• Volver

Nivel espiritual muy bajo. Fin de un período de Redención

Cuando la humanidad ha llegado a un nivel espiritual tan bajo que ya no reconoce a Dios, entonces eternamente ya no se puede contar con un progreso espiritual; porque entonces está totalmente separada de Dios y carece de toda aquella fuerza transmitida que es la única que garantiza el progreso espiritual.

Una corta distancia de Dios puede ser remediada fácilmente porque lo espiritual se encuentra todavía en el circuito del Amor de Dios, y la Fuerza de este Amor no deja de empujarlo hacia lo Alto. Pero si la distancia ha llegado a ser tan grande que lo espiritual se halla fuera de este circuito, entonces también se ha quedado del todo sin fuerza, y un acercamiento a Dios ya no le resulta posible porque entonces la fuerza contraria tiene más influencia y arrastra lo espiritual a las profundidades.

Pero una vez que la humanidad haya llegado a este grado de desarrollo, es decir, cuando su evolución retrógrada ha llegado a este extremo, entonces lo espiritual ha perdido el derecho de llevar en la Tierra una existencia como hombre, porque el único objetivo de esta existencia es la evolución hacia lo Alto - lo que lo espiritual ha ignorado del todo...

Entonces es cuando para esta humanidad se acaba un período de desarrollo. Pues tan pronto que todo lo espiritual que se encuentra en un nivel de desarrollo ya más elevado no vive ni actúa conforme a este nivel, en cierto modo la Tierra lo rechaza... Entonces es cuando conforme a la Voluntad divina ha terminado un período de Redención... y cada hombre el mismo puede reconocer el momento dado, si tan sólo observa el desarrollo espiritual de toda la humanidad.

Cuando ha llegado un bajo en que la ausencia de amor está manifiesta, se reconoce el efecto surtido por la fuerza contraria a Dios en el hecho que por todas partes en vez de continua construcción sólo se ve destrucción... Y una vez que la vida y el comportamiento de la humanidad son totalmente opuestos a Dios –de modo que también contrarios a todo Orden divino–, tampoco ya se puede esperar que la humanidad dentro de su libre voluntad vuelva a incorporarse en el Orden divino... De modo que entonces es cuando conforme a la Ley eterna tiene que consumarse la disolución de toda envoltura de lo espiritual... con el fin de establecer un cautiverio11 completamente nuevo para que esta envoltura, aunque sea después de un tiempo casi eterno, finalmente pueda llegar a la meta: morar en la Cercanía de Dios, y eso dentro de su libre voluntad.

Para un género humano degenerado –una vez que haya llegado a este bajo en que todo amor se ha enfriado– no hay otra posibilidad para el ascenso. Porque la Corriente de Fuerza del Amor divino ya no puede surtir efecto, lo que resulta en un abandono total a la fuerza contraria de Dios.

Pero en su gran Misericordia Dios sustrae a su adversario lo que a este había quedado sujeto, cautivándolo de nuevo en la Creación a la cual el adversario ya no tiene influencia. De modo que incluso lo de volver a cautivar el género humano degenerado en la materia más dura no es sino una Obra de la Misericordia divina, porque para lo que se halla en extrema distancia de Dios de nuevo está creada una posibilidad de ir el camino del desarrollo en acenso - lo que como hombre ya no era posible. De modo que también para aquello que se halla en extrema distancia de Dios alguna vez le llegará la hora de la Redención - aunque sea después de un tiempo casi eterno.

Aun si aquello que se encuentra tan lejano de Dios quede reintegrado en la materia dura, no se trata de una injusticia, dado que ante Dios su voluntad está tan endurecida que esta misma da lugar a que Él lo cautive por un tiempo casi eterno. Pues una vez que haya llegado un bajo espiritual en que los hombres ya no reconocen a Dios, estos ya no cambiarán...

Amén.

Spiritualitate la un nivel minim.... Sfârșitul unei perioade de răscumpărare....

Nu este de așteptat niciun progres spiritual dacă omenirea a ajuns la punctul cel mai de jos, când nu-l mai recunoaște pe Dumnezeu. Pentru că atunci ea este complet separată de Dumnezeu și, prin urmare, este lipsită și de acea sursă de putere care este singura care garantează ascensiunea spirituală. O mică distanță față de Dumnezeu poate fi ușor remediată, pentru că atunci spiritualul se află încă în circuitul iubirii divine, iar forța acesteia îl împinge inevitabil în sus. Dar dacă distanța a devenit atât de mare încât ființa spirituală locuiește în afara acestui circuit, atunci ea este complet neputincioasă și nu mai este posibilă o apropiere de Dumnezeu, pentru că atunci forța opusă are o influență mai mare, care o trage în jos spre ea însăși. Dar odată ce omenirea a ajuns la acest grad de evoluție, adică odată ce a regresat atât de mult, atunci ființa spirituală și-a pierdut și ea dreptul de a trăi o existență pe Pământ ca ființă umană, deoarece singurul său scop este dezvoltarea superioară și a ignorat complet acest scop. Atunci se va încheia o perioadă de dezvoltare pentru această umanitate. Pământul va îndepărta, ca să spunem așa, toate ființele spirituale care nu se află la un nivel superior de dezvoltare, de îndată ce nu trăiesc și nu acționează în conformitate cu acest nivel de dezvoltare. Și apoi se încheie o perioadă de răscumpărare conform voinței divine.... Și fiecare persoană poate recunoaște ea însăși momentul, de îndată ce acordă atenție dezvoltării spirituale a întregii omeniri. Odată ce s-a ajuns la un nivel minim, în care lipsa de bunăvoință devine evidentă, lucrarea forței opuse a lui Dumnezeu poate fi recunoscută în faptul că, în loc să se construiască constant, distrugerea are loc peste tot.... Dacă viața și activitatea umanității este complet contrară lui Dumnezeu și, prin urmare, împotriva întregii ordini divine, atunci nu se mai poate aștepta ca umanitatea să se integreze din nou în mod liber în ordinea divină și atunci, conform legii eternității, trebuie să aibă loc o dizolvare a tot ceea ce conține substanțe spirituale în scopul unei noi izgoniri complet noi, pentru ca, într-un timp infinit de lung, să se atingă în cele din urmă scopul de a locui din nou aproape de Dumnezeu în liberul arbitru. Nu mai există nicio altă posibilitate de ascensiune pentru o rasă umană degenerată, odată ce a ajuns la acest punct de jos, în care toată iubirea s-a răcit, pentru că atunci fluxul de forță al iubirii divine nu mai poate deveni eficient, iar acest lucru înseamnă pierderea completă a forței opuse a lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu, în marea Sa îndurare, smulge de la adversarul Său ceea ce a devenit sclavul lui, alungându-l din nou în creație, asupra căreia adversarul lui Dumnezeu nu mai are nicio influență. Prin urmare, chiar și transferul înapoi în materia cea mai dură este doar o lucrare a milostivirii divine, deoarece se creează din nou o nouă posibilitate pentru ca ceea ce este cel mai îndepărtat de Dumnezeu să parcurgă calea dezvoltării ascendente, ceea ce nu mai era posibil în calitate de ființă umană. Și o dată îl lovește și ceasul răscumpărării, chiar dacă după o perioadă infinit de lungă. Dar nu-l nedreptățește deloc când este readus în materia dură, pentru că voința este atât de împietrită față de Dumnezeu, încât ea însăși este un motiv pentru ca Dumnezeu să-l lege pentru o perioadă nesfârșită de timp. Pentru că nu se mai schimbă atunci când s-a ajuns la un minim spiritual în care oamenii nu-l mai recunosc pe Dumnezeu....

Amin