• Back

ODGOVORNOST RODITELJA I DJECE....

Vi započinjete vaše zemaljsko postojanje kao ljudsko biće u kompletnom neznanju. Duša je i dalje obavijena duhovnom tamom budući ona najprije mora doseći stanje samo-svjesnosti prije nego može započeti sa razlaganjem njezina gustog obavijajućeg pokrova. Ona to već može napraviti bez da je primila izvjesno znanje, jer može izraziti svoje dobre osjećaje u vrlo ranoj dobi premda ne djeluje kao rezultat izvjesne količine shvaćanja. Ali ljudsko biće uvijek treba biti svjesno sebe samoga inače njegove misli i akcije ne bi mogle biti procijenjene. Takvo dijete razvija njegovu iskru ljubavi rano; ono je dobro, budući je motivirano učiniti to izunutra.... dok drugo dijete u istom stanju samo-svjesnosti popušta lošim impulsima unutar sebe samoga, premda ono osjeća slabašan osjećaj pogrešnog činjenja unutar sebe samoga. U obadva slučaja čovjek još ne može govoriti o shvaćanju, ali iskra Ljubavi je položena u svako ljudsko biće, i početno ponašanje djece je prema tome jedino različito budući njihove duše reagiraju drugačije na unutarnje porive, ali svako je dijete unatoč tome svjesno s obzirom na to da li je njegovo ponašanje dobro ili loše.... jednom kada je doseglo stadij samo-svjesnosti.

I sada dijete također polako prima znanje.... ono se upoznaje sa zakonima reda, to jest, ono počinje razumjeti rastuće više, i ono će također doživjeti učinke dobrog i lošeg na sebi samome.... ono je podučavano pojmovima dobra i zla, i opet će ljudi reagirati drugačije kako izrastaju u odrasle osobe, zavisno o tome da li zapale plamen Ljubavi unutar njih samih i dozvole sebi biti pod utjecajem iznutra. I sukladno tome njihovo shvaćanje će ili rasti ili će dušino početno sljepilo ostati, jer znanje dano osobi izvani u nikojem slučaju ne treba postati shvaćanje, radije, ono to jedino postaje kada Ljubav ljudskog bića znanje sprovede u život [[(ili ‘znanju dâ život’)]].... Znanje može zasigurno zadovoljiti razum, ipak ono će jedino uvijek biti obmanjujuće svjetlo bez snage da osvijetli dušu ljudskog bića, i prema tome duša nastavlja ostajati prekrivena naslagama. Ljudsko će biće, međutim, biti smatrano odgovornim od trenutka kada je svjesno sebe samoga, od trenutka kada je svjestan čuti glas savjesti.... time, kada se njegova percepcija dobra ili zla probudila unutar njega, što se može dogoditi skorije u jednom a kasnije u drugom djetetu, ali što je preduvjet za njegovu odgovornost za njegove akcije. Ipak slabost duše koja mora predati njezin zemaljski život u ranoj fazi je uvijek uzeta u obzir. Stupanj zrelosti baš kao i znanje koje je ljudskom biću bilo dano do tada će uvijek biti razmotreno. Jer kompletno shvaćanje ne može biti primjenjeno kao kriterij, pošto ono može biti stečeno jedino kroz Ljubav.

Ljudsko je biće, međutim, procijenjeno sukladno njegovoj LJubavi, i ova se može zapaliti u plamen u svakoj osobi, ali iskra Ljubavi može također biti ugušena, a to uvijek također naznačava protivno razmišljanje i djelovanje, što se vidi čim osoba postaje svjesna sebe samoga kao bića koje može koristiti njegovu volju i to čini u liniji sa njegovom dušom koja je opaka i nevoljna Ljubiti i koja će sebe također zatvoriti za bilo koje pruženo znanje.... time ‘shvaćanje’ ne ugušuje ovaj loš unutarnji instinkt. Jedino kada se na dijete može utjecati da učini nešto dobro može ova opaka prisila nestati i glas savjesti sebe također izraziti iznova više zamjetno.

Iz ovog razloga roditelji nose jednu izuzetno veliku odgovornost, oni bi trebali učiniti sve da probude Ljubav u djeteta, oni bi ga trebali ohrabriti da vrši male pomoćne zadatke i time kultivirati osjećaj pomoćnosti u djece i ugušiti njihove pretjerano sebične instinkte.... Jer čim je iskra Ljubavi bila zapaljena ona će se također raširiti, i duša više neće biti obavijena tamom, srce će samo po sebi postati prosvjetljeno, i onda će dijete već razmišljati i djelovati savjesno što će uskoro također rezultirati u svjetlu shvaćanja, jednom kada mu je dana prikladna informacija.. Jer Ljubav je sve.... i svako ljudsko biće je sposobno ljubiti, budući je Bog Osobno postavio u svako ljudsko biće iskru koja je dio Njega Samoga kako bi ga vodio iz stanja smrti nazad u stanje života.

