• Înapoi

Cunoașterea de sine.... Munca sufletului.... Milă.... Umilință....

Ființa umană riscă cel mai mult atunci când se supraevaluează, când crede că este foarte avansată în dezvoltarea sa spirituală și nu se recunoaște pe sine. Pentru că atunci îi lipsește smerenia, pe care, totuși, trebuie să o dovedească lui Dumnezeu dacă vrea să primească harul Său pentru a se maturiza mai departe. Doar cei care se cred mici se străduiesc să se ridice, doar cei care se simt slabi cer putere, iar dacă se apropie de Tatăl ceresc în rugăciune cu adâncă smerenie, puterea poate veni la ei. Ființa umană ar trebui să lucreze în mod constant asupra sa și poate face acest lucru numai dacă se vede ca fiind deficitară, dacă este conștientă de defectele și slăbiciunile sale și încearcă să scape de ele. Fiecare pas spre perfecțiune trebuie luptat cu trudă, pentru că lupta împotriva defectelor și slăbiciunilor presupune lupta împotriva propriei persoane, împotriva dorințelor, înclinației spre lume, spre materie, împotriva impulsurilor rele care împiedică sufletul să elibereze spiritul. Iar această luptă nu este ușoară atâta timp cât trupul încă mai face cereri care împiedică maturizarea sufletului. Dar mai întâi, ființa umană trebuie să se recunoască pe sine; trebuie să știe ce vrea Dumnezeu și în ce măsură voința sa se opune încă voinței lui Dumnezeu; trebuie să știe că Dumnezeu cere o schimbare completă spre iubire și trebuie să se gândească la ce înseamnă o schimbare spre iubire.... că în ființa umană nu va mai apărea niciun gând rău și, astfel, niciun gând rău nu va mai putea intra în sufletul său.... ca niciun gând rău să nu se nască în ființa umană și astfel să nu se săvârșească nicio faptă rea, că orice impuls din inima omului trebuie să fie bun și blând, că toate viciile trebuie combătute și că ființa umană trebuie să se educe pentru a fi blândă, pașnică, răbdătoare, miloasă și umilă. El trebuie să se urmărească în mod constant și își va găsi întotdeauna slăbiciuni și defecte dacă este serios în ceea ce privește munca sa de perfecționare.... nu va fi mulțimit de el însuși atâta timp cât va rămâne pe Pământ, pentru că nu va deveni atât de perfect pe Pământ încât să nu mai aibă nimic de criticat la adresa sa. El trebuie să tindă spre perfecțiune atâta timp cât trăiește, și o va face doar atâta timp cât este conștient de imperfecțiunea sa prin cea mai strictă autocritică și are cea mai fermă voință de a se înălța.... Și astfel trebuie să rămână în cea mai adâncă smerenie și să se considere pe sine și lucrarea sa mici și să ceară cu atât mai sincer acordarea harului, pentru ca puterea de la Dumnezeu să ajungă la el și să-i permită să ducă la bun sfârșit lucrarea de îmbunătățire a sufletului său, căci Dumnezeu dă harul Său celor smeriți....

Amin

POZNAVANJE SAMEGA SEBE.... DELO NA DUŠI.... MILOST.... PONIŽNOST....

Človeško bitje se izpostavlja največji nevarnosti, če se preda občutku, da je zadovoljen s samim seboj, če se ima za visoko duševno razvitega in ne pozna sebe. Njemu namreč primanjkuje ponižnosti, katero pa bo on moral pokazati Bogu, če želi prejeti Njegovo milost, da bi se razvijal naprej. Samo nekdo, ki se ima za majhnega, bo težil k temu, da se povzpne. Samo nekdo, ki se čuti šibkega, bo prosil za moč; in če on v molitvi ponižno pride k Očetu, mu je lahko dana ta moč. Človeško bitje bi moralo nenehno delati na napredovanju samega sebe, kar pa lahko stori edino, če se ima za nepopolnega, če se zaveda svojih napak in slabosti ter jih poizkuša odstraniti. Za vsak korak k popolnosti se mora z naporom (trudom) izboriti, ker borba proti lastnim napakam in slabostim zahteva borbo proti samemu sebi, proti lastnim hlepenjem, človekovi težnji k svetu, k materjalnim imetjem, proti človekovim zlobnim instinktom (nagonom), ki duši otežujejo osvobajanje duha.

In ta borba ni lahka, vse dokler telo še naprej postavlja zahteve, ki onemogočajo njegovo duševno zrelost. Vendar pa se mora človeško bitje najprej prepoznati (spoznati). On mora vedeti, da Bog zahteva celotno (popolno) spremembo v Ljubezen; in on mora kontemplirati (globoko premišljevati), kaj pomeni ta sprememba v Ljubezen.... da se v osebi ne bi smela pojaviti nobena zla misel in zato nobena zlobna namera izvedena v delo, da mora biti vsaka kretnja človekovega srca častna in blaga, da se je potrebno boriti proti vsem slabim navadam in da se mora človeško bitje uriti, da postane blag, miroljuben, potrpežljiv, sočuten in ponižen. On se mora nenehno preverjati; in zopet bo vedno znova odkril slabosti in pomanjkljivosti, če to delo svojega napredovanja vzame resno.... on ne bo zadovoljen s samim seboj, vse dokler živi na Zemlji, ker on na Zemlji ne bo postal tako popoln, da ne bi bilo ničesar, kar bi lahko kritiziral (kjer bi lahko našel napako-nepopolnost). On, vse dokler živi, mora stremeti k popolnosti; in on bo zaradi njegove ostre samokritike edino to delal, vse dokler se zaveda njegove nepopolnosti in vse dokler je popolnoma odločen, da hodi po stezi vzpona.... In zato mora ostati v zelo globoki ponižnosti, sebe ter svoje delo imeti za majhne in celo še bolj iskreno prositi za dar milosti, da bo tako Božja moč tekla k njemu in mu omogočala, da izvaja delo izboljšanja njegove duše, ker Bog daje milost ponižnim (Jakob 4:6; 1 Peter 5:5).

AMEN