• Înapoi

"Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?...."

Suferința și moartea Mea pe cruce a fost de nedescris și orice descriere a suferinței este doar o slabă comparație cu ceea ce am suferit, pentru că am prevăzut fiecare fază a actului Meu de Mântuire, știam în ce consta sarcina Mea finală și nu am avut nicio consolare de a putea reduce agonia pentru Mine Însumi, pentru că a trebuit să îndur ultimele ore ca o simplă ființă umană, cu siguranță am avut toată puterea, deoarece puterea dragostei lui Dumnezeu, Tatăl Meu din veșnicie, a curs prin Mine până la sfârșit, dar Eu Însumi nu am mai permis forței iubirii prin voința Mea, nu i-am mai permis să aibă efect în Mine pentru a reduce sau a anula durerea cu ajutorul ei, altfel nu s-ar fi încheiat actul de Mântuire, care a necesitat cel mai mare grad de suferință pentru a răscumpăra vina copleșitoare a umanității de păcatul originar.... Iar Divinitatea din Mine știa de voința Mea și, de asemenea, M-a lăsat să fac ce vreau, s-a retras pentru că așa am vrut Eu, pentru a dobândi cel mai înalt grad al iubirii Mele pentru oameni, care, din nou, se aplica doar Tatălui Meu, pentru care tânjeam în cea mai mare adversitate, în cea mai mare suferință și mai ales în ultimele minute de viață ale trupului Meu.... Și acest dor a crescut pentru că nu Mă mai foloseam de lucrarea Lui, de puterea Lui de iubire.... Și în acest dor după El, Tatăl Meu din veșnicie, am strigat cuvintele: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?...." Eu Însumi am vrut să desăvârșesc lucrarea de milă pentru omenirea păcătoasă ca ființă umană, pentru că aceasta era cea mai mare iubire pe care o puteam arăta Tatălui Meu, că M-am lăsat să fiu bătut în cuie pe cruce în locul Lui, pentru că El Însuși a coborât totuși pe Pământ și a sălășluit în Mine, pentru că El Însuși a vrut să aducă lucrarea de răscumpărare pentru copiii Săi, dar ca "Dumnezeu" nu a putut suferi.... Și astfel am preluat pentru El toată suferința și durerea și am îndurat-o până la sfârșit.... Oricât de des și pe cât de ușor de înțeles aș încerca să vă explic acest lucru.... nu veți putea niciodată să-l înțelegeți pe deplin până când nu vă va primi împărăția spirituală, împărăția luminii și a fericirii.... Și întotdeauna doar explicația cea mai simplă este cuvântul: "Eu și Tatăl suntem una...." Era deja unirea completă și, de aceea, am putut pronunța: "S-a isprăvit...." "Omul" Iisus își dăduse viața, suferise ca un om și îndurase o moarte chinuitoare de nedescris.... Dar se unise și cu Dumnezeirea eternă, căci dragostea a fost în omul Iisus până la sfârșit, altfel nu ar fi spus: "Tată, iartă-le lor, căci nu știu ce fac". Iar dacă "iubirea" a tăcut, acest lucru era necesar pentru a duce la bun sfârșit actul Mântuirii, astfel încât moartea să poată fi acum constatată și de toți oamenii din mediul Său.... pentru ca trupul Său să poată fi așezat în mormântul din care a înviat a treia zi.... Fiecare exprimare a spiritului lui Dumnezeu în final ar fi putut totuși să-i facă pe oameni să se îndoiască de moartea lui Iisus pe cruce, pentru că atunci ar fi recunoscut legătura Lui cu Mine și credința în actul de Mântuire era acum inevitabil consecința, însă aceasta trebuia să fie o decizie liberă a voinței.... Nici voi nu veți putea înțelege încă bine acest lucru, însă de îndată ce vă veți uni spiritul vostru cu eternul Spirit al Tatălui vă veți ilumina și veți înțelege și voi Cuvântul Meu, care încearcă mereu să vă ofere clarificări pe care acum sunteți capabili să le înțelegeți în funcție de gradul de maturitate sau de iubire al sufletului vostru. Căci tocmai despre actul de Mântuire vă va fi transmis adevărul pur și vă va fi dată o înțelegere deplină, astfel încât să înțelegeți măreția iubirii Mele Care a coborât pe Pământ pentru voi, oamenii, pentru vina voastră de păcat, Care a înfăptuit actul de Mântuire pentru a vă deschide din nou calea spre Tatăl, pentru a vă ispăși marea voastră vină de păcat, căci aceasta v-a blocat veșnic calea spre casa Tatălui....

