3787 Mărturisirea lui Iisus și lucrarea de răscumpărare....

iunie 1, 1946: Carte 48

Pericolul apostaziei de la credința în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Răscumpărătorul lumii, va fi foarte mare, și totuși oamenii trebuie să fie supuși la acest ultim test al credinței, pentru că este decisiv pentru veșnicie.... Eu Însumi M-am întrupat pe acest Pământ în Iisus Hristos, Eu Însumi am luat asupra Mea moartea pe cruce ca ființă umană pentru a deschide poarta spre eternitate pentru omenire.... Dar oamenii închid această poartă pentru ei înșiși, nu acceptă actul Meu de Mântuire, nu obțin niciun beneficiu din el. Și această poartă va rămâne închisă pentru ei pentru eternități, deoarece oricine nu Mă recunoaște nu poate fi recunoscut de Mine ca aparținându-Mi nici ca aparținând Mie. El nu are parte de Mine atâta timp cât se află încă în puterea adversarului Meu, care este neîntreruptă față de cei care nu Mă recunosc pe Mine și actul Meu de Mântuire. Astfel, ei se separă de Mine și se îndreaptă spre cel prin a cărui voință au devenit lipsiți de libertate și lipsiți de orice cunoaștere. Sfârșitul este aproape și, odată cu el, ultima Judecată.... Și încă o dată Mă apropii de umanitate ca Răscumpărător, caut să-i aduc libertate spirituală, lumină și cunoaștere și nu doresc decât să fiu recunoscut pentru a putea revărsa și asupra sufletelor binecuvântările actului Meu de Mântuire, astfel încât acestea să nu cadă pradă Judecății. Vreau să le răscumpăr, însă ele trebuie să se lase răscumpărate de bunăvoie.... Și astfel, ei trebuie să Mă mărturisească în fața lumii ca fiind Cel prin a Cărui putere și har pot deveni fericiți.... Ei trebuie să creadă că plinătatea dumnezeirii s-a ascuns în ființa umană Iisus, că dragostea Sa copleșitoare pentru semenii Săi l-a motivat să sufere și să moară pentru ei pentru a le evita moartea veșnică, care este irevocabil acordată oricui nu crede în El, care nu recunoaște actul Său de mântuire și nu se folosește de binecuvântările pe care le-a dobândit prin răstignirea Sa. Iar oamenii trebuie să mărturisească această credință în fața lumii, trebuie să mărturisească în mod deschis iubirea lui Iisus Dumnezeu-omul, căci prin această mărturie ei Mă mărturisesc pe deplin pe Mine.... ei arată lumii că sunt cu adevărat copiii Mei care, atrași de dragostea Tatălui, împlinesc și voința Tatălui.... Și astfel trebuie luată această decizie de credință și va fi un moment greu pentru oamenii care Îmi vor aparține și Mă vor mărturisi public. Dar oricine are voința de a face acest lucru are și puterea, iar aceasta îi va fi dată fără măsură, așa cum am promis.... Căci Eu Însumi sunt cu ai Mei, iar ai Mei sunt cei care se străduiesc să Mă atingă, care se străduiesc să ajungă la Mine, care Mă cheamă în duh și în adevăr, care trăiesc în dragoste și se străduiesc să împlinească voința Mea. Și aceștia nu ar trebui, prin urmare, să se teamă de viitoarea bătălie a credinței. Ea trebuie să vină asupra oamenilor pentru ca aceștia să ia în mod serios poziție față de o problemă care până acum a primit doar puțină atenție.... Ei trebuie să se decidă pentru sau împotriva Mea, pentru că oricine Îl mărturisește pe Fiul Îl mărturisește și pe Tatăl, iar oricine Îl respinge pe Fiul Îl respinge și pe Tatăl. Dar Eu sunt Cel care S-a dat pe Sine Însuși pentru omenire.... Pentru că Eu am fost în toată plinătatea în omul Iisus, Eu Însumi am coborât pe Pământ pentru a-i răscumpăra pe oameni de vina păcatului și de consecințele lui. De aceea, oricine crede în Mine nu poate să se lepede de Iisus Hristos, căci Eu și El suntem una, și oricine Îl mărturisește pe El Mă mărturisește pe Mine....

Amin

Translated by: Ion Chincea

Această comunicare este menționată în următorul caiet tematic:
Caiet tematic Titlu Descarcă
198 Mântuirea numai cu Iisus Hristos ePub   Kindle  

Downloads

Oferte de descărcare pentru cartea _book
 ePub  
 Kindle  
  Alte descărcări

Această comunicare
Ascultă
Descarcă ca și MP3
Vizualizare imprimare
 Scrieri de mână

Translations