući duša zna stazu svojeg zemaljskog života unaprijed ona nije spriječena ako ovaj izbor sama napravi, budući na svom raspolaganju ima pomoćna sredstva da bi ostvarila svoju konačnu zrelost u svakom utjelovljenju. Zbog njezinih ranijih mnogih različitih oblika [[kroz koje je prolazila dok se uspinjala kroz mineralno, biljno i životinjsko kraljevstvo]] ona unutar sebe ima svaku prirodnu sklonost [[isto tako ‘spretnost’]] na različitim stupnjevima i može ih povećati ili umanjiti po volji. Time ona nije nesposobna i također joj je u skladu sa njezinom voljom dana snaga za to napraviti. Međutim, ako ona stremi malodušno ostat će u istom stanju zrelosti na kojem je bila prije njezina utjelovljenja kao ljudsko biće, u tom slučaju utjelovljenje nije razultiralo u višem razvoju. Iako će prilikom smrti ona odbaciti svoj fizički pokrov, njezine ju pak žudnje i instinkti, koje je trebala prevladati tijekom njezinog zemaljskog života, i dalje povezuju sa materijalnim svijetom. Prema tome ona nije u potpunosti iskoristila svoje zemaljsko utjelovljenje, i kada shvati kako je upropastila pravo da postane dijete Božje te da ga ona više niti ne može ostvariti, onda proživljava neopisivo stanje grizodušja; premda ima i dalje beskonačno mnogo mogućnosti u onostranom pristići do kontemplacije Boga. Ipak jednog dana utjelovljena duša mora položiti račun pred Bogom kako je iskoristila svoje zemaljske prilike i kakav je duhovni napredak ostvarila u trenutku smrti, budući je utjelovljenje kao ljudsko biće milosrđe koje se ne može dovoljno visoko cijeniti; to je dar kojeg ljudsko biće treba posebno cijeniti time što će činiti štogod služi njegovom razvoju budući se on ne može opet vratiti na Zemlju jednom kada ju je napustio.

AMEN