• Înapoi

Credința în Dumnezeu.... Întoarcerea la putere....

Nici o ființă umană nu-și atinge țelul fără ajutorul lui Dumnezeu, deoarece îi lipsesc voința și puterea atunci când intră pe acest Pământ ca ființă umană. Viața sa pământească poate într-adevăr să pară reușită, dar o bunăstare fizică nu este scopul ființei umane pentru care ar trebui să se străduiască și pe care ar trebui să-l atingă. Este vorba de progresul sufletului, de maturizarea sa, în scopul căruia ființei umane i s-a permis să se întrupeze pe Pământ, iar pentru această dezvoltare a sufletului, ființa umană are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Ea are nevoie de un influx de putere de la Dumnezeu, are nevoie de bunuri spirituale pe care numai Dumnezeu Însuși i le poate oferi.... Dar dăruirea harului Său necesită voința de a se folosi de ele.... ele necesită o voință îndreptată spre Dumnezeu, deci o inimă deschisă. Or, fiecare persoană, indiferent de situația sa pământească, poate să îndeplinească această cerință care îi asigură o măsură abundentă de har și astfel fiecare persoană își poate ajuta sufletul să se maturizeze, poate ajunge la scopul care i-a fost fixat, însă este vorba de voința sa liberă. Și de aceea, din nou, nu sunt mulți oameni care își ating scopul vieții pământești, deoarece ființa umană acordă mai puțină atenție sufletului său decât trupului său și își îndreaptă privirea spre lume și nu-și amintește de Dumnezeul și Creatorul său. Cu toate acestea, el nu poate fi obligat să gândească altfel, doar Dumnezeu poate fi adus constant în memoria sa și poate fi menționată legătura sa cu Creatorul său din veșnicie. Pentru că Dumnezeu nu poate fi ocolit dacă se dorește atingerea scopului, El trebuie, de asemenea, să fie prezentat în mod constant oamenilor..... În mod repetat, gândurile oamenilor trebuie să fie îndreptate spre Cel Căruia îi datorează existența lor și, de fiecare dată, trebuie să li se atragă atenția asupra faptului că sunt dependenți de o Putere și că trebuie să facă această Putere să se aplece spre ei prin împlinirea voinței lui Dumnezeu și, astfel, prin stabilirea unui contact cu El.... Credința în Dumnezeu este primul lucru pentru ca existența lor pământească să nu rămână inactivă.... Toți oamenii sunt într-adevăr informați de faptul că există Unul care determină totul, care dirijează totul conform voinței Sale.... Dar foarte puțini sunt cei care caută să dobândească convingerea interioară a ceea ce li se transmite despre aceasta, numai câțiva oameni permit credinței învățate să prindă viață în ei.... Dar numai credința vie stabilește de asemenea o legătură între ființa umană și Dumnezeu, care apoi va avea ca rezultat sigur influxul de har care garantează atingerea scopului. Atâta timp cât ființei umane îi lipsește credința vie într-un Dumnezeu și Creator, voința și gândirea sa nu vor fi îndreptate spre acest Dumnezeu și, de asemenea, va fi neputincioasă pentru a-și ajuta sufletul să se înalțe. La fel de puțin va crede în sufletul său și în sarcina sa pământească reală, își va vedea viața pământească doar pur pământească și toate eforturile se vor aplica doar la bunăstarea fizică.... Necredința este cel mai mare rău, este cel mai mare obstacol în calea atingerii țelului pe Pământ, este cea mai bună armă a adversarului lui Dumnezeu, căci îl are pe necredincios complet sub controlul său. Dar chiar și necredinciosul a fost înzestrat cu darul intelectului și trebuie doar să dezvolte în sine o dorință puternică pentru adevăr, în ciuda necredinței sale, apoi intelectul său se poate ocupa cu gânduri care pot face ca și necredința sa să se clatine. Căci necredința sa poate fi rezultatul unor învățături greșite, iar o astfel de necredință poate fi zdruncinată și de învățături adevărate care îl determină pe om să reflecteze. Credința în Dumnezeu este indispensabilă pentru ca viața pământească să nu fi fost trăită în zadar. Dar ea poate fi dobândită și cu bunăvoință.... Dar dacă o persoană se află complet sub controlul adversarului, îi lipsește această voință, și atunci sufletul său poate părăsi viața pământească în aceeași stare în care a intrat în ea, și atunci poate dura de asemenea un timp infinit de lung în împărăția de dincolo până când voința sa se va schimba și va recunoaște un Domn peste sine.... Dar Dumnezeu trebuie să fie recunoscut de fiecare suflet care vrea o dată să-și atingă scopul....

