• Volver

La venida en las nubes - Arrebato

Llenará el aíre un umbido fuera de lo común, cuando el día del Juício esté para llegar. Y esto será para los hombers la última señal, sin embargo, sólo reconocido por aquellos, por los fieles, como tal, a quienes los lleman de gran alegría. Pues ahora esperan ellos la venida del Senor. Se necesita una gran fe para ello, en esperar a Dios viniendo en las nubes, pues es en suceso de forma tan extraordinaria, que los ateos, si se les habla de ello, sólo se mofan y burlan. El rumbido bien que lo percibirán también, pero no ven al Señor en las nubes, y por eso hacen poco caso del extraordinario rugído en el aíre y no se dejan molestar en su vida, estan alegres y sin escrúpulos van a sus diversiones. Los fieles se reunirán y con corazón feliz se preparan para la acogída del Señor. Están al final (al extremo) de su fuerza terrenal y saben que su tiempo de penas y sufrimientos está ahora ya terminado, y al unísono profesan ser partidarios de Dios hasta última hora, aunque eso significa la pérdida de la vida terenal, porque el mundo procede contra ellos de manera despiadada.

Sin embargo, la aparación del Señor hace contrariar sus planes. Pues ellos ven de repente al grupo de los fieles elevarse y flotar hacia lo alto. Y al mismo tiempo resuena un horrible trueno, y los hombres descubren llenos de espanto, que algo horrible, tremendo les sobreviene a ellos. A causa del suceso extraordinario del arrebato entumecidos, perplejos, son incapaces de pensar, tratan de huir y ven lo mismo en todas partes, de la tierra prorrumpen con ímpetu llamas de fuego, de las que no hay ningún escape. Y encuentran de la forma más horrible su fin, porque no hay ninguna salvación para los hombres que etán llenos de pecados y están sobre la tierra enfurecidos igual que diablos. El grupo de los fieles a Dios ve el fin de la antigua tierra como se ejecuta ante sus ojos la obra de destrucción divina, mientras que él mismo (el grupo) se ha escapado de ella. Y a salvo bien seguros permanecen en un lugar de paz, como lo ha prometido Dios.

Este es el fín de un periodo de salvación y el comienzo de uno nuevo, tan pronto como la nueva tierra esté nueva formada por la Voluntad de Dios. Entonces los fieles de Dios continuarán viviendo como el linaje de la nueva generación humana, con los que comienza la nueva época de salvación.

Sólo a los hombres sabientes, a los hombres que entán en el prfundo conocimiento, les es el suceso del arrebato comprensible y por eso creíble, pero él corona un tiempo de apuros y sifrimientos de gran temor, ese tiempo es la conclusión y la prueba de la Gloría de Dios, quien también a los suyos les prepara una suerte que atestigua (o da fe) de Su Gloría. Es un acto del Amor más profundo Divino a Sus hijos, que en El reconocen a su Padre desde la eternidad, los que han encontrado el regreso a El, y han llegado a ser y son uno con El por el amor, entre los que ahora El puede permanecer, porque no hay ningún obstáculo para el Amor Divino, si el hombre mismo se ha vuelto amor.

Amén

Venind pe nori.... Răpirea....

Un vuiet neobișnuit va umple aerul când se va apropia Ziua Judecății. Și acesta va fi ultimul semn pentru oameni, dar va fi recunoscut ca atare doar de credincioși, care vor fi plini de mare bucurie. Căci acum așteaptă venirea Domnului..... Este nevoie de o credință puternică pentru a te aștepta ca Dumnezeu să vină în nori, pentru că este un eveniment de o natură atât de extraordinară încât cei răi nu vor face decât să râdă și să batjocorească atunci când li se vorbește despre el. Ei vor auzi cu siguranță vuietul, dar nu-L vor vedea pe Domnul pe nori și, de aceea, nu vor acorda prea multă atenție sunetului neobișnuit din aer și nu vor fi tulburați în viața lor...... Ei sunt gălăgioși și fără scrupule și își urmăresc plăcerile. Credincioșii, însă, se vor aduna și se vor pregăti cu inimile pline de bucurie pentru primirea Domnului. Ei sunt la capătul puterilor pământești și știu că timpul lor de suferință a luat sfârșit și, într-un singur gând, Îl mărturisesc pe Dumnezeu în ultimul ceas, chiar dacă acest lucru va însemna pierderea vieții pământești, deoarece lumea acționează fără milă împotriva lor. Dar apariția Domnului pune bețe în roate lucrurilor celor răi.... Căci deodată văd mulțimea credincioșilor ridicându-se de pe Pământ și plutind spre înălțimi.... În același timp, se aud tunete groaznice, iar oamenii își dau seama cu groază că ceva teribil se va întâmpla cu ei. Înghețați de evenimentul neobișnuit al răpirii, ei nu mai pot gândi, caută să fugă și văd peste tot același lucru.... flăcări de foc izbucnind din Pământ, din care nu mai există scăpare. Și își găsesc un sfârșit dintre cel mai cumplit, pentru că nu există mântuire pentru oamenii care, asemenea diavolilor, se dezlănțuie pe Pământ și sunt plini de păcate. Dar turma credincioșilor vede sfârșitul vechiului Pământ; în fața ochilor lor are loc lucrarea divină de distrugere, în timp ce ei înșiși au scăpat de ea și locuiesc în siguranță într-un loc de pace, așa cum a promis Dumnezeu. Acesta este sfârșitul unei perioade de răscumpărare și începutul uneia noi, de îndată ce vechiul Pământ va fi refăcut prin voia lui Dumnezeu. Atunci, cei care sunt credincioși lui Dumnezeu vor trăi ca seminție al noii rase umane, cu care începe noua epocă a răscumpărării. Procesul Răpirii este inteligibil și, prin urmare, credibil doar pentru o persoană cu o cunoaștere profundă, dar încununează o perioadă de greutăți și suferințe anevoioase, este concluzia și dovada slavei lui Dumnezeu, Care pregătește și pentru ai Săi o soartă care să dea mărturie despre slava Sa..... Este un act de profundă iubire divină pentru creațiile Sale vii care recunosc în El pe Tatăl lor din veșnicie, care au regăsit drumul spre El și au devenit una cu El prin iubire.... în mijlocul cărora El Însuși poate locui acum, pentru că nu există nici un obstacol pentru iubirea divină dacă ființa umană a devenit ea însăși iubire....

Amin