• Volver

La Promesa de Jesús del Espíritu

Os he prometido Mi Espíritu, cuando caminaba en la tierra. Mas ese Espíritu podía menifestarse en vosotros primeramente después de Mi muerte en la Cruz, porque El, como parte Mía, no podía abrírse paso, donde el pecado primero de la rebelión contra Mí, la gran culpa original, no estaba aún expíada, lo que primero fue posible por la Obra de Redención. Y por eso Mi Espíritu se puede manifestar ahora también allí, donde ha precedido primero la liberación del pecado, por lo que el despertar del espíritu es siempre primero la consecuencia de la redención por Jesucristo. Ahora bien puede tener lugar un despertar a la fe en El, la cual arrastra entonces trás sí la liberación del pecado, pero a ese despertar desde el interior, es ahora posible el despertar del Espíritu: Así pues, que los Dones del Espíritu se hacen manifiestos en la forma más diferente.

Y a esto debéis vosotros hombres aspirar, desde el momento que creéis en Jesucristo, en Mi incorporación y en Mi muerte en la Cruz. Entonces acordaos también de Mis Palabras, con las que os prometí a Mí Espíritu, debéis acordaros de ellas, "de que Yo Mismo estaré con vosotros hasta en el fin del mundo..." Sólo por breve tiempo podía permanecer entre vosotros en la forma del Hombre Jesús. Quien en toda plenitud Me ocultaba en sí, pero Yo quiero estar siempre presente también en los que Me anhelan, Me aman y quieren vivir a Mi agrado. Y en estos quiero Yo estar en el Espíritu, Mi Fuerza debe atravesarlos de tal modo que ellos también puedan hacer cosas extraordinarias. Así pues, donde Yo estoy presente, Me manifestaré también. Yo iniciaré a los hombres en un saber verdadero. Yo les daré fuerza para que sean activos por el bien de los semejantes, espiritual o también terrenalmente. Yo les descubriré cosas futuras, si sirve para la salvación del hombre. Yo le daré la fuerza de curar enfermos en Mi Nombre.

Y así les mostraré siempre Mi Presencia, como lo he prometido. Yo estaré en Espíritu en aquellos que Me aman y guardan Mis Preceptos. Pero Yo no obraré a través de Mi Espíritu donde la Redención por Jesucristo no ha precedido. Pues Mi Espíritu no se abre paso a la fuerza, y donde tropieza contra resistencia, permanece mudo.

Pero bendito quien le permite que se abra paso, quien cede al impulso silencioso del Espíritu de practicar el amor, los que toman el camino de Jesucristo y se entregan a El totalmente. Estos experimentarán también la Verdad de Mi Promesa, de que Yo Mismo tomo posesión de ellos, de que Yo permanezco con ellos y los doto con Dones del Espíritu. Donde Yo estoy, quiero también regalarme. Y Mi Dotación consiste siempre en la transmisión de Luz y Fuerza a los hombres débiles. Yo les proporcionaré lo mismo de nuevo, lo que repartí a Mis discípulos en la tierra: un saber extraordinario y una fuerza extraordiniaria, de modo que ellos también pueden realizar a lo que Mi Espíritu les impulse, lo que sólo como hombre les era imposible. Pero Yo sólo podía derramar Mi Espíritu en Mis discípulos, que Me habían seguido dóciles y cuya conducta y modo de vívir lo permitía, ya que Mi muerte en la Cruz les trajo antes Redención y liberación de Mi adversario, de su culpa original y por eso también de su estado de debilidad y tinieblas.

Mi Espíritu los iluminó, Mi Espíritu les dió fuerza en abundancia, pues Yo Mismo era quien estaba en medio de ellos, El que hablaba en ellos y en ellos ejecutaba obras milagrosas, cuando salieron por el mundo en Mi Nombre, para anunciar el Evangelio. Yo estaba con ellos como en Mi Tiempo en la tierra, y Yo podía estar con ellos, porque ellos sólo Me pertenecían a Mí y así podían también ahora actuar con la Fuerza del Espíritu, como Yo lo había prometido. Y así también estaré siempre con los que Me lo hacen posible mediante su conducta, que esté en ellos presente, y Yo demostraré Mi Presencia a través de un obrar fuera de lo común, por la transmisión de Luz y Fuerza. Y ellos anunciarán igualmente como Mis primeros discípulos de la Obra de Redención, porque ellos mismos están por Mi Espíritu iluminados y porque Mi Espíritu los estimula a que hablen para Mí y Mi Reino, confirmando la Verdad de sus palabras mediante los Dones del Espíritu, mediante pruebas públicas de Mi Presencia en ellos.

Amén

Semnificația conștiinței responsabilității....

