• Înapoi

Ceasul morții....

Desprinderea sufletului de trup este un proces care, de obicei, este resimțit dureros de către acesta din urmă, deoarece este necesar un anumit grad de maturitate pentru o despărțire nedureroasă, dar acest lucru este rareori atins de ființa umană. Ceasul morții va face întotdeauna ca ființa umană să conștientizeze că încetează să se mai străduiască pentru așa ceva, că nu mai este capabilă să facă nimic de una singură odată ce a părăsit învelișul uman. Și, în funcție de starea sufletului său, ceasul morții va fi mai mult sau mai puțin dificil pentru el. Atâta timp cât ființa umană se află încă pe Pământ, i se oferă și posibilitatea de a se purifica, iar sufletul îi va mulțumi Creatorului său în lumea de dincolo dacă El îi mai oferă sufletului această posibilitate înainte de plecare, astfel încât să nu fie nevoie să sufere atât de mult în lumea de dincolo. Pentru că, din moment ce Dumnezeu este drept, sufletul trebuie să ia asupra sa soarta din lumea de dincolo și are nevoie de chinuri mult mai mari pentru a ajunge la gradul de maturitate. Fără aceasta, însă, nu este posibilă nici o intrare în sferele de lumină, astfel că suferința și chinurile trebuie să aibă ca rezultat creșterea gradului de maturitate al sufletului și, prin urmare, o luptă îndelungată înainte de moarte poate fi considerată întotdeauna ca o ascensiune. Oamenii văd cu siguranță doar starea de suferință, iar acest lucru contribuie la faptul că se tem de moarte doar pentru că ceasul morții li se pare insuportabil, și totuși, iarăși, acest lucru nu face decât să pregătească iubirea nespus de mare a ființei umane pentru a întoarce spre ea o lumină mai strălucitoare în lumea de dincolo. Iar această iubire stă la baza a tot.... Dumnezeu trimite mereu suferința și durerea pe Pământ doar cu scopul de a ucide dorința fizică a ființei umane, pentru ca aceasta să se gândească doar la sufletul său și să încerce să-l modeleze spre perfecțiune. Orice suferință care are acest succes este binecuvântată de Dumnezeu.... Timpul petrecut pe Pământ trece repede și poate fi acoperit cu bunăvoință prin renunțarea la tot ceea ce este pământesc, apoi sufletul se modelează conform voinței lui Dumnezeu și nu mai are nevoie de suferințe extraordinare la sfârșitul vieții sale pentru a putea intra în împărăția luminii. Suferința, însă, contribuie întotdeauna la creșterea maturității și, prin urmare, este un har pentru ființa umană, care, altfel, ar trebui să se lepede de defectele și slăbiciunile sale în lumea de dincolo, ceea ce ar fi, de asemenea, extrem de dureros.... astfel, el nu este deloc scutit de suferință, chiar dacă ceasul morții pare să treacă liniștit și fără durere. Dumnezeu știe despre starea sufletească a ființei umane și știe, de asemenea, despre dorința acesteia de a lupta împotriva a tot ceea ce este necurat și, astfel, El vine în întâmpinarea ființei umane, oferindu-i posibilitatea de a-și duce la îndeplinire scopul.... permițându-i ca ceasul morții să fie pentru el ultima ocazie de a se purifica și de a intra în veșnicie purificat....

Amin

4033 -----

Ceasul morții.... Explicație pentru suferință.... -------------------------------------------------

