• Înapoi

Se odihnesc morții?....

Credința că sufletele se odihnesc după moarte este justificată doar în măsura în care sufletele imature rămân într-o stare complet inactivă, deoarece le lipsește puterea. Dar aceasta nu este o stare de odihnă binefăcătoare, ci o stare de chin, de legare și de neputință și, în consecință, nu este o stare de dorit. Sufletele din lumea de dincolo pot fi active doar într-o anumită stare de maturitate, în care primesc în mod constant putere pentru a putea fi active. Dar atunci ele folosesc această putere fără restricții. Dar, din moment ce activitatea lor nu este legată de materia pământească, ea trebuie să fie diferită și de activitatea de pe Pământ; de asemenea, nu poate fi comparată cu aceasta din urmă, deoarece în împărăția spirituală există cu totul alte condiții prealabile care condiționează sau permit o activitate. Este o învățătură și o împărtășire constantă a cunoștințelor spirituale, este un proces pur spiritual care dăruiește sufletelor dătătoare fericire și reduce agonia sufletelor primitoare și le transformă în primitoare de putere..... Este cu siguranță o slujire în dragoste, însă nu poate fi comparată cu activitatea pământească decât atâta timp cât sufletele încă mai cred că trăiesc pe Pământ într-o stare de întuneric, unde își creează propriul mediu în imaginația lor prin propriile dorințe și, de asemenea, trebuie să fie active în activități de iubire în conformitate cu această imaginație. Dar cu cât devine mai strălucitoare în el, cu atât se distanțează mai mult de Pământ în gândurile sale, iar acum activitatea sa nu mai este legată de materia pământească, nici măcar în imaginația sa. Iar activitatea acestor suflete în lumea de dincolo, în împărăția spirituală, constă acum în transmiterea pur spirituală a cunoștințelor primite. Fiecare suflet binevoitor și primitor de putere are protejați care îi sunt încredințați pe Pământ sau în lumea de dincolo, cărora se dedică neobosit și cu grijă iubitoare. El trebuie să încerce să-i ghideze mental pe acești protejați spre adevăr, trebuie să le influențeze gândirea și să creeze astfel claritate în ei, fără a forța voința acestor suflete, iar acest lucru necesită o răbdare și o iubire de nedescris. Căci sunt două ființe complet izolate una în fața celeilalte, care pot acționa și gândi în mod complet liber și, prin urmare, gândirea corectă nu poate fi transferată cu forța, dacă nu se dorește ca spiritualul încă nedezvoltat să fie împiedicat să atingă la fel de bine un grad înalt de maturitate. Cunoașterea spirituală trebuie să fie oferită sufletelor încă ignorante astfel încât să fie acceptată fără rezistență și să trezească dorința de a spori darul. Astfel, ființa primitoare trebuie să se decidă în mod complet liber în favoarea ei, numai atunci cunoașterea transmisă va avea un efect ca forță și îi face fericiți. Iar această activitate de transmitere este o muncă ce nu poate fi desfășurată decât cu dragoste, deoarece este de obicei extrem de laborioasă. Cu toate acestea, starea unui suflet condamnat la inactivitate este atât de jalnică, încât ființele de lumină încearcă în mod constant să le ajute, încât sunt dispuse să facă cea mai grea muncă pentru a elibera aceste suflete din starea lor. Dar, pe de altă parte, le sporește fericirea dacă activitatea lor de iubire reușește, căci această activitate desenează cercuri de neconceput, deoarece fiecare ființă care primește transmite din nou cunoștințele sale în îndemnul, acum trezit, de a ajuta la fel sufletele din întuneric și de a fi astfel activă într-un mod răscumpărător....

Amin

Ruhen die Toten?....

Der Glaube, daß die Seelen ruhen nach dem Tode, ist nur insofern berechtigt, als daß die unreifen Seelen in einem völlig untätigen Zustand verharren, weil es ihnen an Kraft mangelt. Es ist dies aber kein Zustand wohltätiger Ruhe, sondern ein Zustand der Qual, des Gefesseltseins und der Ohnmacht und folglich kein erstrebenswerter Zustand. Tätig sein dürfen die Seelen im Jenseits erst in einem gewissen Reifezustand, wo ihnen ständig Kraft zugeht, um tätig sein zu können. Dann aber nützen sie diese Kraft ohne Einschränkung. Da ihre Tätigkeit aber nicht an irdische Materie gebunden ist, muß sie auch anders sein als die Tätigkeit auf Erden; sie kann auch nicht verglichen werden mit jener, denn es sind gänzlich andere Voraussetzungen im geistigen Reich, die eine Tätigkeit bedingen oder zulassen. Es ist ein ständiges Belehren und Vermitteln geistigen Wissens, es ist ein rein geistiger Vorgang, der den gebenden Seelen Glück und Seligkeit bereitet und den empfangenden Seelen ihre Qualen verringert und sie zu Kraft-Empfängern macht.... Es ist wohl ein Dienen in Liebe, jedoch nur so lange mit irdischer Tätigkeit zu vergleichen, wie die Seelen noch im Dunkelheitszustand sich auf der Erde lebend glauben, wo sie sich durch ihre eigenen Begierden ihre Umgebung selbst schaffen in ihrer Vorstellung und dieser Vorstellung entsprechend sie sich auch im Liebeswirken betätigen müssen. Je heller es aber in ihr wird, desto mehr entfernt sie sich von der Erde in ihren Gedanken, und nun ist ihre Tätigkeit nicht mehr an irdische Materie gebunden, auch nicht in ihrer Vorstellung. Und im rein geistigen Vermitteln des empfangenen Wissens besteht nun das Wirken jener Seelen im Jenseits, im geistigen Reich. Es hat eine jede gebewillige und Kraft-empfangende Seele ihr anvertraute Schützlinge auf Erden oder im Jenseits, denen sie sich mit liebevoller Fürsorge unermüdlich widmet. Diese Schützlinge muß sie gedanklich in die Wahrheit zu leiten versuchen, sie muß einwirken auf das Denken und also in ihnen Klarheit schaffen, ohne dabei den Willen jener Seelen zu zwingen, und es erfordert dies eine unsagbare Geduld und Liebe. Denn es sind zwei völlig isolierte Wesen, die einander gegenüberstehen, die völlig frei handeln und denken können und daher das rechte Denken nicht zwangsmäßig übertragen werden darf, soll das noch unentwickelte Geistige nicht gehindert werden, gleichfalls einen hohen Reifegrad zu erlangen. Es muß das geistige Wissen den noch unwissenden Seelen so dargeboten werden, daß es ohne Widerstand angenommen wird und das Verlangen wachruft nach vermehrter Gabe. Es muß also das empfangende Wesen sich völlig frei dafür entscheiden, dann erst wirkt das übertragene Wissen als Kraft, und es beglückt. Und es ist diese Tätigkeit des Übertragens eine Arbeit, die nur in Liebe ausgeführt werden kann, weil sie zumeist äußerst mühevoll ist. Doch der Zustand einer zur Untätigkeit verdammten Seele ist so erbarmungswürdig, daß die Lichtwesen unentwegt ihnen zu helfen suchen, daß sie bereit sind zur mühevollsten Arbeit, um diese Seelen aus ihrem Zustand zu erlösen. Andererseits aber erhöht es ihre Seligkeit, so ihr Liebeswirken erfolgreich ist, denn es zieht dieses Wirken unvorstellbare Kreise, weil jedes empfangende Wesen wieder sein Wissen weiterleitet im nun erwachten Drang, gleichfalls zu helfen den Seelen der Finsternis und also erlösend tätig zu sein....

Amen