Comparați anunțul cu traducerea

Mai multe traduceri:

Îndeplinirea predicțiilor. Dovada pentru necredincioși

Niciuna dintre prezicerile Mele nu va rămâne neîmplinită, pentru că așa o dictează adversitatea vremii, care este chiar mult mai mare din punct de vedere spiritual decât pământesc. Și dacă veți fi atenți la comportamentul umanității, dacă veți privi mai atent la gândurile și acțiunile oamenilor, veți recunoaște, de asemenea, urgența unei schimbări a tuturor condițiilor de viață, pentru că numai astfel este posibilă schimbarea oamenilor. Și de aceea vă puteți aștepta la o schimbare în curând, pentru că timpul a expirat, necazul anterior a rămas fără succes și, astfel, doar o adversitate mai mare poate oferi o ultimă oportunitate, iar acest lucru se va întâmpla în mod irevocabil prin voința Mea.

Căci Eu Însumi Mă manifest și pot fi recunoscut de oricine este de bunăvoință. Ceea ce voința umană, ura umană și lipsa de dragoste au realizat până acum va fi încă depășit de voința Mea, ea va provoca, de asemenea, distrugerea posesiunilor pământești pe care încă mai credeți că le mai aveți. Oamenii vor trebui să atingă un nivel minim care să îi facă să Mă cheme în ajutor dacă salvarea încă trebuie adusă la ei înainte de sfârșit. Ei trebuie să realizeze că orice speranță pământească este distrusă pentru ei, doar atunci câțiva se vor preocupa de spiritualitate, iar de dragul acestor câțiva voi folosi încă un ultim mijloc înainte de a veni sfârșitul.

Cu toate acestea, perioada care va urma ultimei Mele acțiuni de salvare va fi dificilă pentru toată lumea, pentru credincioși și necredincioși, doar că cei credincioși vor primi în mod constant putere de la Mine pentru a putea rezista. Credința multor oameni se va clătina dacă nu este o credință vie. Și acesta este scopul Meu, ca și o credință moartă să fie trezită prin ea, altfel nu va avea nicio valoare pentru eternitate. Vreau să vin în ajutorul oamenilor necredincioși și slabi prin vocea Mea, care va suna clar și perceptibil. Cu toate acestea, va fi o mare apostazie de la Mine, ultima furtună va scutura multe fructe nepotrivite.... Totuși, acest lucru nu Mă va împiedica să las furtuna să treacă peste Pământ.

Cel care rezistă se dovedește pentru eternitate. Și astfel, nu vă îndoiți de Cuvântul Meu, așteptați ziua care va veni cu certitudine și folosiți fiecare zi până atunci, pentru că încă puteți câștiga mult dacă sunteți activi și sârguincioși în a lucra la sufletul vostru. Fiecare zi de necaz poate avea ca rezultat un succes spiritual pentru voi, dacă vă amintiți de Mine, astfel încât să vă fie clar că nimic nu se poate întâmpla fără voia sau permisiunea Mea. Și aruncați cu calm orice grijă asupra Mea și Eu vă voi ajuta să suportați ceea ce vă impun pentru binele sufletelor voastre.

Timpul va trece pe lângă voi foarte repede, dar, oricât de dificil ar fi pentru voi, el este un har, pentru că puteți realiza progrese spirituale mult mai mari decât într-un timp lung și liniștit, care vă face să deveniți călduți și leneși și nu vă duce mai aproape de scopul final. De aceea, așteptați cu răbdare împlinirea previziunilor Mele, nu vă așteptați ca intervenția Mea să pună capăt necazului, ci doar să îl schimbe, căci sufletele voastre nu sunt încă mature pentru o pace deplină pe acest Pământ, trebuie să luptați și să dobândiți o credință puternică, doar atunci pot îndepărta necazul de la voi, doar atunci puteți trăi o perioadă de pace pe Pământ sau în împărăția de dincolo.

Cu toate acestea, țineți minte mereu și mereu că Cuvântul Meu este adevărul, că nu Mă voi abate cu nici o iotă de la ceea ce am proclamat cu mult timp înainte și că voi înșivă veți fi martori, că veți experimenta ceea ce proclam, astfel încât să puteți apăra Cuvântul Meu în fața lumii. Pentru că ultima Mea intervenție va fi o dovadă pentru cei care nu au crezut în Cuvântul Meu până acum, pe care încă vreau să-i câștig pentru Mine și cărora, evident, Mă voi dezvălui prin evenimentul natural, astfel încât ei să creadă în puterea Mea și în lucrarea Mea prin voi.

Și astfel vă anunț din nou că ziua va veni brusc și neașteptat, va înlătura o mare adversitate pământească, dar va aduce din nou o nouă adversitate sub o altă formă. Totuși, dacă credeți că numai dragostea pentru voi Mă determină să vă las să treceți prin suferință, aceasta va fi suportabilă și pentru voi, căci într-o zi va veni sfârșitul și răscumpărarea pentru toți cei care cred în Mine și se dăruiesc Mie, pentru toți cei care Mă mărturisesc în fața lumii.

Amin

Traducător
Tradus de: Ion Chincea

예언의 성취. 불신자를 위한 증거.

내가 한 예언들 중에 어떤 예언도 성취되지 않는 예언이 없게 될 것이다. 왜냐면 시대의 세상적인 위험보다 휠씬 더 큰 영적인 위험이 성취되게 만들기 때문이다. 너희가 인류의 행동에 주의를 기울인다면, 너희가 사람들의 생각과 추구하는 일을 면밀하게 살펴본다면, 너희는 모든 삶의 형편의 변화의 시급함을 깨달을 수 있게 된다. 왜냐면 단지 그런 변화가 사람들을 변화시킬 수 있기 때문이다. 그러므로 너희는 곧 다가 올 변화를 기대할 수 있다. 왜냐면 때가 되었고, 이 전까지의 고난이 성공하지 못한채로 머물렀고, 그러므로 단지 더 큰 고난이 마지막 가능성을 제공할 수 있고, 이런 고난이 내 뜻대로 피할 수 없게 임할 것이기 때문이다.