Nu știți niciodată care va fi sfârșitul vostru și, de aceea, ar trebui să apelați zilnic la mila lui Dumnezeu pentru a se întoarce la voi în ceasul morții. Chiar dacă trăiți în conformitate cu voia lui Dumnezeu, sfârșitul vostru poate fi unul dificil dacă este menit să vă purifice complet și să vă facă liberi pentru eternitate. Înțelepciunea și dragostea lui Dumnezeu se aplică până în ultimul ceas pe acest Pământ, iar dacă sufletele voastre sunt încă capabile să se schimbe, vi se va da încă ocazia în ceasul morții. Și de aceea, oamenii supuși lui Dumnezeu trebuie adesea să sufere fizic, iar oamenii nu pot găsi o explicație pentru aceasta, pentru că nu sunt capabili să recunoască iubirea lui Dumnezeu în ea, și totuși, iubirea divină le oferă oamenilor această suferință pentru că este cel mai bun mijloc de maturizare care, într-un timp scurt, poate totuși să câștige sufletului gradul care permite luminii să strălucească în lumea de dincolo, iar sufletul îi mulțumește Creatorului său atunci când a devenit liber și recunoaște marea iubire și milă a lui Dumnezeu. Și astfel, orice suferință trebuie privită ca o dovadă a iubirii lui Dumnezeu, și chiar și sfârșitul este unul fericit dacă este însoțit de suferință, chiar dacă ființei umane nu i se pare așa, căci sufletul se desprinde cu siguranță de trup cu durere, dar se ridică imediat în împărăția spiritelor fericite, părăsește Pământul nu numai fizic, ci și spiritual, și ia cu el și substanțele mature ale trupului, căci fiecare grad de suferință pe Pământ dizolvă învelișul care încă mai înconjoară sufletul. Și binecuvântată este ființa umană care poate să se elibereze complet de substanțele spirituale imature în timp ce se află încă pe Pământ.... a folosit viața pământească pentru răscumpărare și nu se mai răzvrătește împotriva voinței lui Dumnezeu. În ceasul morții, el se va lupta cu siguranță pentru pacea sufletului, dar nu va simți niciodată că suferința fizică este nejustificată, deoarece sufletul său știe că va avea un sfârșit, că și suferința fizică are un sfârșit și că sufletul își va trage foloase din ea, chiar dacă atunci nu va mai fi capabil să transmită această cunoaștere trupului. Dar trupul se separă de suflet de îndată ce simte perfecțiunea acestuia, pentru că atunci își îndeplinește sarcina de a fi acordat o ședere acestui suflet. Ceasul morții poate fi dificil pentru voi toți, dar poate fi și o adormire fericită pentru voi, pentru a vă trezi apoi în împărăția luminii, atunci când nu mai are nevoie de suferință, când a găsit deja unirea cu Dumnezeu pe Pământ și El îl ia acum acasă în împărăția Sa, în casa Tatălui vostru, pentru a vă face fericiți. Dar nu știți care va fi sfârșitul vostru și de aceea cereți-i lui Dumnezeu milă, cereți-i harul și puterea, dacă Dumnezeu vă mai cere suferință, și veți îndura și voi ceasul morții, doar trupul va suferi, dar sufletul va părăsi trupul plin de bucurie și se va înălța în sferele de lumină....

Amin

Sterbestunde....

Das Lösen der Seele von dem Körper ist ein Vorgang, der zumeist schmerzvoll von letzterem empfunden wird, weil ein bestimmter Reifegrad erforderlich ist zur schmerzlosen Trennung, dieser aber selten vom Menschen erreicht wird. Immer wird die Sterbestunde dem Menschen das Bewußtsein eintragen, daß er nach solcher aufhört zu streben, daß er aus eigener Kraft nichts mehr vermag, so er die menschliche Hülle verlassen hat. Und je nach dem Zustand seiner Seele wird ihm nun die Sterbestunde mehr oder weniger schwer werden. Solange der Mensch noch auf Erden weilt, ist ihm auch die Möglichkeit gegeben, sich zu entschlacken, und es dankt die Seele es ihrem Schöpfer im Jenseits, wenn Er der Seele noch die Gelegenheit gibt vor ihrem Abscheiden, auf daß sie im Jenseits nicht so zu leiden braucht. Denn da Gott gerecht ist, muß die Seele im Jenseits das Los auf sich nehmen, und sie bedarf viel größerer Qualen, um den Reifegrad zu erreichen. Ohne diesen ist aber kein Eingehen in die Lichtsphären möglich, also müssen Leiden und Qualen diesen erhöhten Reifegrad der Seele eintragen, und es ist sonach ein langes Ringen vor dem Tode immer als Aufstieg zur Höhe anzusehen. Die Menschen sehen zwar nur den Leidenszustand dessen, und es trägt dies dazu bei, daß sie nur den Tod deshalb fürchten, weil die Todesstunde ihnen unerträglich dünkt, und doch bereitet diese wieder nur die übergroße Liebe dem Menschen, um ihm ein desto helleres Licht zuzuwenden im Jenseits. Und diese Liebe liegt allem zugrunde.... Leiden und Schmerzen sendet Gott immer nur zu dem Zweck über die Erde, daß des Menschen körperliches Verlangen ertötet werde, daß er nur mehr seiner Seele gedenkt und diese zur Vollkommenheit zu gestalten sucht. Jedes Leid, das diesen Erfolg hat, ist gesegnet von Gott.... Die Erdenzeit geht schnell vorüber und kann mit gutem Willen zurückgelegt werden unter Verzichtleistung auf alles Irdische, dann gestaltet sich die Seele nach dem Willen Gottes und benötigt am Ende ihres Lebenswandels kein außergewöhnliches Leid mehr, um in das Lichtreich eingehen zu können. Stets aber trägt das Leid zur erhöhten Reife bei und ist darum eine Gnade für den Menschen, der sonst seine Fehler und Schwächen im Jenseits ablegen müßte, was gleichfalls äußerst leidvoll wäre.... also Leid ihm keineswegs erspart bleibt, wenngleich die Stunde des Todes scheinbar still und schmerzlos vorübergeht. Gott weiß um den Seelenzustand des Menschen, und Er weiß auch um dessen Willigkeit, alles Unreine zu bekämpfen, und so kommt Er dem Menschen entgegen, indem Er ihm Gelegenheit gibt, seinen Vorsatz auszuführen.... indem Er die Sterbestunde ihm noch zur letzten Möglichkeit werden läßt, sich zu entschlacken und gereinigt eingehen zu können in die Ewigkeit....

Amen