• Back

Self-knowledge.... Psychological work.... Grace.... Humility....

The human being is at greatest risk if he indulges in self-satisfaction, if he deems himself psychologically highly developed and does not know himself. For he lacks humility which he, however, will have to demonstrate to God if he wants to receive His grace in order to continue maturing. Only someone who deems himself small will strive to ascend, only someone who feels weak will appeal for strength, and if he humbly approaches the heavenly Father in prayer strength can be given to him.

The human being should constantly work at improving himself and he can only do so if he considers himself imperfect, if he is aware of his faults and weaknesses and tries to discard them. Every step towards perfection must be laboriously fought for, since fighting one's own faults and weaknesses requires fighting against oneself, against one's cravings, one's leaning towards the world, towards material possessions, against one's evil instincts which make it difficult for the soul to release the spirit.

And this battle is an easy one as long as the body still makes demands which impede his psychological maturity. But first of all the human being must recognise himself; he must know what God wants and to what extent his will is still in opposition to God's will; he must know that God requires a complete transformation into love, and he must contemplate what this change into love means.... that no evil thought should arise in the person and thus no evil deed may be carried out, that every movement of the human heart must be virtuous and gentle, that all bad habits should be fought against and that the human being must train himself to become gentle, peaceful, patient, compassionate and humble. He must constantly observe himself, and time and again he will find weaknesses and flaws if he takes his work of improving himself seriously.... he will not be satisfied with himself as long as he lives on earth, for he will not become so perfect on earth that he would have nothing to criticise about himself anymore. He must strive for perfection as long as he lives, and he will only do so as long as he is aware of his imperfection as a result of his stringent self-criticism and as long as he is absolutely determined to take the path of ascent.... And thus he has to remain profoundly humble and consider himself and his work small and even more sincerely request the gift of grace so that God's strength will flow to him and enable him to carry out the work of improving his soul, because God giveth grace to the humble....

Amen

Cunoașterea de sine.... Munca sufletului.... Milă.... Umilință....

Ființa umană riscă cel mai mult atunci când se supraevaluează, când crede că este foarte avansată în dezvoltarea sa spirituală și nu se recunoaște pe sine. Pentru că atunci îi lipsește smerenia, pe care, totuși, trebuie să o dovedească lui Dumnezeu dacă vrea să primească harul Său pentru a se maturiza mai departe. Doar cei care se cred mici se străduiesc să se ridice, doar cei care se simt slabi cer putere, iar dacă se apropie de Tatăl ceresc în rugăciune cu adâncă smerenie, puterea poate veni la ei. Ființa umană ar trebui să lucreze în mod constant asupra sa și poate face acest lucru numai dacă se vede ca fiind deficitară, dacă este conștientă de defectele și slăbiciunile sale și încearcă să scape de ele. Fiecare pas spre perfecțiune trebuie luptat cu trudă, pentru că lupta împotriva defectelor și slăbiciunilor presupune lupta împotriva propriei persoane, împotriva dorințelor, înclinației spre lume, spre materie, împotriva impulsurilor rele care împiedică sufletul să elibereze spiritul. Iar această luptă nu este ușoară atâta timp cât trupul încă mai face cereri care împiedică maturizarea sufletului. Dar mai întâi, ființa umană trebuie să se recunoască pe sine; trebuie să știe ce vrea Dumnezeu și în ce măsură voința sa se opune încă voinței lui Dumnezeu; trebuie să știe că Dumnezeu cere o schimbare completă spre iubire și trebuie să se gândească la ce înseamnă o schimbare spre iubire.... că în ființa umană nu va mai apărea niciun gând rău și, astfel, niciun gând rău nu va mai putea intra în sufletul său.... ca niciun gând rău să nu se nască în ființa umană și astfel să nu se săvârșească nicio faptă rea, că orice impuls din inima omului trebuie să fie bun și blând, că toate viciile trebuie combătute și că ființa umană trebuie să se educe pentru a fi blândă, pașnică, răbdătoare, miloasă și umilă. El trebuie să se urmărească în mod constant și își va găsi întotdeauna slăbiciuni și defecte dacă este serios în ceea ce privește munca sa de perfecționare.... nu va fi mulțimit de el însuși atâta timp cât va rămâne pe Pământ, pentru că nu va deveni atât de perfect pe Pământ încât să nu mai aibă nimic de criticat la adresa sa. El trebuie să tindă spre perfecțiune atâta timp cât trăiește, și o va face doar atâta timp cât este conștient de imperfecțiunea sa prin cea mai strictă autocritică și are cea mai fermă voință de a se înălța.... Și astfel trebuie să rămână în cea mai adâncă smerenie și să se considere pe sine și lucrarea sa mici și să ceară cu atât mai sincer acordarea harului, pentru ca puterea de la Dumnezeu să ajungă la el și să-i permită să ducă la bun sfârșit lucrarea de îmbunătățire a sufletului său, căci Dumnezeu dă harul Său celor smeriți....

Amin