• Înapoi

Modul corect de viață nu este suficient pentru maturizare...

Dacă v-ați gândi că numai faptele de iubire au efect asupra sufletului vostru după moartea trupului și că toată voința, gândirea și acțiunile pământești nu aduc acestui suflet nici un avantaj în împărăția spirituală, atunci cu adevărat nu ați trece prin viața pământească cu atâta indiferență.... Și dacă, de asemenea, vă îndepliniți cu credință îndatoririle pe care vi le cere viața pământească, chiar dacă faceți tot ce este pământesc pentru a duce o viață corectă în fața oamenilor.... Orice acțiune nu are nicio valoare pentru ceea ce este nepieritor.... pentru sufletul vostru.... pentru că sufletul nu poate lua cu el nici un bun pământesc dobândit pe Pământ, toate cunoștințele pământești rămân în urmă, toate comorile pământești și toată reputația persoanei este lipsită de valoare dacă sufletul intră în împărăția de dincolo sărac în bunuri spirituale. Numai strădania duhovnicească și faptele de iubire fac ca sufletul să câștige comori duhovnicești care sunt veșnice.... Și oamenii sunt adesea conștienți de valoarea lor atunci când pur și simplu duc un mod de viață corect, dar se referă doar la acțiunile lor pământești sau la o anumită ordine în condițiile lor de viață, și nu se gândesc că scopul vieții pământești este altul decât acela de a promova bunăstarea trupului.... Ei nu iau în considerare faptul că toate acțiunile unei persoane trebuie să fie susținute de iubire, că trebuie să fie motivate de iubire ca să fie valoroase pentru suflet după moartea trupului. Iar dacă acum vă acordați atenție la voi înșivă sau la cei din jur, la tot ceea ce se face și se spune, doar că rar dragostea este cauza lor, atunci va trebui să vă spuneți că totul este inutil și vă servește doar pentru a atinge scopuri pământești. Și v-ați înspăimânta dacă ați simți nenorocirea sufletului vostru ca pe un disconfort fizic, căci atunci nu ați mai putea fi fericiți cu viața voastră.... Dar sufletul vostru nu se poate exprima atât de vizibil, pentru că atunci nu ați face decât să vă străduiți din nou, din egoism, să duceți o altă viață pentru a nu mai simți zilnic și din oră în oră acel disconfort, iar o astfel de strădanie ar fi de asemenea inutilă. Dar ar trebui să vă gândiți la valoarea tuturor realizărilor pământești pentru voi, din moment ce știți că șederea voastră pe acest Pământ nu este veșnică..... Dar voi nu credeți în supraviețuirea sufletului, și de aceea sunteți atât de călduți și nu vă amintiți de sufletul vostru. Credeți că ați murit odată cu momentul morții. Credeți că v-ați stins odată cu momentul morții și într-o zi veți regreta amarnic că nu ați folosit mai bine timpul petrecut pe Pământ; veți regreta că nu ați cultivat mai mult iubirea, ceea ce fiecare dintre voi poate face pentru că în el strălucește o mică scânteie de iubire pe care trebuie doar să o aprindă.... Fiecare persoană va experimenta în sine și beneficiul unei opere de iubire care îi este făcută din partea unui semen.... Și astfel, ar putea face și el însuși acest bine pentru aproapele său și cu siguranță nu ar fi în dezavantajul său, căci satisfacția interioară cu privire la acțiunile sale nu ar face decât să-l stimuleze la fapte de iubire mereu noi, iar iubirea de sine ar scădea în aceeași măsură în care crește iubirea față de aproapele.... Nici o ființă umană nu pierde, pentru că ceea ce dăruiește din iubire va primi înapoi de o mie de ori pe Pământ sau într-o zi în împărăția spirituală și atunci va fi extrem de fericită, pentru că timpul pe Pământ este foarte scurt, unde se va depăși pe sine, în timp ce sufletul din împărăția spirituală se poate bucura veșnic de bogățiile pe care le-a dobândit pe Pământ. Oamenii trăiesc cu indiferență, creând cu nerăbdare lucruri pământești, sporind cu nerăbdare bunurile pământești, folosindu-și toată vitalitatea pentru o activitate complet negativă, pentru că nu se creează decât valori trecătoare.... din neputința sufletului lor.... dar nu-i dau atenție și nu au nici o preocupare pentru iubire, trebuie să trăiască în lipsuri și apoi intră în împărăția de dincolo într-o stare mizerabilă unde vor găsi doar ceea ce i-a adus (iubirea) ființei umane de pe Pământ.... Iar dacă acea viață a fost fără iubire, atunci sufletul este lipsit de lumină și de putere și are o soartă chinuitoare, căci nu se poate maturiza pe Pământ decât prin lucrarea iubirii.... De aceea, oamenii nu ar trebui să spună: "La urma urmei, eu nu fac rău....". Ființa umană trebuie să facă fapte bune, născute din iubire, în viața pământească, numai atunci poate intra în împărăția de dincolo fără să se autoironizeze, chiar dacă nu a ajuns încă la un grad înalt de iubire, atunci cu siguranță îl va putea atinge în lumea de dincolo, numai că lumina trebuie să se fi aprins o dată, pentru ca sufletul să nu intre în împărăția spirituală în întuneric total....

