• Volver

Mundo espiritual y terrenal en oposición....

El mundo terrenal y el reino espiritual son opuestos entre sí, y por lo tanto sus exigencias al ser humano son también de naturaleza opuesta, y el ser humano nunca puede satisfacer ambas exigencias, sino que debe someterse incondicionalmente a las exigencias de uno de los dos. Es comprensible que el reino espiritual sólo pueda repartir bienes espirituales, y ello bajo condiciones contrarias a las demandas del mundo, mientras que el mundo ofrece tesoros terrenales a las personas que cumplen con sus demandas. El deseo del mundo se opone a las exigencias del reino espiritual en la medida en que pone en primer plano los placeres físicos y la comodidad física y hace que el esfuerzo del alma por el reino espiritual sea difícil o completamente imposible. Pues el alma debe cumplir con las exigencias del reino espiritual y hacer que el cuerpo se incline al mismo deseo, pero esto requiere el abandono de deseos terrenales. Y así se enfrentan dos mundos, y el ser humano se enfrenta a la elección de qué mundo escogerá. Y un mundo siempre exigirá abandonar la devoción del otro mundo, siempre tendrá que hablar el cuerpo o el alma, es decir, el alma tiene que decidir si su propia conformación es más importante para ella que la comodidad del cuerpo mientras dure su vida terrenal como ser humano. El reino espiritual le proporciona dones de un tipo delicioso que no puede medir en su valor total como ser humano, pero que son eternos y significan una riqueza para el alma que esta puede utilizar en el reino espiritual para su propia felicidad. Ciertamente, el mundo también ofrece al cuerpo tesoros, pero éstos son transitorios y no pueden ser llevados al reino espiritual. Caducan como caduca el cuerpo cuando el alma pasa del mundo terrenal al reino espiritual. Y como en la tierra sólo puede ser provisto por uno de los reinos, ahora será pobre en bienes en el reino espiritual, si ha rendido homenaje al mundo terrenal. Renunciar a la devoción de los bienes terrenales en libre albedrío le hace ganar inevitablemente la posesión de los bienes espirituales, pues sólo renuncia a los primeros cuando el amor está activo en él, de lo contrario predomina el deseo de los bienes terrenales. Y donde el amor ha despertado el alma se esfuerza inconscientemente hacia el reino espiritual y desprecia los bienes terrenales. Y así, el alma del ser humano se enfrenta a la elección de hacer del mundo terrenal o del reino espiritual la meta de su lucha durante su vida terrenal. Y dependiendo de su decisión es su destino en el reino espiritual, en el que entra, cuando el período de prueba en la tierra ha expirado para él.... Riqueza o pobreza, felicidad o un estado lamentable.... Pero la dicha requiere la superación de todo lo que es terrenal, por lo tanto transitorio....

Amén

Lumea spirituală și lumea pământească în opoziție....

Lumea pământească și împărăția spirituală sunt în opoziție una față de cealaltă și, prin urmare, cerințele lor față de ființa umană sunt, de asemenea, de natură opusă, iar ființa umană nu poate niciodată să facă dreptate ambelor cerințe, ci trebuie să se supună necondiționat cerințelor unei singure lumi. Este de înțeles că împărăția spirituală nu poate împărți decât bunuri spirituale, și aceasta în condiții care contrazic dorința lumii, în timp ce lumea oferă comori pământești oamenilor care se conformează dorinței sale. Dorința lumii se opune însă cerințelor împărăției spirituale în măsura în care pune pe primul plan plăcerile fizice și confortul fizic și face dificilă sau complet imposibilă lupta sufletului pentru împărăția spirituală. Căci sufletul trebuie să îndeplinească cerințele împărăției spirituale și să facă trupul înclinat spre aceeași dorință, dar acest lucru necesită renunțarea la dorințele pământești. Și astfel, două lumi se confruntă una cu cealaltă, iar ființa umană este pusă în fața alegerii lumii pe care o va alege. Și o lume va cere întotdeauna predarea celeilalte lumi, trupul sau sufletul va trebui să vorbească, adică sufletul trebuie să decidă dacă propria-i modelare este mai importantă pentru el decât confortul trupului pe durata vieții sale pământești ca ființă umană. Împărăția spirituală îi oferă daruri de un fel delicios, pe care nu le poate măsura în întreaga lor valoare ca ființă umană, dar care sunt veșnice și care înseamnă pentru suflet o bogăție pe care acesta o poate folosi în împărăția spirituală pentru propria fericire. Lumea oferă cu siguranță și comori trupului, dar acestea sunt trecătoare și nu pot fi preluate în împărăția spirituală. Ele trec așa cum trece și trupul când sufletul trece din lumea pământească în împărăția spirituală. Și, din moment ce nu poate fi întreținut decât de o singură împărăție pe Pământ, el este acum sărac în bunuri în împărăția spirituală dacă a adus omagiu lumii pământești. Predarea bunurilor pământești în liberul arbitru îi aduce în mod inevitabil posesia bunurilor spirituale, deoarece el renunță la primele doar atunci când în el este activă iubirea, altfel dorința pentru bunurile pământești este predominantă. Iar acolo unde dragostea s-a trezit, sufletul tinde inconștient spre împărăția spirituală și face abstracție de bunurile pământești. Și astfel, sufletul ființei umane este pus în fața alegerii de a face din lumea pământească sau din împărăția spirituală scopul eforturilor sale în timpul vieții sale pământești. Iar în funcție de decizia sa, soarta sa în împărăția spirituală, în care intră, este atunci când perioada de probă pe Pământ a expirat pentru el.... Bogăție sau sărăcie, beatitudine sau o stare jalnică.... Dar fericirea presupune depășirea a tot ceea ce este pământesc, adică trecător....

Amin