• Înapoi

Filiația divină.... Excesul de suferință pe Pământ....

Pentru a dobândi calitatea de copil al lui Dumnezeu pe Pământ, ființa umană trebuie să se modeleze pe sine în iubire și să se facă astfel capabilă să stabilească unitatea cu Dumnezeu încă de pe Pământ, pentru a putea intra în sferele de lumină din lumea de dincolo, pe deplin maturizată, atunci când va pleca de pe Pământ. Astfel, el trebuie să-și fi purificat atât de mult sufletul prin fapte de iubire, încât Dumnezeu Însuși să poată locui în el, iar spiritul său să se unească cu Spiritul Tatălui. Apoi, ființa umană și-a rezolvat complet sarcina pământească, și-a atins scopul și, ca ființă de lumină, a găsit intrarea în împărăția spirituală, unde acum creează și lucrează. Dar acest grad de maturitate necesită o renunțare completă la bunurile pământești.... Atâta timp cât ființa umană este încă atașată de materie, această fuziune cu divinitatea eternă este imposibilă, deoarece inima nu este încă complet purificată de dorințe și, prin urmare, nu este încă pregătită să primească spiritul divin, și atunci ființa umană va trebui să accepte multă suferință pentru a realiza purificarea finală a sufletului și, prin urmare, chiar și oamenilor extrem de buni și pioși li se vor impune multe suferințe pentru ca purificarea sufletului să aibă loc. În cazul în care oamenii sunt asupriți de suferințe deosebit de grave și totuși apare o credință profundă, sufletul poate că a ales o viață pământească deosebit de dificilă înainte de întrupare pentru a atinge scopul final, filiația divină, pe Pământ. Pentru că acest obiectiv trebuie să fie urmărit și atins pe Pământ și va necesita întotdeauna cele mai dificile condiții de viață, deoarece sufletul trebuie să intre în împărăția de dincolo complet curat și fără zgură, iar acest lucru necesită un proces de purificare deosebit de eficient. Pentru că suferința este întotdeauna un ajutor pentru a atinge scopul spiritual.... Ar trebui să ducă la Dumnezeu, dacă sufletul este încă îndepărtat de Dumnezeu, sau ar trebui să purifice și să cristalizeze sufletul pentru ca acesta să se poată apropia de Dumnezeu ca o ființă pură pentru a intra în cea mai fericită unire cu El. Suferința și iubirea trebuie să lucreze împreună pentru spiritualizarea unei persoane pe Pământ și, prin urmare, ființa umană care se află în iubire nu trebuie să se teamă de suferință, ci să o accepte cu umilință, gândindu-se la țelul înalt pe care îl poate atinge pe Pământ, pentru că și-a ales singur calea pământească, știind că aceasta îl va ajuta să ajungă la cea mai înaltă maturitate, dacă voința sa nu i se opune. Dar bucuriile filiației divine depășesc de o mie de ori orice suferință din viața pământească. Iar timpul pământesc este scurt, este ca o clipă în perioada veșniciei.... Și de îndată ce omul are o credință profundă, el va putea primi întotdeauna de la Dumnezeu puterea de a îndura tot ceea ce i se impune, căci rugăciunea sa va fi atunci îndreptată în mod intim spre Dumnezeu, iar Dumnezeu Însuși îl va întări și îl va face un biruitor al vieții pământești.... Dumnezeu Însuși își va chema copilul la Sine dacă acesta a trecut testul vieții pământești și acum pleacă de pe Pământ ca o ființă pură.... Cu toate acestea, parcursul său pământesc va fi întotdeauna caracterizat de iubire și suferință, pentru că fără acestea sufletul nu va deveni complet curat pentru a-L primi pe Dumnezeu în inima ființei umane, iar această unire intimă cu Dumnezeu trebuie să aibă loc deja pe Pământ, altfel sufletul nu va putea rezista tentațiilor lumii, altfel nici suferința nu-i va putea aduce o purificare completă, pentru că nu are puterea de a suporta această suferință fără să se plângă și orice nemulțumire sau răzvrătire împotriva ei nu are încă o supunere completă față de voința lui Dumnezeu. Dar sufletul trebuie să devină una cu Dumnezeu.... Trebuie să fie în cel mai intim contact cu El, trebuie să dorească suferința însăși și, de asemenea, să o accepte cu recunoștință ca pe un dar de la Dumnezeu, realizând că aceasta dărâmă ultimele bariere dintre Dumnezeu și ea însăși și că numai depășirea ei îi va aduce cea mai înaltă beatitudine... pentru a deveni un copil al lui Dumnezeu cu toate drepturile și îndatoririle.... Și acesta este scopul tuturor oamenilor de pe Pământ, dar numai câțiva îl ating. Doar câțiva sunt atât de intim uniți cu Dumnezeu prin iubire încât, chiar și în suferință, recunosc iubirea Sa părintească extrem de mare, care vrea să le pregătească cea mai fericită soartă în veșnicie..... Soarta lor pe Pământ nu este de invidiat, dar în împărăția de dincolo ei ocupă cel mai înalt nivel.... Ei se află în imediata apropiere a lui Dumnezeu și, prin urmare, sunt nespus de fericiți, deoarece, ca adevărați copii ai Lui, pot conduce și domni după voia lor, care este întotdeauna și voia lui Dumnezeu.... Ei pot crea și modela și pot contribui mereu și mereu la răscumpărarea a ceea ce, încă îndepărtat de Dumnezeu, are nevoie de cele mai diverse creații pentru a se dezvolta în sus. Iar aceasta este cea mai binecuvântată soartă care compensează și depășește pe deplin suferința vieții pământești și, prin urmare, ar trebui să fie scopul tuturor oamenilor de pe Pământ....

