• Înapoi

Sufletul.... Scânteia spirituală din om....

Sufletul omului este uniunea a nenumărate substanțe sufletești, care sunt puncte de colectare a puterii spirituale, adică receptacole ale spiritualului de la Dumnezeu. Fiecare dintre aceste nenumărate substanțe a fost în prealabil întrupată undeva, adică închisă de o formă exterioară în scopul dezvoltării superioare a spiritualului și a posibilității de a se uni mai târziu cu o astfel de substanță sufletească. Prin urmare, sufletul ființei umane a trecut prin fiecare lucrare a creației în substanțele sale individuale, sufletul s-a maturizat, ca să spunem așa, până la ultima întrupare pe Pământ. Sufletul capătă întotdeauna aceeași formă ca și învelișul exterior care îl înconjoară.... Și o imagine incredibil de atractivă și diversă s-ar prezenta observatorului spiritual dacă ar vrea să privească sufletul ființei umane în componența sa. Această lucrare a creației lui Dumnezeu, invizibilă pentru om, este de nedescris, atât în structura sa, cât și în finalitatea sa. Cu toate acestea, o descriere a compoziției sufletului nu ar face decât să deruteze mintea umană, deoarece ea nu poate înțelege nenumăratele minuni pe care corpul uman le conține în el însuși. Este întreaga operă a creației în miniatură, care este acum inteligibilă pentru oameni ca "suflet". Sufletul este partea cea mai intimă a ființei umane și cuprinde întreaga creație.... destinat să se transfigureze în viața pământească și {ca} să se bucure de deliciile Cerului în lauda lui Dumnezeu..... Sufletul conține în el însuși spiritul divin. Spiritualitatea este într-adevăr și substanța primordială a sufletului în toate fazele sale de dezvoltare.... dar Dumnezeu Însuși plasează scânteia spirituală divină în sufletul care acum se întrupează în ființa umană.

El suflă suflarea Sa în ființa umană.... El pune în el divinul și pune sufletul în fața sarcinii de a se decide pentru divin sau uman în timpul ultimei sale existențe pe Pământ. Dacă sufletul.... ființa spirituală de la Dumnezeu, care odată s-a opus lui Dumnezeu.... este acum dispus să se unească cu spiritul divin, atunci începe transfigurarea a ceea ce era cândva îndepărtat de Dumnezeu și devine lumină în sufletul uman. Și atunci sufletul uman se unește cu spiritul divin atunci când depășește cu fermitate orice dorință umană, care aderă la trupul uman ca o ispită pentru a pune la încercare și a oțelii voința, când se împotrivește la tot ceea ce îi cere trupul ca atare și se supune de bunăvoie la ceea ce cere spiritul divin din el. Atunci sufletul renunță în cele din urmă la rezistența sa anterioară față de Dumnezeu. El se decide în favoarea lui Dumnezeu, nu se mai opune în mod conștient divinului și acceptă emanația iubirii, puterea, pentru a spori spiritualul din el însuși, pentru a realiza unificarea spiritualului din el însuși cu spiritualul din afara lui, și astfel se străduiește în mod conștient să se apropie de Dumnezeu.... Dacă, însă, dorința fizică este predominantă, scânteia spirituală divină doarme în cea mai adâncă îngrădire din ființa umană, nu poate radia lumină și sufletul rămâne în cel mai adânc întuneric. El își trăiește viața pământească fără nici cel mai mic succes, substanța spirituală din el este condamnată la lipsa de viață, progresul său pământesc nu este un curs de dezvoltare superioară, ci o perioadă de stagnare sau chiar de regres. Scânteia spirituală divină din ființa umană a fost lăsată neobservată și, prin urmare, nu s-a putut exprima. Forța iubirii divine nu a putut curge în ființă și astfel unificarea cu eternul Tată-Spirit nu poate avea loc niciodată. Iar sufletul ia cu el în veșnicie starea lipsită de lumină pe care a ales-o pe Pământ, pentru a-și aminti de timpul nefolosit pe Pământ în chinuri nesfârșite de remușcări, iar acum trebuie să ducă o luptă mult mai dificilă pentru a-și schimba starea într-una mai plină de lumină....