Amin

El modo de vida correcto no es suficiente para la maduración

Si tuvierais presente que después de la muerte de vuestro cuerpo únicamente actos de amor realizados en esta vida surten efecto a vuestra alma... que en el Reino espiritual todo el querer, pensar y actuar terrenal realizados producen a esta alma ni la menor ventaja... seguro que entonces no viviríais esta vida terrenal con tanta indiferencia...

Y aunque debidamente cumpláis con los deberes que la vida terrenal os exige... aunque terrenalmente hagáis todo para llevar ante la gente una vida correcta, todo esto no tiene valor para aquello que es imperecedero - para vuestra alma... Porque esta no puede llevar con ella al Más Allá bienes terrenales adquiridos en la Tierra.

Todo saber terrenal queda atrás... todos tesoros terrenales y toda reputación de personas son vanos si el alma entra en el Reino del Más Allá falto de bienes espirituales. Únicamente aspiración espiritual y acciones de amor aportan al alma tesoros espirituales que son imperecederos.

Frecuentemente los seres humanos son conscientes de su categoría si tan sólo llevan un modo de vida correcto, pero con esto siempre sólo se refieren a sus hechos terrenales o un cierto orden dentro de sus condiciones de vida, sin tener en cuenta que la finalidad de la vida en la Tierra es otra que solamente fomentar el bienestar del cuerpo. Pues no tienen en cuenta que todo lo que el hombre hace o deja de hacer tiene que ser llevado por el amor como fuerza motriz, para que pueda ser valorado para el alma después de la muerte del cuerpo...

Y si ahora os fijáis en vosotros mismos o en vuestro ámbito... lo que se habla y hace, y las pocas veces que el amor es la fuerza motriz de todo ello, entonces tenéis que llegar a la conclusión que todo es en vano y sólo os sirve para lograr fines mundanos - y os asustaríais si pudierais sentir la miseria de vuestra alma como malestar corporal, porque entonces ya no podríais alegraros de vuestra vida.

Pero vuestra alma no puede expresarse tan abiertamente, porque entonces de nuevo sería sólo por egoísmo que os esforzaríais a llevar una vida diferente - sólo para que no tengáis que sentir todos los días y todas las horas aquel mal corporal, con lo que este esfuerzo también sería vano...

Pues deberíais reflexionar sobre qué valor tiene lo terrenalmente conseguido para vosotros, sabiendo que no tenéis morada eterna en esta Tierra... Pero como no tenéis fe en una existencia después de la muerte de vuestro cuerpo también sois tibios e indiferentes ante vuestra alma. Vosotros os imagináis que con la muerte del cuerpo dejáis de existir. Pero vendrá el día en que os arrepentiréis amargamente de no haber aprovechado mejor de vuestra vida terrenal... os arrepentiréis de no haber actuado más en el amor - lo que cada uno de vosotros puede hacer fácilmente porque cada uno lleva en su interior una chispa de amor, y sólo debe avivarla...

Cada ser humano experimenta en sí mismo el bien que le hace una obra de amor que le llega de su semejante, de modo que también él podría hacer el mismo bien a otro prójimo... y seguro que no sería en mengua de él porque la satisfacción íntima que le produce su propia acción estimularía cada vez más su actividad en el amor. Además, su amor propio menguaría en la misma medida en que su amor al prójimo aumentara...

Y nadie pierde, porque lo que el hombre da por amor, le será restituido mil veces, aún en la Tierra o algún día en el Reino espiritual. Después será sumamente bienaventurado porque su paso por la Tierra en que el hombre debe dominarse a sí mismo resulta muy corto, mientras que el alma en el Reino espiritual podrá disfrutar eternamente de aquello que ha adquirido de riquezas en la Tierra.

Indiferentes los hombres van viviendo... diligentes en actividades mundanas y en aumentar sus bienes terrenales, aprovechando de toda clase de fuerzas vitales para actividades absolutamente negativas porque siempre sólo crean valores perecederos. La inmortalidad de su alma los deja indiferentes, pues no recibe el menor cuidado amoroso y carece de todo. De modo que el alma entra en el Más Allá en su estado mísero en que sólo encuentra lo que como hombre en la Tierra el amor le había producido.

Y si aquella existencia fue una vida totalmente sin amor, entonces el alma carece de Luz y de fuerza, y se acerca a una suerte angustiosa, porque únicamente mediante una actividad en el amor podía madurar en la Tierra... Por eso, que los hombres no digan: “Pues no hago nada de malo”. Porque en la vida terrenal el hombre debe ejecutar buenas acciones –nacidas del amor– únicamente entonces puede entrar en el Más Allá sin tener que hacerse reproches propios... y eso incluso si aún no ha alcanzado un alto grado de amor porque lo podrá alcanzar luego en el Más Allá, sólo que por una vez tiene que haber sido encendida la Luz, para que el alma no tenga que entrar en el Reino espiritual en plenas tinieblas.

Amén.