Amin

Gotteskindschaft.... Übermaß von Leid auf Erden....

Um die Gotteskindschaft auf Erden zu gewinnen, muß der Mensch sich gestalten zur Liebe und sich dadurch fähig machen, den Zusammenschluß mit Gott schon auf Erden herzustellen, so daß er völlig gereift in die jenseitigen Lichtsphären eingehen kann, so er von der Erde scheidet. Er muß also durch Liebeswirken seine Seele so geläutert haben, daß Gott Selbst in ihr Wohnung nehmen kann und sein Geist sich mit dem Vatergeist vermählt. Und dann hat der Mensch seine Erdenaufgabe restlos gelöst und sein Ziel erreicht und als Lichtwesen Eingang gefunden in das geistige Reich, wo es nun schaffet und wirket. Doch es erfordert dieser Reifegrad ein völliges Verzichtleisten auf irdische Güter.... Sowie der Mensch noch an der Materie hängt, ist diese Verschmelzung mit der ewigen Gottheit unmöglich, denn das Herz ist noch nicht völlig entschlackt von Begierden und somit auch noch nicht vorbereitet zur Aufnahme des göttlichen Geistes, und dann muß der Mensch viel Leid auf sich nehmen, um die letzte Läuterung der Seele zu bewerkstelligen, und darum werden auch die überaus guten und frommen Menschen viel Leid auferlegt bekommen, auf daß die Läuterung der Seele vor sich geht. Wo ein besonders schweres Leid die Menschen bedrückt und dennoch tiefer Glaube in Erscheinung tritt, dort kann die Seele vor ihrer Verkörperung sich ein besonders schweres Erdenleben erwählt haben, um zu dem letzten Ziel, der Gotteskindschaft, zu gelangen auf Erden. Denn dieses Ziel muß auf Erden angestrebt und erreicht werden, und immer wird es die schwersten Lebensbedingungen erfordern, weil die Seele völlig rein und schlackenlos in das jenseitige Reich eingehen muß und dies einen besonders wirksamen Läuterungsprozeß bedingt. Denn immer ist das Leid ein Hilfsmittel, um das geistige Ziel zu erlangen.... Es soll zu Gott hinführen, so die Seele noch Gott abgewandt ist, oder es soll die Seele läutern und kristallisieren, daß sie als reinstes Wesen in Gottnähe kommen kann, um nun die seligste Vereinigung eingehen zu können mit Ihm. Es muß Leid und Liebe zusammenwirken zur Vergeistigung eines Menschen auf Erden, und darum soll der Mensch, der in der Liebe steht, das Leid nicht fürchten, sondern es ergeben auf sich nehmen in Gedanken auf das hohe Ziel, das er erreichen kann auf Erden, denn er hat sich selbst seinen Erdenweg erwählet in der Erkenntnis, daß dieser ihm zur höchsten Reife verhilft, wenn sein Wille sich nicht widersetzet. Doch die Wonnen der Gotteskindschaft wiegen alles Leid im Erdenleben ums Tausendfache auf. Und die Erdenzeit ist kurz, sie ist wie ein Augenblick im Zeitraum der Ewigkeit.... Und sowie der Mensch im tiefen Glauben steht, kann er auch stets die Kraft von Gott entgegennehmen, alles zu ertragen, was ihm auferlegt ist, denn sein Gebet wird dann innig zu Gott gerichtet sein, und Gott Selbst wird ihn stärken und ihn zum Überwinder des Erdenlebens machen.... Gott Selbst holet Sein Kind zu Sich, so es die Erdenlebensprobe bestanden hat und nun als reines Wesen von der Erde scheidet.... Doch immer wird sein Erdenlauf durch Liebe und Leid gekennzeichnet sein, weil ohne solches die Seele nicht völlig rein wird zur Aufnahme Gottes im Herzen des Menschen und diese innige Verbindung mit Gott auf Erden schon stattfinden muß, ansonsten die Seele nicht standhält den Versuchungen der Welt, ansonsten ihr auch das Leid nicht vollste Läuterung eintragen kann, weil ihr die Kraft fehlt, um dieses Leid klaglos zu tragen, und jedes Murren oder Aufbäumen dagegen noch das völlige Unterwerfen unter den Willen Gottes vermissen läßt. Doch die Seele muß eins werden mit Gott.... Sie muß in der innigsten Verbindung stehen mit Ihm, sie muß selbst das Leid wollen und auch dieses als ein Geschenk Gottes dankbar entgegennehmen in der Erkenntnis, daß es die letzten Schranken zwischen Gott und sich niederreißt und daß nur ein Überwinden dessen ihm die höchste Seligkeit einträgt.... ein Kind Gottes zu werden mit allen Rechten und Pflichten.... Und dieses ist das Ziel aller Menschen auf Erden, doch nur wenige erreichen es. Nur wenige sind so innig mit Gott verbunden durch die Liebe, daß sie auch im Leid Seine übergroße Vaterliebe erkennen, die ihnen das seligste Los bereiten möchte in der Ewigkeit.... Ihr Los auf Erden ist nicht beneidenswert, doch im jenseitigen Reich nehmen sie die höchste Stufe ein.... sie sind in unmittelbarer Nähe Gottes und darum unaussprechlich selig, denn sie können als Seine rechten Kinder schalten und walten nach ihrem Willen, der auch stets der Wille Gottes ist.... Sie können erschaffen und gestalten und immer wieder zur Erlösung dessen beitragen, das noch in Gottferne der verschiedensten Schöpfungen bedarf, um sich zur Höhe zu entwickeln. Und dies ist das seligste Los, das vollauf entschädigt und die Leiden des Erdenlebens aufwiegt und darum das Ziel aller Menschen sein soll auf Erden....

Amen