7495 Purtarea crucii.... Urmându-L pe Iisus....

ianuarie 6, 1960: Carte 79

A trăi în ucenicia Mea înseamnă și a purta cu devotament micuța cruce, care vă este impusă vouă, oamenilor, pentru mântuirea sufletului vostru.... Pentru că mersul în ucenicia Mea este legat și de un drum al crucii, care, totuși, va fi suportabil pentru fiecare dintre voi, pentru că puteți apela întotdeauna la Mine pentru a vă ajuta să vă duceți crucea.... Și nu veți face această cerere în zadar.... Eu vreau să vă i-au crucea, să vă ușurez povara, nici nu vă voi împovăra cu o cruce mai grea decât sunteți în stare să o duceți....Dar va trebui să vă luați o mică povară asupra voastră, altfel nu veți intra în "ucenicia Mea", care este totuși cea mai mare binecuvântare pentru sufletul vostru.... A trăi ca urmaș al lui Iisus este cu adevărat un mare avantaj pentru suflet, căci atunci va suporta multă suferință și astfel se va purifica în timpul vieții sale pământești, va intra în împărăția de dincolo purificat și astfel va fi pierdut deja multe pe Pământ care nu ar fi făcut decât să-i împiedice fericirea în împărăția spirituală, căci sufletul trebuie purificat dacă vrea să îmbrace haina de lumină, deci dacă vrea să intre în împărăția luminii. Și într-o zi Îmi va mulțumi că i s-a permis să se debaraseze de zgura sa încă de pe Pământ; dar asta înseamnă și să meargă pe drumul crucii, să poarte micuța cruce pe care trebuie să o impun fiecărei persoane care vrea să fie un adept adevărat al Meu, care vrea să Mă însoțească pe drumul crucii și să plătească o parte din vina păcatului său încă de pe Pământ. El va găsi iertarea vinovăției sale, toată vina îi va fi iertată, pentru că am murit pentru el pe cruce, dar starea sufletului său poate varia în ceea ce privește gradul de lumină, iar pentru ca sufletul să fie permeabil la lumină trebuie să se lepede de toată zgura, trebuie să înlăture ceea ce este capabil să înlăture el însuși, și astfel nu va face decât să crească propriul grad de lumină, pe care altfel ar trebui să îl dobândească doar în lumea de dincolo, prin activitatea iubitoare asupra sufletelor care au nevoie de ajutor.... Sufletul va găsi cu siguranță iertarea păcatelor prin răscumpărarea lui Iisus Hristos, ceea ce înseamnă că va fi acceptat și în împărăția luminii,.... dar diferența de abundență a luminii depinde de munca sufletului asupra lui însuși, ceea ce se întâmplă în activitatea de iubire și în purtarea suferinței, motiv pentru care purtarea crucii este impusă fiecărui suflet și astfel nu poate da greș. Trebuie să o suporte cu răbdare sau să-Mi ceară Mie Însumi ușurare, și cu adevărat nu o voi lăsa fără ajutor.... Și de îndată ce vă veți întoarce la Mine, povara va deveni vizibil mai ușoară, pentru că vreau ca voi să Mă chemați pe Mine, deoarece Eu, ca purtător al crucii, vreau să merg mereu alături de voi pentru a vă sprijini și întări atunci când povara pare să devină mai grea pentru voi.... Atunci puteți privi cu calm în jurul vostru pe Cel care vrea să ia povara de la voi, care El Însuși o pune pe umerii Săi pentru a vă elibera de ea..... Cu toate acestea, nu ar trebui să vreți să scăpați complet de cruce dacă vreți să fiți adevărați urmași ai lui Iisus, pentru că El a purtat cea mai grea cruce pentru voi, deoarece a luat asupra Sa vina păcatului întregii omeniri și a purtat-o până la sfârșitul drumului Său.... De multe ori era peste puterile Sale ca ființă umană, dar El a suportat-o din dragoste pentru umanitate, pe care a vrut să o răscumpere de toate efectele păcatelor în care se chinuia omenirea. Și astfel, și voi vă veți duce crucea în iubire pentru Mine în Iisus Hristos până la sfârșitul vieții voastre pământești, și veți recunoaște cu recunoștință avantajul pe care sufletul vostru l-a obținut prin "urmarea lui Iisus", când va intra în împărăția spirituală în lumină și libertate, pentru că a dus deja toată povara păcatului cu mersul său pe drumul crucii, pentru că intră pe poarta veșniciei purificat pentru viața veșnică....

Amin

Translated by: Ion Chincea

Această comunicare este menționată în următorul caiet tematic:
Caiet tematic Titlu Descarcă
70/1 Întoarcerea la Dumnezeu 1 ePub   PDF   Kindle  

Downloads

Oferte de descărcare pentru cartea _book
 ePub  
 Kindle  
  Alte descărcări

Această comunicare
Ascultă
Descarcă ca și MP3
Vizualizare imprimare
 Scrieri de mână

Translations