Fiecare om este singur responsabil pentru sufletul său. Și de aceea este extrem de important pentru el să știe ce trebuie să facă în viața pământească pentru a salva sufletul de la căderea în abis, de la întunericul și chinul veșnic.... pentru a-i pregăti o soartă fericită, o viață veșnică.... El nu are nimic altceva de făcut decât să elibereze sufletul de învelișurile dense care îl înconjoară, să creeze posibilitatea ca el să se lase din nou străbătut de lumina divină a iubirii, așa cum a facut-o odinioară înainte ca ființa să cadă.... Omul trebuie să fie conștient că viața pământească i-a fost dată în acest scop și, prin urmare, trebuie să folosească și această viață în acest scop. Și fiecare zi, fiecare ceas îi oferă posibilitatea de a face acest lucru, căci nu trebuie decât să practice în mod constant iubirea dezinteresată.... El trebuie să încerce să se elibereze de iubirea egoistă, care lasă să crească în jurul sufletului acele învelișuri dense. Tot ceea ce întreprinde omul pe Pământ este complet lipsit de valoare pentru eternitate, pentru transformarea ființei sale, pentru maturizarea sufletului, dacă iubirea dezinteresată nu este motivul activității sale. Iar tot ceea ce izvorăște din motivul iubirii de sine este de folos doar pentru timpul vieții pământești, dar nu are o valoare durabilă pentru veșnicie. Omul ar trebui să observe întotdeauna ce sentimente îi domină gândurile și acțiunile. Și va putea constata că iubirea de sine încă se manifestă cu putere, iar iubirea dezinteresată față de aproapele este rareori doar forța motrice a acțiunilor sale. Dar, cu bunăvoință, el se poate schimba pe sine și sentimentele sale, poate lucra conștient asupra lui însuși, forțându-se să se lase deoparte pe sine și dorințele sale pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie în schimb..... Și va vedea mereu greutăți în jurul său, va avea mereu ocazia de a fi de folos și, de asemenea, îi va face mai multă plăcere cu cât va lucra mai conștient asupra sa.... însă nu de dragul unei recompense, ci din convingerea sa de a fi insuficient modelat și de a folosi viața pământească pentru a deveni perfect. El trebuie să se străduiască în sus, atunci și puterea îi va fi furnizată de sus..... El trebuie să dorească ca viața sa pământească să nu fie trăită în zadar la sfârșitul zilelor sale, și atunci va ajunge cu siguranță și el la țintă. De îndată ce omul a reușit să-și lase ego-ul deoparte de dragul semenilor săi, a devenit deja un învingător, iar învelișurile sufletului se dizolvă și poate lăsa să pătrundă raza divină a iubirii, și atunci nu mai trebuie să se teamă că a parcurs în zadar calea pământească.... Dar el însuși trebuie să facă această muncă asupra sa și să știe că el însuși poartă responsabilitatea. Dar cunoașterea îi vine prin Cuvântul lui Dumnezeu.... Dacă se lasă atins de Cuvântul lui Dumnezeu, dacă se gândește la el și încearcă să îl urmeze, atunci lucrarea asupra lui însuși începe deja.... Dar cine nu ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, cine doar îl lasă să îi sune în urechi, cine nu se simte abordat de el, merge prin viață în mod iresponsabil, chiar dacă acționează responsabil în problemele pământești.... Căci el este împins la această acțiune doar de iubirea de sine, care caută succesul, onoarea și faima pământeană, dar care nu duce la nicio transformare spirituală.... Iar astfel de oameni vor crede cu greu și în continuarea existenței sufletului după moarte și în chinurile sale în împărăția de dincolo. Căci iubirea de sine îi face imposibil să creadă.... Și, prin urmare, iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele nu poate fi predicată cu suficientă sârguință, pentru că numai prin aceasta poate ajunge ființa umană la credință și la lumina cunoașterii. Cu toate acestea, nici ființa umană nu poate fi forțată să iubească, ci aceasta trebuie să se dezvolte în ea în mod liber, dar fiecare ființă umană este capabilă de aceasta, deoarece fiecare ființă umană a primit o scânteie de iubire pentru acest curs al vieții sale pământești, astfel că doar fiecare ființă umană trebuie să o aprindă.... pentru care este necesară doar voința sa. Iar voința este liberă, dar poate fi stimulată de conștiința responsabilității. Iar conștiința responsabilității poate fi de asemenea trezită în fiecare ființă umană de îndată ce aceasta reflectează cu seriozitate asupra sa, asupra puterii creatoare care l-a adus la existență și asupra scopului existenței sale.... Căci oricine reflectă serios asupra acestor întrebări va primi și un răspuns mental, iar acest răspuns îl va îndemna să trăiască o viață conștientă cu scopul perfecțiunii trecute. Și, în plus, fiecare persoană va primi și iluminări din exterior, pe care le poate accepta sau respinge..... Dar este necesară propria sa atitudine, pentru că numai el însuși poate realiza lucrarea de schimbare a naturii sale. Dar, întrucât fiecare ființă umană cunoaște efectele dăunătoare ale unei vieți pământești iresponsabile, cunoaște și importanța simțului responsabilității..... Și el poate să prețuiască și acest lucru pentru sufletul său.... iar caracterul trecător al tuturor lucrurilor pământești ar trebui să întărească și mai mult conștiința responsabilității față de eternul-imortal.... Fără iubire, însă, omul rămâne orb în spiritul său și complet inactiv. Căci lucrarea omului pentru sufletul său constă tocmai în lucrări de iubire dezinteresată și, atâta timp cât voința omului nu este dispusă să facă acest lucru, nici scopul vieții pământești nu va fi împlinit, iar sufletul este și rămâne în cea mai mare adversitate, iar pericolul de a se scufunda din nou în abis este mare dacă intră în împărăția de dincolo în această stare întunecată.... dacă iubirea complet dezinteresată a unei ființe umane de pe Pământ nu îl urmează în acea împărăție și nu îl ajută să obțină acolo puțină lumină.... Dar nu va putea niciodată să recupereze sau să realizeze ceea ce a putut realiza pe Pământ....

Amin