Amin

The soul.... A Centelha Espiritual no Homem....

A alma do ser humano é a união de inumeráveis substâncias da alma, que são pontos de coleta do poder espiritual, ou seja, receptáculos do espiritual de Deus. Cada uma dessas inumeráveis substâncias foi previamente incorporada em algum lugar, ou seja, encerrada por uma forma externa para o propósito do desenvolvimento superior do espiritual e a possibilidade de mais tarde se unir com exatamente essa substância anímica. A alma do ser humano, portanto, passou por cada obra da criação em suas substâncias individuais, a alma amadureceu, por assim dizer, até a última encarnação na Terra. A alma assume sempre a mesma forma que a concha exterior que a envolve.... E um quadro incrivelmente atraente e diversificado apresentar-se-ia ao observador espiritual se ele quisesse olhar para a alma do ser humano na sua composição. Esta obra da criação de Deus, invisível ao homem, é indescritível, tanto em sua estrutura como em seu propósito. No entanto, uma descrição da composição da alma só confundiria a mente humana, pois ela não pode compreender os inúmeros milagres que o corpo humano contém dentro de si mesmo. É todo o trabalho de criação em miniatura, que agora é compreensível para as pessoas como 'alma'. A alma é a parte mais interior do ser humano e engloba toda a criação.... destinado a transfigurar-se na vida terrena e {como} desfrutar das delícias do céu em louvor a Deus..... A alma contém o espírito divino dentro de si mesma. A espiritualidade é de facto a substância original da alma em todas as suas fases de desenvolvimento.... mas o próprio Deus coloca a centelha espiritual divina na alma que agora se encarna no ser humano.... Ele respira o seu fôlego para o ser humano.... Ele coloca o divino nele e confronta a alma com a tarefa de decidir pelo divino ou pelo humano durante a sua última existência na Terra. É a alma.... o ser espiritual de Deus, que em tempos foi oposto a Deus.... está disposto a unir-se ao espírito divino, então começa a transfiguração daquilo que antes estava distante de Deus, e se torna luz na alma humana. E então a alma humana une-se ao espírito divino, quando ele supera com firmeza todo desejo humano, que adere ao corpo humano como uma tentação de testar e de acertar a vontade, quando ele resiste a tudo o que o corpo como tal exige e se submete de bom grado ao que o espírito divino nele exige. Então a alma finalmente desiste da sua antiga resistência a Deus. Decide a favor de Deus, já não se opõe conscientemente ao divino e aceita a emanação do amor, a força, a fim de aumentar o espiritual dentro de si, a fim de realizar a unificação do espiritual dentro de si com o espiritual fora de si, e assim se esforça conscientemente para se aproximar de Deus.... Se, no entanto, o desejo físico é predominante, a centelha espiritual divina desce no mais profundo recinto do ser humano, não pode irradiar luz e a alma permanece na mais profunda escuridão. Ela vive a sua vida terrena sem o menor sucesso, a substância espiritual nela está condenada à falta de vida, o seu progresso terreno não é um curso de desenvolvimento superior, mas um tempo de paralisação ou mesmo de regressão. A centelha espiritual divina no ser humano era deixada despercebida e, portanto, não podia se expressar. A força do amor divino não poderia fluir no ser e, assim, a unificação com o eterno Pai-espírito nunca poderá ocorrer. E a alma leva consigo o estado sem luz que escolheu na Terra para a eternidade, a fim de se lembrar do tempo não utilizado na Terra em intermináveis agonias de remorso e agora tem de travar uma batalha muito mais difícil para mudar o seu estado para um estado mais leve....

Amém