Amin

MOJ BOG, MOJ BOG ZAKAJ SI ME ZAPUSTI ?....

Moja bolečina in smrt na križu sta bili nepopisno boleči in vsak opis trpljenja je le bleda primerjava z Mojim resničnim trpljenjem, saj sem predvidel vsako fazo svojega odrešenjskega dejanja, vedel sem, kakšna bo Moja zadnja naloga, in nisem imel zagotovila za zmanjšanje bolečine, saj sem moral zadnje ure trpeti kot navaden človek. Vsekakor sem imel vso moč, saj Me je moč ljubezni Boga, Mojega večnega Očeta, prežemala vse do konca, toda po svoji volji nisem uporabil moči ljubezni, nisem sprejel njenega učinka, da bi z njeno pomočjo zmanjšal ali ublažil bolečino, sicer dejanje Odrešenja, ki je zahtevalo največjo mero trpljenja, da bi človeštvo odrešil izvirnega greha, ne bi bilo povsem veljavno....

Božanstvo v Meni pa je poznalo Mojo voljo in mi dovolilo, da nadaljujem, umaknilo se je, ker je bila Moja volja doseči najvišjo stopnjo ljubezni do človeštva, ki je bila spet namenjena le mojemu Očetu, po katerem sem hrepenel med največjo agonijo, med najhujšim trpljenjem in zlasti v zadnjih minutah svojega fizičnega življenja... In to hrepenenje se je povečalo, ker nisem več uporabljal Njegovega vpliva, Njegove moči ljubezni.... In v tem hrepenenju po Njem, po svojem večnem Očetu, sem vzkliknil besede: "Moj Bog, moj Bog, zakaj si me zapustil?.... (Mt 27,46)

Sam sem želel dokončati dejanje usmiljenja za grešno človeštvo kot človek, ker je bila največja ljubezen, ki sem jo lahko ponudil svojemu Očetu, da sem se pustil pribiti na križ v njegovem imenu, ker je On sam prišel na Zemljo in navsezadnje prebival v Meni, ker je želel sam izvršiti dejanje odrešenja za svoje otroke, vendar kot "Bog" ni mogel trpeti... Zato sem v Njegovem imenu sprejel vse muke in bolečine ter jih prenašal do konca... Ne glede na to, kako pogosto in razumljivo vam to poskušam razložiti..., tega ne boste nikoli povsem razumeli, dokler vas ne sprejmem v duhovno kraljestvo, kraljestvo svetlobe in blaženosti....

In najpreprostejša razlaga so vedno besede: "Oče in Jaz sva eno..." (Jn 10,30). To je bilo že popolno zedinjenje, zato sem lahko rekel: "Končano je..." (Jn 19,30). Jezus 'človek' je žrtvoval svoje življenje, trpel kot človek in doživel nepopisno bolečo smrt... A vendar se je tudi združil z večnim Božanstvom, kajti ljubezen je bila v človeku Jezusu do konca, sicer ne bi mogel reči: 'Oče, odpusti jim, saj ne vedo, kaj delajo' (Lk 23,34).

In če je sama 'ljubezen' molčala, potem samo zato, ker je bilo to potrebno za dokončanje dejanja odrešenja, da bi lahko potem vsi ljudje v njegovi bližini ugotovili smrt.., da bi lahko njegovo telo položili v grob, iz katerega je tretji dan vstal.... Vsak izraz Božjega duha bi na koncu še vedno lahko povzročil, da bi ljudje dvomili o Jezusovi smrti na križu, saj bi prepoznali njegovo povezanost z Menoj, vera v dejanje odrešenja pa bi bila prepričljiv rezultat, vendar je morala biti to odločitev svobodne volje... Tudi tega še ne boste mogli povsem razumeti, toda takoj ko boste sami združili svojega duha z duhom večnega Očeta, boste postali razsvetljeni in takrat boste razumeli tudi Mojo besedo, katere cilj je, da vam vedno ponudi razlago, ki jo lahko razumete v skladu s stopnjo zrelosti ali ljubezni vaše duše. Zlasti v zvezi z dejanjem odrešenja morate prejeti čisto resnico in biti deležni popolnega razumevanja, da boste lahko razumeli razsežnost Moje ljubezni, ki je prišla na Zemljo zaradi vas ljudi, zaradi vaše krivde za greh, in je izvršila dejanje odrešenja, da bi ponovno odprla pot k Očetu, da bi odrešila vašo neizmerno krivdo za greh, saj vam je ta za vedno zaprla pot do Očetove hiše...

Amen.