AMEN

Responsabilitatea părinților și a copiilor....

În ignoranță totală vă începeți existența pământească ca ființă umană. Sufletul este încă închis în întunericul spiritual, deoarece trebuie să atingă mai întâi starea de conștiință a Eu-lui înainte de a putea începe să dizolve învelișul dens din jurul său. El poate face acest lucru și fără să fi primit vreo cunoaștere specială, căci poate lăsa să apară în el sentimentele bune încă din prima tinerețe, deși nu acționează în conformitate cu o anumită cunoaștere. Dar ființa umană trebuie să fie mereu conștientă de ea însăși, altfel gândurile și acțiunile sale nu ar putea fi evaluate. Un astfel de copil dezvoltă scânteia iubirii în el însuși de la o vârstă fragedă; este bun pentru că este împins spre ea din interior, în timp ce un alt copil aflat în aceeași stare de conștiință a eu-lui cedează instinctelor rele din el însuși, deși simte în el însuși sentimentul slab al răului. În ambele cazuri nu se poate vorbi încă de cunoaștere, dar scânteia iubirii este inerentă fiecărei ființe umane și, prin urmare, modul inițial de a acționa este diferit la copii doar pentru că sufletul lor reacționează diferit la impulsul interior, dar fiecare copil este totuși conștient dacă acționează bine sau rău.... odată ce a atins stadiul de conștiință a eu-lui. Și acum copilului i se dă încet cunoștințe.... se familiarizează cu legile ordinii, adică devine din ce în ce mai ușor de înțeles pentru el, și va experimenta în sine și ceea ce este bun sau rău.... va fi învățat conceptul de bine și rău și, din nou, oamenii în creștere vor reacționa diferit, în funcție de faptul dacă vor aprinde flacăra iubirii în ei înșiși și se vor lăsa influențați din interior. Și cunoașterea crește și ea în consecință, ori orbirea inițială a sufletului rămâne, căci cunoașterea furnizată ființei umane din exterior nu trebuie să fie cunoaștere pentru multă vreme, ci devine astfel doar atunci când iubirea din ființa umană însuflețește cunoașterea.... Cunoașterea poate, într-adevăr, să umple intelectul, dar atunci ea va rămâne doar o lumină orbitoare care nu are puterea de a răspândi strălucirea în sufletul ființei umane și, prin urmare, sufletul continuă să fie înconjurat de învelișuri. Cu toate acestea, ființa umană este considerată responsabilă din momentul în care este conștientă de sine, când își poate auzi vocea conștiinței în interiorul său.... când s-a trezit în ea sentimentul binelui sau al răului, care poate fi mai devreme la un copil, mai târziu la altul, dar care este condiția prealabilă pentru ca el să răspundă pentru acțiunile sale. Dar întotdeauna se ia în considerare slăbiciunea unui astfel de suflet, care trebuie să renunțe din nou la viața pământească într-un stadiu timpuriu. Gradul de maturitate este întotdeauna luat în considerare, precum și cunoștințele pe care ființa umană le-a primit până în prezent. Căci cunoașterea deplină nu poate fi considerată un standard, deoarece o astfel de cunoaștere poate fi obținută doar prin iubire. Cu toate acestea, ființa umană este evaluată în funcție de iubire, iar aceasta se se poate aprinde în fiecare persoană, dar scânteia iubirii poate fi, de asemenea, stinsă, iar acest lucru semnifică întotdeauna și gândirea și acțiunile rele, care apar de îndată ce ființa umană devine conștientă de sine ca o ființă care își poate folosi voința și care își va folosi această voință în funcție de sufletul său rău, care nu este dispus să iubească și care se va închide, de asemenea, în fața cunoștințelor care i-au fost furnizate.... Astfel, o "cunoaștere" nu sufocă această pornire interioară a răului. Doar atunci când un copil poate fi influențat să facă ceva bun, se poate pierde acest impuls malefic și atunci vocea conștiinței se poate exprima din nou mai bine. De aceea, părinții au o mare responsabilitate de a face tot ce le stă în putință pentru a trezi dragostea în copil, pentru a-l încuraja să ajute în moduri mărunte și pentru a dezvolta astfel sentimentul de utilitate în rândul copiilor și pentru a înăbuși instinctele prea egoiste ale acestora. Pentru că imediat ce scânteia iubirii a fost aprinsă, ea se va răspândi și sufletul nu va mai fi învăluit în întuneric, ci va deveni lumină în inimă de la sine, iar gândirea și acțiunea copilului vor fi deja conștiente și în curând vor câștiga și ele lumina cunoașterii, precum și cunoștințele corespunzătoare îi vor fi transmise.... Căci iubirea este totul.... și fiecare ființă umană este capabilă să iubească, pentru că Dumnezeu Însuși a pus în fiecare ființă umană o scânteie, o părticică din El Însuși, pentru a o întoarce din starea de moarte în starea de viață....

Amin