• Înapoi

Pocăința în Viața de Apoi.... Ascensiune....

Într-o zi veți regreta amarnic timpul pierdut în viața pământească, când veți recunoaște în lumea de dincolo ceea ce ați pierdut din propria vină în viața pământească. Iar viața pământească pierdută este fiecare zi trăită doar în mod lumesc, în care nu ați lăsat loc niciunui gând spiritual în voi.... și care, prin urmare, nu a corespuns scopului real care justifică întruparea voastră ca ființă umană. Atâta timp cât rămâneți pe Pământ, nu luați în serios această cunoaștere, chiar dacă o dețineți. Dar în împărăția de dincolo va fi ca o piatră grea pe care nu o veți putea rostogoli. De fiecare dată aceste zile se vor întoarce la voi și veți regreta fiecare faptă inutilă, așa cum veți regreta cu amărăciune fiecare ocazie nefolosită când ați fi putut lucra pentru mântuirea sufletului vostru. Și veți fi numiți binecuvântați dacă această cunoaștere vă vine în împărăția spirituală, dacă nu faceți parte dintre cei care sunt complet cuprinși de întuneric și care nu simt nici o remușcare, pentru că pur și simplu nu recunosc ceea ce ei înșiși au provocat.... care vor trebui să lupte încă mult timp pentru a ajunge vreodată în starea în care să vadă o mică licărire de lumină și abia atunci să conștientizeze cât de zadarnică a fost viața lor pământească.... Căci, de îndată ce această licărire de lumină este prezentă, remușcările amare pot determina sufletul să privească în sine și să-și schimbe gândirea și voința.... Și acum i se poate da atât de multă putere încât poate fi acum și activ în mod util pentru sufletele nevoiașe, și atunci are și el certitudinea unei ascensiuni, chiar dacă în condiții mult mai dificile decât a fost posibil în viața pământească. De aceea, pocăința trebuie să preceadă mai întâi o ascensiune, căci numai sufletul care începe să recunoască caută să-și schimbe starea, și fiecare recunoaștere îi arată și calea zadarnică a vieții pământești, iar remușcările amare vor fi întotdeauna rezultatul, dar vor însemna și punctul de cotitură în starea sa nefericită. De aceea, este extrem de important ca ființa umană să dobândească o cunoaștere, chiar și slabă, încă de pe Pământ, atunci când începe să recunoască scopul vieții pământești și încă mai lucrează asupra sa înainte de a pleca din această lume. Pentru că a putea trece dincolo cu cea mai mică cunoaștere înseamnă întotdeauna o licărire de lumină pentru acest suflet.... el nu va fi cufundat în întunericul cel mai mare după moarte, ci va putea să se orienteze în penumbră și îi vor cădea solzii de pe ochi, iar atunci va face totul pentru a-și procura lumină. De asemenea, el va realiza că îl așteaptă multă muncă în împărăția spirituală, dacă este dispus să o facă, iar mica licărire de lumină îi va arăta și ea calea corectă pe care o va urma acum, cu siguranță cu sentimentul de remușcare pentru că nu a folosit cum trebuie viața pământească, dar și cu speranța constantă a ajutorului care îi va fi acordat cu siguranță de îndată ce îl va recunoaște pe Iisus Hristos și va apela la ajutorul Lui. Atunci nu se va pierde fără speranță, ci poate urca, numai că nu va putea atinge niciodată gradul care să-i aducă beatitudinea nelimitată la inima Tatălui.... filiația divină, care este soarta celor care caută să împlinească sarcina ce le-a fost dată pe Pământ.... care au căutat și au găsit deja unirea cu Tatăl lor din eternitate pe Pământ....

Amin

Arrependimento na vida após a morte.... Ascensão....

Um dia você vai se arrepender amargamente do seu tempo perdido na Terra quando perceber no além o que você perdeu na vida terrena. E a vida terrena perdida é cada dia que só foi vivida mundana, na qual você não deu lugar a nenhum pensamento espiritual em você.... que, portanto, não correspondia ao propósito real que justifica a sua encarnação como um ser humano. Enquanto você permanecer na Terra você não leva este conhecimento a sério, mesmo que você o possua. Mas no reino do além pesará sobre vós como uma pedra pesada que não podereis rolar. Uma e outra vez estes dias voltarão para você e você se arrependerá de cada ato inútil, assim como se arrependerá amargamente de cada oportunidade não aproveitada quando você foi capaz de trabalhar para a salvação da sua alma. E ainda sereis chamados de bem-aventurados se esta realização vier até vós no reino espiritual, se não pertencerdes àqueles que estão completamente mergulhados nas trevas e também não sentirdes remorsos porque simplesmente não reconhecem o que eles próprios causaram.... e que ainda terão de lutar por muito tempo para chegarem ao estado em que vêem um pequeno vislumbre de luz e só então se tornarão conscientes de quão fútil tem sido a sua vida terrena.... Pois assim que este vislumbre de luz está presente, o remorso amargo pode fazer com que a alma olhe para dentro de si mesma e mude o seu pensamento e vontade.... E agora pode ser-lhe fornecida tanta força que agora também pode ser útil para as almas necessitadas, e então também está certa de uma ascensão, embora sob condições muito mais difíceis do que era possível na vida terrena. Por isso o arrependimento deve preceder primeiro uma ascensão, pois só a alma que começa a reconhecer procura mudar seu estado, e todo reconhecimento também lhe mostra o caminho fútil da vida terrena, e o remorso amargo será sempre o resultado, mas também significará o ponto de infelicidade no seu estado infeliz. Mas é por isso que também é da maior importância para o ser humano alcançar até mesmo um conhecimento fraco enquanto ainda na Terra, quando ele começa a reconhecer o propósito da vida terrena e ainda trabalha sobre si mesmo antes de partir deste mundo. Pois ser capaz de passar com o mínimo de conhecimento significa sempre um vislumbre de luz para esta alma.... não será mergulhada na escuridão máxima após a sua morte, poderá conhecer o seu caminho no crepúsculo e as escamas cairão dos seus olhos, e então também fará tudo para obter luz para si mesma. Reconhecerá também que muito trabalho o espera no reino espiritual, se apenas estiver disposto a fazê-lo, e o pequeno vislumbre de luz também lhe mostrará o caminho certo, que então tomará, certamente com o sentimento de remorso por não ter usado bem a vida terrena, mas também com a constante esperança de ajuda, que certamente lhe será concedida assim que tiver reconhecido Jesus Cristo e apelar para Ele em busca de ajuda. Então não se perderá sem esperança, poderá ascender, mas nunca poderá alcançar o grau que lhe confere a beatitude ilimitada no coração do Pai.... a filantropia a Deus, que é o destino daqueles que tentam cumprir a tarefa que lhes foi confiada na Terra.... que já procuraram e encontraram a unidade com seu Pai da eternidade na Terra...._>Amém