왜냐면 내가 나 자신을 나타낼 것이고, 선한 의지를 가진 모든 사람이 나를 깨달을 수 있기 때문이다. 인간의 의지와 인간의 증오와 사랑의 부족이 지금까지 해왔 던 일들은 내 뜻에 의해 정복당할 것이고, 또한 너희가 아직 이 땅의 재물을 소유하고 있다고 믿는 것들을 없애고 파괴할 것이다. 종말이 오기 전에 사람들을 구원하려면, 사람들은 나에게 도움을 요청하게 만들어야 하는 저조한 상태에 빠져야만 한다. 그들은 이 땅의 모든 희망이 사라졌다는 것을 깨달아야만 하고, 그러면 비로소 소수의 사람들이 영적인 생각을 할 것이다. 이런 소수의 사람들을 위해 나는 아직 종말이 오기 전에 최후의 수단을 사용한다.

그러나 나의 마지막 구원의 역사가 일어난 후의 시간은 신자와 불신자 모든 사람에게 어려울 것이다. 단지 신자들이 견딜 수 있기 위한 힘을 나로부터 끊임없이 받게 될 것이다. 믿음이 생명력 있는 믿음이 아니면, 많은 사람들의 믿음이 흔들릴 것이다. 죽은 믿음이 이런 일에 의해 깨어나게 되는 일이 나의 목표이다. 왜냐면 믿음이 죽은 믿음이라면, 영원을 위한 가치가 없기 때문이다. 나는 큰 소리로 들리게 될 나의 음성을 통해 믿음이 없거나 믿음이 연약한 사람들에게 도움을 주기를 원한다. 그러나 나를 떠나는 큰 배도가 일어날 것이고, 마지막 폭풍이 많은 적합하지 못한 열매들이 떨어지게 할 것이다. 그러나 이런 일이 내가 폭풍이 이 땅을 임하는 일을 막지 않을 것이다.

견디는 사람은 영원에 합당함을 증명할 것이다. 그러므로 나의 말씀을 의심하지 말고, 확실하게 올 날을 기다리라. 그때까지 매일 활용하라. 왜냐면 너희가 열심히 너희의 혼에 대한 작업을 하면, 너희는 아직 많은 것을 얻을 수 있기 때문이다. 너희가 단지 나를 생각하고, 나의 뜻이나 내 허용이 없이는 아무 일도 일어나지 않는다는 것을 분명하게 안다면, 매일의 고난이 영적 성공을 가져올 수 있다. 안심하고 모든 염려를 나에게 맡겨라. 내가 너희의 혼을 위해 너희에게 부과하는 일을 너희가 견디도록 도울 것이다.

이 때가 바람의 속도로 너희를 지나갈 것이다. 이런 시간이 너희에게 어려울지라도, 이 때가 너희에게 은혜이다. 왜냐면 이 때가 너희를 미지근하게 하고 게으르게 만드는 길고 조용한 때보다 훨씬 더 큰 영적 성장을 이룰 수 있게 하고, 너희를 최종 목표에 가까이 다가가게 하기 때문이다. 그러므로 인내하는 가운데 내 예언의 성취를 기다리라. 내 개입을 통한 고난이 끝날 것을 기대하지 말고, 단지 고난의 변화만을 기대하라. 왜냐면 너희의 혼은 아직 이 땅의 완전한 평화를 위해 성숙하지 못하기 때문이다. 너희는 투쟁해야만 하고, 강한 믿음을 얻어야만 한다. 그러면 내가 비로소 너희에게서 고난을 거두어 갈 수 있고, 그러면 비로소 너희가 이 땅이나 저세상의 나라에서 평화의 시간을 체험할 수 있다.

그러나 나의 말씀은 진리이고, 내가 오래 전에 선포한 내용이 일 점, 일 획도 틀리지 않을 것이고, 너희 자신이 증인이 될 것이고, 너희가 내가 선포하는 일을 경험할 것이고, 이로써 너희가 세상 앞에서 나의 말씀을 위해 나설 수 있게 된다는 것을 항상 또 다시 명심하라. 왜냐면 나의 마지막 개입이 내가 아직 나 자신을 위해 얻기 원하는, 아직 나의 말씀을 믿지 않은 사람들에게, 자연에서 일어나는 사건을 통해 내 자신을 분명히 나타내는 사람들에게 증거가 되야 하고, 이로써 그들이 나의 권세와 너희를 통한 나의 역사를 믿을 수 있게 되야 하기 때문이다.

그러므로 내가 너희에게 다시 선포한다. 그 날은 갑자기 예기치 않게 올 것이고, 이 날이 이 땅의 큰 불행을 대체할 것이다. 그러나 다른 형태의 새로운 불행을 다시 일으킬 것이다. 그러나 너희가 단지 너희를 향한 사랑이 너희가 고통을 겪게 한다는 것을 믿는다면, 고난이 너희에게 견딜 수 있게 될 것이다. 왜냐면 언젠가 나를 믿고 나에게 자신을 드리는 모든 사람에게, 세상 앞에서 나를 고백하는 모든 사람에게 종말과 구원이 임할 것이기 때문이다.

아멘

Traducător
Tradus de: 마리아, 요하네스 박