• Indietro

Lo stato dell’oscurità delle anime nell’aldilà e l’aiuto mediante gli esseri di Luce

E la vostra parte sarà Luce o oscurità. Camminerete nella Luce, quando avete concesso alla Luce l’accesso a voi, quando l’avete fatto fluire nei vostri cuori e con ciò avete scacciato l’oscurità, nella quale camminavate, finché vi ha toccato la Luce dai Cieli. Ma l’oscurità è la vostra sorte, quando fuggite la Luce. E l’oscurità spirituale significa un riandare solitario, significa l’essere abbandonato nell’ambiente più oscuro senza meta e senza speranza in un cambiamento della vostra situazione. L’anima, che soggiorna nell’aldilà nell’oscurità, soffre perciò indicibilmente, perché dapprima possedeva la luce degli occhi e potete riconoscere tutto intorno a lei, ma ora che serve l’occhio spirituale, per poter contemplare lo spirituale, l’anima però è totalmente cieca nello spirito. E così soggiornerà in una regione deserta senza conforto, e quando l’incontrano altre anime, non sarà in grado di riconoscerle e perciò dipenderà dall’aiuto di altre anime, che queste la guidino, che le facciano giungere di tanto in tanto un bagliore di Luce, affinché riconosca il suo ambiente. Le anime che stanno nella Luce però si prendono cura di quelle anime povere, ma il loro aiuto è limitato secondo la Volontà di Dio, perché non possono dare loro qualche lume contro la loro volontà. Finché all’anima manca la Luce, deve languire nell’oscurità, per quanto tempo voglia anche durare. Deve desiderare la Luce, il suo stato le deve diventare insopportabile, e deve desiderare un cambiamento della sua situazione, soltanto allora le si avvicinano dei portatori di Luce e le danno un piccolo barlume di Luce, danno loro dei piccoli chiarimenti e secondo la loro volontarietà di ascoltare questi e di accettarli, la Luce diventa ora attiva in loro. L’insopportabilità della loro situazione può risvegliare in loro la volontà d’aiutare oppure rafforzare, appena s’incontrano con altre anime sofferenti. A lei sarà ora visibile la loro sofferenza, benché non sia in grado di riconoscere molto, ed appena la sofferenza di queste anime stimola in lei la volontà d’aiutare, si farà più chiaro in lei e troverà l’occasione di aiutare quelle anime. Ora sente un apporto di Forza ed usa questa Forza per una prestazione d’aiuto ed ora viene sostenuta lei stessa da parte degli esseri di Luce, che ora non abbandoneranno mai più una tale anima. Lei riceve, perché dà, perché in lei è risvegliato l’amore ed ogni agire d’amore sulla Terra come nell’aldilà ha per conseguenza la ricezione di Forza, ma la Forza e la Luce sono sempre insieme, la sua volontà viene fortificata e matura nella conoscenza. L’oscurità è spezzata e dapprima ha fatto posto ad un crepuscolo, a cui segue un mattino dorato, quando è sorto il sole dello spirito, cioè le viene somministrato il sapere in ogni campo da parte degli esseri di Luce, che rende l’anima felice e la spinge alla costante attività d’amore, cioè alla distribuzione di ciò che lei stessa possiede, alle anime, che languono ancora nell’oscurità più profonda. Ogni anima può fuggire l’oscurità, ogni anima può liberarsi, ma un amorevole pensiero deve sempre dare il motivo per la trasmissione di Luce, perché senza questo gli esseri di Luce non possono distribuire i Doni, perché la libera volontà deve tendere verso la Luce, altrimenti rimane eterna notte intorno all’anima e la conseguenza può essere uno sprofondare più profondo nell’abisso dell’oscurità. Ma la Luce fa parte della beatitudine, e quando ad un anima è dischiusa la vista spirituale, riconoscerà il suo compito e contemplerà delle Magnificenze e non sprofonderà mai più nell’oscurità.

Amen

Starea de întuneric a sufletelor din lumea de dincolo și ajutorul prin intermediul ființelor de lumină....