Amin

La fede in Dio - Apporto di Forza

Senza l’Assistenza di Dio nessun uomo raggiunge la meta, perché gli manca la volontà e la Forza, quando entra come uomo su questa Terra. La sua vita terrena può sembrare bensì di successo, ma un benessere corporeo non è la meta a cui l’uomo deve tendere e raggiungere. E’ il progresso dell’anima, la sua maturazione, per il qual scopo l’uomo ha potuto incorporarsi sulla Terra, e per questo sviluppo dell’anima l’uomo ha bisogno dell’Assistenza di Dio. Ha bisogno dell’apporto della Forza di Dio, ha bisogno di beni spirituali che Dio Stesso gli può offrire. Ma i Suoi apporti di Grazie richiedono la disponibilità di accettarle, richiedono una volontà rivolta a Dio, quindi un cuore aperto.

Ogni uomo, non importa in quale situazione terrena si trovi, può adempiere questa richiesta, che gli assicura una ricca misura di Grazie, e quindi ogni uomo può aiutare la sua anima alla maturazione, può raggiungere la meta che gli è posta, ma è la sua libera volontà. E perciò non esistono nuovamente molti uomini che raggiungono lo scopo della loro vita terrena, perché l’uomo bada meno alla sua anima che al suo corpo e rivolge i suoi sguardi al mondo e non pensa al suo Dio e Creatore. Ma non può essere indotto per costrizione ad un altro pensare, ma può sempre essere ricordato che c’E’ Dio ed essere menzionato il suo collegamento con il suo Creatore dall’Eternità. Dato che Dio non può Essere raggirato quando si deve raggiungere la meta, allora deve anche costantemente Essere presentato agli uomini. I pensieri degli uomini devono sempre di nuovo essere rivolti a Colui, il Quale devono la loro esistenza, ed a loro deve sempre di nuovo essere fatto notare che dipendono da una Potenza e che devono rendersi inclini a questa Potenza, mentre adempiono la Volontà di Dio e quindi si mettono in contatto con Lui.

La fede in Dio è la prima cosa, se la loro esistenza terrena non deve rimanere una corsa a vuoto. Tutti gli uomini ne vengono messi a conoscenza, che vi E’ Uno, il Quale decide tutto, il quale guida tutto secondo la Sua Volontà. Ma solo pochi cercano di procurarsi la convinzione di ciò che viene loro trasmesso su questo, pochi uomini soltanto fanno diventare viva in sé la fede studiata. Ma solo la fede viva stabilisce anche il collegamento dell’uomo con Dio, che poi ha sicuramente per conseguenza quell’apporto di Forza, che garantisce il raggiungimento della meta. Finché all’uomo manca la viva fede in un Dio e Creatore, fino ad allora la sua volontà ed il suo pensare non sono ancora rivolti a Dio, e fino ad allora sarà anche senza Forza, per aiutare la sua anima a salire in Alto. Crederà tanto meno alla sua anima ed al suo vero compito terreno, considererà la sua vita terrena solo puramente terrena, ed ogni tendere sarà rivolto solo al benessere corporeo.

La miscredenza è il male peggiore, è il più grande ostacolo per raggiungere la meta sulla Terra, è la migliore arma dell’avversario di Dio, perché ha totalmente nel suo potere il miscredente. Ma anche costui è stato provvisto con il Dono dell’intelletto, e deve soltanto sviluppare in sé, malgrado la sua miscredenza, un forte desiderio per la Verità, allora il suo intelletto può occuparsi di pensieri, che possono far vacillare anche la sua miscredenza. Perché la sua miscredenza può essere anche la conseguenza di falsi insegnamenti, ed una tale miscredenza può anche essere scossa attraverso insegnamenti secondo la Verità, che inducono l’uomo alla riflessione.

La fede in Dio è inevitabile, se la vita terrena non dev’essere stata vissuta invano. Ma la si può conquistare con buona volontà. Ma se un uomo è totalmente nel potere dell’avversario, allora gli manca questa volontà. Ed allora la sua anima può lasciare la vita terrena nello stesso stato come vi è entrata, ed allora può anche durare nel Regno dell’aldilà un tempo infinitamente lungo, finché non cambia la loro propria volontà e riconosce un Signore sopra di sé. Ma Dio dev’Essere riconosciuto da ogni anima che una volta vuole raggiungere la sua meta.

Amen