• Zurück

Nachfolge Jesu....

Es gibt nur einen Weg, der zum ewigen Leben führt und zur Vereinigung mit Gott.... der Weg über Jesus Christus, und es wird, wer Christus abweiset, niemals durch die Pforte des Himmels zur ewigen Seligkeit eingehen können. Es muß der Mensch den gleichen Weg wandeln, den Jesus auf Erden ging, den Weg der Liebe und des Leides, denn nur durch die Liebe kann er sich erlösen und durch das Leid die Sündenschuld verringern. Und um dies zu können, müssen ihm die durch Jesu Kreuzestod erworbenen Gnaden vermittelt werden, die er wiederum nur empfangen kann, wenn er Jesus Christus als Erlöser und Gottes Sohn anerkennt. Er muß im Glauben stehen an den göttlichen Erlöser.... er muß glauben, daß Gott Selbst Ihn zur Erde gesandt hat, um nun in aller Fülle in Ihm Wohnung nehmen zu können.... er muß glauben, daß die göttliche Liebe Selbst zu den Menschen herabgestiegen ist, und dann beweiset er erst den Glauben an Gott, wenn er das Erlösungswerk als einen Akt der größten Liebe zu den Menschen anerkennt und teilhaben möchte an dem Segen des Erlösungswerkes. Jesus sagt: "Niemand kommt zum Vater denn durch Mich...." Es spricht Jesus diese Worte nicht als Mensch, sondern es sind diese Worte geistig zu verstehen. Er Selbst war pur Liebe, und also muß der Mensch sich zur Liebe gestalten, um mit dem Vater, Der die Liebe Selbst ist, vereinigt zu sein. Steht aber der Mensch in der Liebe, dann wird er auch erkennen, daß Jesus Christus auch der Inbegriff der ewigen Gottheit ist. Er wird Christus nicht mehr von Gott zu trennen vermögen, und also wird die Liebe der einzige Weg sein, zu Gott zu gelangen. So aber der Mensch Christus nicht anerkennt, kann er nimmer im rechten Denken stehen. Und ob er auch Gott bejahen will, es ist dies kein tiefer Glaube, der Gott und Christus voneinander trennt. Er macht sich einen falschen Begriff von der ewigen Gottheit. Die christliche Lehre schreibt als Wichtigstes die beiden Gebote vor: Du sollst Gott lieben über alles und deinen Nächsten wie dich selbst. Um dieses Gebot erfüllen zu können, muß er selbst Liebe sein, und also muß er den gleichen Weg gehen, den Jesus auf Erden ging; er muß Liebe austeilen auf allen seinen Lebenswegen, und da Gott die Liebe Selbst ist, zieht er durch jedes Werk der Liebe die ewige Gottheit zu sich heran, also vereinigt er sich mit Ihr, und es findet dann das gleiche statt, was Jesus zu den Worten veranlaßte: "Der Vater und Ich sind (sind wurde durch ist überschrieben d. Hg.) eins...." Er vereinigte Sich durch Seine übergroße Liebe gleichfalls mit Gott, so daß Er mit vollem Recht diese Worte aussprechen konnte, denn Sein Wesen war völlig durchdrungen vom göttlichen Geist, also war der Vater.... die ewige Gottheit.... im Sohn, in Dem, was von Ihm ausgegangen war, und konnten ewig nicht mehr getrennt werden voneinander. Und dieses Verschmelzen mit der Urkraft wird immer die Folge inniger Liebe zu Gott und zu den Menschen sein, also ist die Liebe der Weg, der zu Gott führt. Es war das Erlösungswerk das größte Liebeswerk eines Menschen für die gesamte Menschheit. Wer dieses nicht anerkennt, muß bar sein jeder Liebe, ansonsten er den Zusammenhang klarstens erkennen möchte und jeder Zweifel über die Gottheit Jesu schwinden würde. Ohne Liebe jedoch wird der Weg zur Höhe niemals zurückgelegt werden können, denn es folgt der Mensch dann nicht Jesus nach; er gehört nicht zu denen, die durch Seinen Tod am Kreuz erlöst wurden, und ist somit für Ewigkeiten verloren....