Și partea voastră va fi lumină sau întuneric.... Veți locui în lumină dacă ați permis accesul luminii la voi, dacă ați lăsat-o să pătrundă în inimile voastre și ați alungat astfel întunericul în care ați locuit până când lumina din ceruri v-a atins. Dar întunericul este soarta voastră dacă fugiți de lumină.... Iar întunericul spiritual înseamnă rătăcire solitară, înseamnă să fiți abandonați în cele mai întunecate împrejurimi, fără țel și fără speranța unei schimbări a situației voastre. Prin urmare, sufletul care locuiește în întuneric dincolo suferă nespus de mult pentru că înainte avea vedere fizică și putea recunoaște tot ce îl înconjura, dar acum este necesar ochiul spiritual pentru a putea vedea lucrurile spirituale, dar sufletul este complet orb în spirit. Astfel, va locui într-o regiune pustie și aridă, iar dacă va întâlni alte suflete, nu va putea să le recunoască și, prin urmare, va depinde de ajutorul altor suflete pentru a-l ghida, pentru a-i trimite din când în când o licărire de lumină, astfel încât să poată recunoaște ceea ce îl înconjoară. Dar sufletele care stau în lumină au grijă de aceste suflete sărace, însă ajutorul lor este limitat conform voinței lui Dumnezeu, căci nu li se permite să le dea lumină împotriva voinței lor. Atâta timp cât sufletul nu duce lipsa luminii, el trebuie să lâncezească în întuneric, indiferent cât timp ar dura acest lucru. El trebuie să tânjească după lumină, starea sa trebuie să devină insuportabilă pentru el și trebuie să tânjească după o schimbare a situației sale, doar atunci purtătorii de lumină se vor apropia de el și îi vor da o mică licărire din lumina lor.... Ele îi dau mici clarificări și, în funcție de disponibilitatea lui de a le asculta și de a le accepta, lumina devine eficientă asupra lui. Caracterul insuportabil al situației lui îi poate trezi sau întări dorința de a ajuta imediat ce întâlnește alte suflete suferinde. Suferința lor va fi evidentă pentru el, deși nu va fi capabil să recunoască prea mult, iar de îndată ce suferința acestor suflete îi va stimula voința de a ajuta, aceasta va deveni mai strălucitoare în el și va găsi ocazia de a ajuta acele suflete. Acum simte un aflux de forță, iar el folosește această forță pentru a ajuta și este acum sprijinit de ființele de lumină, care acum nu părăsesc niciodată un astfel de suflet. El primește pentru că dăruiește, pentru că iubirea s-a trezit în el și orice activitate a iubirii, atât pe Pământ, cât și în lumea de dincolo, are ca rezultat primirea de forță, dar forța și lumina sunt întotdeauna împreună.... voința sa se întărește și se maturizează în cunoaștere.... Întunericul a fost străpuns și a făcut loc, deocamdată, crepusculului, care este urmat de o dimineață aurie.... când soarele spiritului a răsărit, adică atunci când i se administrează cunoștințe în toate domeniile din partea ființelor de lumină, ceea ce face sufletul fericit și îl împinge la o activitate constantă de iubire, adică la distribuirea a ceea ce posedă el însuși sufletelor care încă mai lâncezesc în întunericul cel mai adânc. Orice suflet poate scăpa de întuneric, orice suflet se poate răscumpăra, însă un gând de iubire trebuie să dea naștere întotdeauna la împărtășirea de lumină, căci fără aceasta ființele de lumină nu au voie să distribuie daruri, pentru că liberul arbitru trebuie să tindă spre lumină, altfel în jurul sufletului va rămâne noaptea veșnică și se poate ajunge la o scufundare în cel mai adânc întuneric. Lumina, însă, aparține beatitudinii și, dacă unui suflet i se face accesibilă vederea spirituală, el își va recunoaște sarcina, va vedea glorii și nu se va mai scufunda niciodată în întuneric....

Amin