• Volver

Reconocimiento del pecado.... Activación de la voluntad....

Es la voluntad que da origen al pecado y, por tanto, la voluntad también debe estar dispuesta a liberarse de esto. Y es por eso que el humano inevitablemente debe primero llegar a darse cuenta de que ha pecado antes de comenzar la obra de purificación en sí mismo. Debe ser consciente de su culpa antes de querer borrarla. Y, por tanto, no puede haber perdón del pecado hasta que el humano haya reconocido su estado pecaminoso. Porque el pecador continúa pecando mientras le falta este conocimiento. Pero un humano sólo puede llegar al reconocimiento del pecado cuando se activa en él el amor, el amor a Dios y al prójimo contra el que ha pecado. Porque sólo esto le hace tomar conciencia de la injusticia, sólo cuando su corazón es capaz de amar comprende que ha pecado contra el amor, y que se ha vuelto pecador.

Y dependiendo de la profundidad de su amor, busca deshacerse de este pecado. Entonces su voluntad se vuelve activa, tal como lo estaba antes cuando cometió el pecado. Si un humano no ha obtenido este conocimiento de antemano, entonces continuará pecando.... permitiendo así que su voluntad actúe de una manera contaría a Dios, y entonces nunca podrá deshacerse de su culpa, porque esto requiere también la voluntad del humano. Y por eso también es comprensible que una Redención por parte de Jesucristo presuponga siempre la voluntad del ser humano de ser redimido, de lo contrario no habría más pecado en el mundo entero y el poder de Satanás sería quebrantado para siempre....

Jesús ciertamente venció la muerte y quebró el poder de Su oponente. Permitió que Su voluntad como ser humano se hiciera extremadamente fuerte y, en virtud de Su amor, realizó la obra de la Redención, pero dejando siempre a los humanos la libertad de reconocer Su obra y seguirlo a Él.... también para dejar que su voluntad se active para la Redención. Él no excluye a ningún ser humano de las bendiciones y gracias de la obra de la Redención, pero ningún ser humano será necesariamente redimido, sino que él mismo tiene que reconocer que es pecador y, en este conocimiento acercarse a Él, al divino Redentor y pedirle que perdone sus pecados.... Entonces se produce el acto más incomprensible.... Dios le perdona su culpa, le perdona por amor de Jesucristo, Que derramó Su sangre por Sus semejantes y por sus pecados....

Dios ha aceptado el sacrificio de un ser humano amoroso, e innumerables humanos pueden quedar impunes si, reconociendo su culpa, se arrepienten y piden perdón por el amor de Jesucristo.... Los humanos no comprenden la magnitud de la culpa de los humanos hacia Dios, y nunca podrán expiar su culpa en la Tierra, e incluso en la otra vida en el más allá pasarían eternidades hasta que finalmente saldaran su culpa, si Jesucristo no hubiera tenido misericordia y los hubiera rescatado de sufrimientos indescriptiblemente difíciles en la Tierra y en el más allá a través de Su sangre, a través de un sacrificio de Su amor, que ardió en Él y Le convirtió en el Salvador de toda la humanidad.

Sin embargo, ningún ser humano puede reclamar la Redención si no se dirige a Él por su propia voluntad, reconociendo su culpa, y Le pide perdón.... quien por tanto no Le reconoce. Porque esto es un requisito previo porque el libre albedrío del ser humano es respetado y no será afectado eternamente por Dios y porque el ser humano es libre y tiene que decidir por sí mismo a quien recurre.... Dios o Su oponente....

amén

Recunoașterea păcatului.... Voința de a deveni activ....

Voința este cea care dă naștere păcatului și, prin urmare, voința trebuie să fie și ea dispusă să se elibereze de el. Prin urmare, ființa umană trebuie să ajungă inevitabil la conștientizarea faptului că a păcătuit înainte de a se apuca de munca de purificare. El trebuie să fie conștient de vinovăția sa înainte de a dori să o răscumpere. Și, prin urmare, nu poate exista iertare a păcatului înainte ca ființa umană să-și recunoască starea de păcat. Pentru că păcătosul continuă să păcătuiască atâta timp cât nu are această conștientizare. Totuși, ființa umană nu-și poate recunoaște păcatul decât atunci când se trezește în ea dragostea, dragostea pentru Dumnezeu și pentru aproapele său împotriva căruia a păcătuit. Pentru că numai așa conștientizează greșeala, numai când inima lui este capabilă să iubească înțelege că a încălcat iubirea, că a devenit păcătos. Și, în funcție de profunzimea iubirii sale, caută să se elibereze de acest păcat. Atunci voința sa devine activă, la fel cum era activă înainte de comiterea păcatului. Dacă ființa umană nu a dobândit această cunoaștere în prealabil, atunci va continua imediat să păcătuiască..... astfel, va lăsa voința sa să devină activă într-un mod care se opune lui Dumnezeu, și atunci nu va putea fi niciodată eliberată de vina sa, pentru că și acest lucru necesită voința ființei umane. Și astfel se înțelege și faptul că răscumpărarea prin Iisus Hristos presupune întotdeauna voința ființei umane de a se lăsa răscumpărată, altfel nu ar mai exista păcat în întreaga lume și puterea Satanei ar fi frântă pentru totdeauna.... Într-adevăr, Iisus Hristos a învins moartea și a frânt puterea adversarului Său, El a permis ca voința Sa ca ființă umană să devină extrem de puternică și a înfăptuit actul mântuirii în virtutea iubirii Sale, lăsând însă întotdeauna oamenilor libertatea voinței lor de a recunoaște lucrarea Sa și de a-L urma.... permițând astfel voinței lor să devină activă pentru răscumpărare. El nu exclude nici o ființă umană de la binecuvântările și harurile actului de mântuire, dar nici o ființă umană nu va fi obligată să fie răscumpărată, în schimb, ea însăși trebuie să recunoască faptul că este păcătoasă și, în această conștientizare, să se apropie de El, Răscumpărătorul divin, și să apeleze la El pentru iertarea vinovăției sale.... Apoi are loc cel mai de neînțeles act.... Dumnezeu îi iartă vina, îl iartă de dragul lui Iisus Hristos, Care și-a vărsat sângele pentru semenii Săi și pentru păcatele lor.... Dumnezeu a acceptat sacrificiul unei ființe umane iubitoare, iar nenumărați oameni pot rămâne nepedepsiți dacă se pocăiesc de vina lor și cer iertare de dragul lui Iisus Hristos.... Oamenii nu pot înțelege amploarea vinovăției lor de păcat față de Dumnezeu și nu ar putea niciodată să-și ispășească vina pe Pământ și nici măcar în lumea de dincolo nu ar trece eternități până la răscumpărarea finală a vinovăției lor, dacă Iisus Hristos nu s-ar fi milostivit de ei și nu i-ar fi răscumpărat de la suferințe de nedescris pe Pământ și în lumea de dincolo prin sângele Său, printr-un sacrificiu al iubirii Sale, care L-a pătruns și L-a făcut să devină Mântuitorul întregii omeniri. Cu toate acestea, nicio ființă umană nu poate pretinde răscumpărarea dacă nu se întoarce la El de bunăvoie, conștientizându-și vina și cerându-și iertare.... și, prin urmare, nu-L recunoaște. Pentru că aceasta este o condiție prealabilă, deoarece este respectat liberul arbitru al ființei umane și nici nu va fi atins de Dumnezeu în veșnicie și pentru că ființa umană este liberă și, prin urmare, trebuie să decidă singură la cine se întoarce.... la Dumnezeu sau la adversarul său....

Amin