Amen

Urmând pe Iisus....

Există o singură cale care duce la viața veșnică și la unirea cu Dumnezeu.... calea prin Iisus Hristos, iar cel care îl respinge pe Hristos nu va putea intra niciodată pe poarta raiului spre fericirea veșnică. Ființa umană trebuie să parcurgă același drum pe care l-a parcurs Iisus pe Pământ, drumul iubirii și al suferinței, pentru că nu se poate răscumpăra decât prin iubire și nu-și poate reduce vina păcatului decât prin suferință. Iar pentru a putea face acest lucru, trebuie să i se împărtășească harurile dobândite de Iisus prin moartea Sa pe cruce, pe care el, la rândul său, le poate primi doar dacă îl recunoaște pe Iisus Hristos ca Răscumpărător și Fiu al lui Dumnezeu. El trebuie să aibă credință în Răscumpărătorul divin.... El trebuie să creadă că Dumnezeu Însuși L-a trimis pe Pământ pentru a putea locui în El în toată plinătatea.... el trebuie să creadă că însăși iubirea divină a coborât la oameni, iar apoi dovedește credința în Dumnezeu doar atunci când recunoaște actul mântuirii ca fiind un act de cea mai mare iubire pentru oameni și vrea să participe la binecuvântarea actului mântuirii. Iisus spune: "Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine...." Iisus nu rostește aceste cuvinte ca o ființă umană, ci ele trebuie înțelese în mod spiritual. El Însuși a fost iubire pură și, prin urmare, ființa umană trebuie să se transforme în iubire pentru a se uni cu Tatăl, care este iubire. Dar dacă ființa umană se află în dragoste, atunci va recunoaște că Iisus Hristos este și întruchiparea divinității veșnice. El nu va mai putea să-l despartă pe Hristos de Dumnezeu și, astfel, iubirea va fi singura cale de a ajunge la Dumnezeu. Dar dacă o persoană nu-L recunoaște pe Hristos, nu poate gândi niciodată corect. Și chiar dacă vrea să-L afirme pe Dumnezeu, nu este o credință profundă, care Îl separă pe Dumnezeu și pe Hristos unul de celălalt. El face o concepție falsă despre Dumnezeirea eternă. Doctrina creștină prescrie ca fiind cele mai importante cele două porunci: Să-L iubești pe Dumnezeu mai presus de toate și pe aproapele tău ca pe tine însuți. Pentru a împlini această poruncă, el trebuie să fie el însuși iubire și, prin urmare, trebuie să parcurgă același drum pe care l-a parcurs Iisus pe Pământ; trebuie să distribuie iubire în toate modurile sale de viață și, întrucât Dumnezeu este iubirea însăși, prin orice lucrare de iubire atrage la sine divinitatea eternă, se unește cu ea și atunci are loc același lucru care l-a determinat pe Iisus să spună: "Tatăl și cu Mine suntem una". De asemenea, El s-a unit cu Dumnezeu prin iubirea Sa copleșitoare, astfel încât a fost pe deplin justificat să pronunțe aceste cuvinte, deoarece Ființa Sa era complet pătrunsă de duhul divin, astfel că Tatăl...., Dumnezeirea veșnică.... era în Fiul, în Cel care a provenit din El, și nu mai puteau fi separați veșnic unul de celălalt. Iar această contopire cu puterea primordială va fi întotdeauna rezultatul unei iubiri intime pentru Dumnezeu și pentru oameni, astfel încât iubirea este calea care duce la Dumnezeu. Opera de răscumpărare a fost cea mai mare operă de iubire a unei ființe umane pentru întreaga umanitate. Oricine nu recunoaște acest lucru trebuie să fie lipsit de orice iubire, altfel ar dori să recunoască legătura în modul cel mai clar și orice îndoială cu privire la divinitatea lui Iisus ar dispărea. Fără iubire, însă, calea de urcare nu poate fi parcursă niciodată, pentru că atunci ființa umană nu îl urmează pe Iisus, nu aparține celor care au fost răscumpărați prin moartea Sa pe cruce și, prin urmare, este pierdută pentru veșnicie.....

Amin